Cine îl apără pe Victor Ponta de el însuşi?

Victor Ponta

Victor Ponta se poartă de trei zile ca un şarpe hămesit şi încurcat prin boscheţi, care dă de coada altui şarpe şi începe s-o ronţăie. Numai că plăcerea de a se vedea sătul îi e curmată brusc când îşi dă seama că ceea ce a găsit e chiar coada lui. Nici nu ştiu măcar dacă imaginea e zoologic corectă, să mă judece oamenii de ştiinţă.

E multă vreme de când mă fascinează jumătăţile de adevăr cu care operează premierul Ponta. Are un talent formidabil de a extrage din realitatea înconjurătoare, instantaneu şi din reflex, numai acele elemente care îi convin, pe care le ambalează şi le livrează ca adevăruri absolute. Îl ajută, ce-i drept, şi uriaşul aparat de propagandă ce-l are la dispoziţie, cu oameni bine antrenaţi să-i preia total necritic mesajul, să-l amplifice şi să creeze astfel o realitate paralelă. 

Însă n-am crezut niciodată că va ajunge la momentul în care nu va mai aplica metoda strict în beneficiul său şi în dauna altora, ca până acum, ci exact în dauna sa. Un asemenea moment pare să fi fost marţi dimineaţă. Radioul din maşină îmi livrează vocea premierului, care tocmai ieşise de la DNA şi spunea că o decizie din 3 septembrie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene îi închide, practic, dosarul.

Zice că judecătorii europeni ar fi decis, într-o speţă identică cu a sa din Bulgaria, că în contractele de consultanţă, dacă sunt respectate clauzele şi sunt plătite dările la stat, nu e nevoie ca prestatorul să şi dovedească serviciile de consultanţă pe care le-a prestat beneficiarului. Adică exact speţa sa, contractul cu Dan Şova în baza căruia a încasat 180.000 de lei fără să existe nicio dovadă că a făcut ceva. Ia uite, zic, ce baftă au unii, să vină aşa oportun o sentinţă europeană şi să-i claseze dosarul dintr-un condei.

Ajuns la birou, citesc sentinţa. Pare convingătoare, dar rămâne de văzut dacă speţele chiar sunt identice, cum spune Ponta. Îl sun pe Daniel Befu, ziarist care îşi poate da doctoratul (pe bune, nu plagiat) în afacerile familiei Ponta. Evident, are contractul încheiat între Ponta şi Şova şi mi-l trimite. Aşa cum arătăm în ziarul de joi, 17 septembrie, între contractele examinate de CJUE şi cel semnat între Ponta şi Şova nu există decât o singură asemănare: în ambele e vorba de servicii de consultanţă. În rest, un ocean de deosebiri, care fac imposibilă aplicarea imediată a deciziei instanţei europene. În câteva ore eram lămurit. Şi dacă unui pârlit de ziarist i-a luat doar atât ca să afle cum stau lucrurile, mă întreb ce şi-o fi închipuit Victor Ponta? Că procurorilor le vor trebui luni? Ani? Decenii? Până la prescrierea faptelor?

Atunci am realizat că Victor Ponta a procedat cu sentinţa instanţei europene exact cum face cu discursul său politic: a decupat de acolo doar ceea ce i-a convenit şi a ignorat restul, în speranţa că procurorii vor accepta pe nemestecate doar jumătatea sa de adevăr. Când o face în viaţa politică, să zicem că e de înţeles: politica este, în bună măsură, arta de a minţi frumos, pe care mulţi au transformat-o în arta de a minţi pur şi simplu.

Când o face însă într-o afacere judiciară deloc simplă, în care îi e în joc nu doar reputaţia sau scorul electoral, ci şi libertatea, înseamnă că arta minciunii prin omisiune nu mai e doar o tactică retorică, ci e intrată adânc în oasele deţinătorului. E treabă grea de psiholog aici, dacă nu cumva cazul a păşit deja pe tărâmul în care mai au competenţe doar psihiatrii.

PS: Liviu Dragnea a invitat toate partidele să elaboreze o strategie de recredibilizare a instituţiei Parlamentului. Toţi au fost de acord, că nu se mai poate cu aşa imagine proastă, dar deopotrivă toţi fac paşi hotărâţi în direcţia contrară. Numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi e unul dintre ei, pensiile speciale pentru parlamentari e un altul. Aferim! Cine să-i mai creadă...