1. De ce s-a grăbit preşedintele să o desemneze pe Viorica Dăncilă premier? De ce nu a cerut o nouă propunere de la PSD, exact ca în cazul Sevil Shhaideh?

Pentru că situaţiile sunt complet diferite. După alegerile din decembrie 2016, Liviu Dragnea a încercat o propunere obedientă (Sevil Shahideh), dar, până la urmă, s-a mulţumit să numească în fruntea Guvernului doar o persoană maleabilă (Sorin Grindeanu). Diferenţa dintre obedient şi maleabil este esenţială pentru Liviu Dragnea. Prima categorie este extrem de restrânsă: Sevil Shahideh, Carmen Dan şi Viorica Dăncilă, legate profesional şi emoţional de liderul PSD. Fără Dragnea, cele trei ar fi rămas la statutul de mici funcţionare de Videle sau Constanţa. Dragnea le-a schimbat radical viaţa, le-a făcut oameni. În schimb, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, umili de felul lor, erau legaţi în primul rând de partid, nu de Dragnea. Partidul le-a schimbat viaţa, partidul i-a făcut parlamentari şi miniştri până să ajungă Dragnea şef.

Acum, Liviu Dragnea, care între timp a pornit o luptă fără întoarcere cu instituţiile de forţă şi întreg sistemul judiciar, inventând, printre altele, sintagma de „stat paralel“, nu-şi mai putea permite un premier doar maleabil, ci avea nevoie de unul obedient ca să controleze cu adevărat Guvernul şi ca să-şi salveze libertatea. Dacă rata şi această şansă, Dragnea ar fi pierdut absolut tot: guvernare, partid, putere. Aşa că avea de ales între două variante: Carmen Dan şi Viorica Dăncilă. A ales-o pe Dăncilă, pentru că, deşi mediocră, nu avea o imagine publică controversată.

Într-adevăr, Iohannis o putea refuza pe Viorica Dăncilă, dar ce-ar fi primit în schimb? Răspunsul sigur: pe Carmen Dan. Liviu Dragnea nu mai era dispus să încerce şi pentru a treia oară un premier care s-ar fi răsculat. Spre exemplu, numele lui Mihai Fifor a fost intens vehiculat. Dar Fifor, deşi docil, nu era o garanţie pentru Dragnea.

În situaţia în care preşedintele ar fi refuzat-o pe Viorica Dăncilă şi ar fi primit-o de la PSD pe Carmen Dan, Klaus Iohannis ar fi fost nevoit să se transforme în preşedinte-jucător, adică ceea ce n-a fost şi nu poate fi. Iohannis n-ar mai fi putut cere a treia variantă de premier de la PSD şi ar fi trebuit să desemneze el un premier, ipoteză care ar fi declanşat două scenarii: să strângă o altă majoritate parlamentară sau să forţeze alegerile anticipate.

2. De ce nu poate fi închegată o altă majoritate?

Pentru că Opoziţia este eterogenă. Ce guvernare poate asigura o echipă formată din: Ludovic Orban, Traian Băsescu, Dan Barna, Kelemen Hunor, minorităţile naţionale, plus - bomboana de pe colivă - o grupare disidentă din PSD, strânsă în jurul lui Mihai Tudose şi Adrian Ţuţuianu. Mai adăugaţi-l aici şi pe Victor Ponta şi luaţi-vă cu mâinile de cap. Totuşi, să spunem că un astfel de guvern s-ar fi format. Imediat, PSD i-ar fi lipit eticheta de Guvernul lui Iohannis, „Guvernul meu“. Fiecare eşec al guvernării pestriţe ar fi fost decontat direct de Iohannis. Şi PSD ştie să facă Opoziţie. Ar fi fost în avantajul preşedintelui pentru alegerile prezidenţiale din 2019? Evident, nu. Din punct de vedere instituţional, Iohannis este un preşedinte foarte, foarte singur. Cum să se bazeze pe partidele de Opoziţie, când PNL şi USR nu au fost în stare să vină la consultări cu un nume de premier?

