Cimilitura cu care Carmen Dan i-a lăsat buimaci şi pe specialişti

Cimilitura cu care Carmen Dan i-a lăsat buimaci şi pe specialişti

Ministrul de Interne, Carmen Dan. FOTO Mediafax

Încercând să comenteze plângerea penală făcută de Ludovic Orban pe numele Vioricăi Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, a oferit o explicaţie fără niciun sens, spunând că „anomalii de tip «modus operandi» sunt, de fapt, cele care conduc fără echivoc România”. Expresia „modus operandi“ înseamnă „mod de operare“ şi e folosită de obicei de anchetatori. Specialiştii au încercat să explice limbajul demnitarului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„E clar că am ajuns într-un moment în care nivelul de compromis pe care din păcate îl forţează preşedintele României arată, iată, încă o dată, că ne întoarcem într-un moment în care anomalii de tip «modus operandi» sunt, de fapt, cele care conduc fără echivoc România. Noi suntem determinaţi şi hotărâţi, alături de premier, alături de coaliţia aflată la guvernare, să nu cedăm, nu ne abatem de la implementarea programului de guvernare“, a spus Carmen Dan într-o intervenţie telefonică la