3. De ce nu se poate ajunge la anticipate?

Să spunem că Iohannis ar fi numit un premier ostil PSD. Ar fi fost respins. Iohannis ar fi numit al doilea premier, deci ar fi forţat alegerile anticipate. Ce-ar fi făcut actuala majoritate? S-ar fi rupt, trecând de partea lui Iohannis? Nu, atât timp cât avea o variantă mult mai simplă. De ce tu, parlamentar PSD, să nu rămâi în continuare alături de Dragnea şi Tăriceanu, care ţi-au mărit leafa, care le-au mărit lefurile primarilor din judeţul tău, care au sufocat legile Justiţiei şi care vor mutila Codurile Penale? PSD şi ALDE ar fi strâns rândurile şi ar fi declanşat imediat procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, liderul  Senatului, ar fi ajuns preşedinte-interimar şi ar fi instalat noul Guvern. Nici nu mai contează dacă Iohannis ar fi fost demis. Ar fi ieşit lumea în stradă? Da, ar fi ieşit, dar PSD este hotărât să ignore protestele (vezi legile Justiţiei, adoptate în dispreţul străzii). Suspendându-l, i-ar fi asigurat PSD lui Iohannis cel de-al doilea mandat? Da, dar esenţial pentru Liviu Dragnea este să rămână acum la putere. Alegerile prezidenţiale sunt mai puţin importante decât guvernarea actuală.

4. De ce alegerile anticipate sunt cu două tăişuri?

Să presupunem că două propuneri de premier ar fi căzut în Parlament şi s-ar fi ajuns la alegeri anticipate. Citiţi următoarea ştire: Ludovic Orban, liderul PNL, cel mai mare partid din Opoziţie, nu a putut participa în această dimineaţă la o întâlnire cu alegătorii în campania electorală pentru că a fost nevoit să se prezinte la proces. Ludovic Orban este achitat în primă instanţă, dar încă aşteaptă cu emoţie sentinţa finală, deci este vulnerabil într-o dispută politică. L-am văzut pe Ludovic Orban după consultările de la Palatul Cotroceni cum pur şi simplu era jenat să admită că el este propunerea PNL pentru funcţia de premier, din cauza problemelor penale.

Lăsăm PNL şi trecem la USR. Ştiţi cine este preşedintele acestui partid? Nu, nu mai e Nicuşor Dan. E Dan Barna, un politician admirabil, dar cu o notorietate încă în marja de eroare. Cât despre Dacian Cioloş, s-a anunţat a fi „parte a soluţiei“ în caz de anticipate. Dar înainte să fie parte a soluţiei, Cioloş ar trebui să fie parte a unui partid politic, căci durează luni bune până când „România 100“ va fi înregistrată ca partid.

Să aruncăm un ochi şi pe sondajele de opinie, pe cele ale Opoziţiei. În sondajele PNL, PSD e cotat cu 39-40%. Liberalii sunt la 28-30%, în timp ce USR abia trece pragul electoral. ALDE a crescut la 9%, în timp ce UDMR intră cu siguranţă în Parlament. Nu cumva alegerile anticipate ar scoate din corzi PSD? N-ar legitima coaliţia PSD-ALDE? N-ar omorî definitiv protestele din Piaţa Victoriei?

5. Ce pierde şi ce câştigă Iohannis?

Preşedintele a rămas fără o mică parte a nucleului dur, în special cel de pe Facebook. Dar nu vorbim de nucleul dur al preşedintelui, ci, mai degrabă, de nucleu dur anti-PSD, căci mulţi dintre cei care azi îl critică pe Iohannis pentru numirea Vioricăi Dăncilă erau de partea Monicăi Macovei în 2014. Au ajuns fanii preşedintelui prin raportare la Ponta, apoi la Dragnea. Dar toţi cei care şi-au luat like-urile înapoi îl vor vota pe Iohannis şi în 2019, e drept, fără entuziasm. Iohannis nu are contracandidat pe partea dreaptă, iar rivalul său va fi cel mai probabil Liviu Dragnea. Sau Gabriela Firea. Prin faptul că a acceptat-o pe Viorică Dăncilă, Iohannis a închis definitiv gura PSD. Social-democraţii au rămas fără teme de atac pentru campania prezidenţială din 2019. Iohannis a respectat Constituţia enervant de mult nu doar pentru PSD, ci şi pentru unii dintre votanţii de dreapta, foşti admiratori ai lui Traian Băsescu. 

Totuşi, Iohannis poate deconta o parte din eşecul guvernării Dăncilă, în special în rândul electoratului neutru, care-i va reproşa că a acceptat-o mult prea uşor pe doamna Viorica uitând de binele naţional. Este o critică legitimă, dar, în acelaşi timp, legitimitatea politică a fost decisă la alegerile din 2016. Atenţie! Următoarele alegeri parlamentare sunt în 2020. E bine să nu le rataţi.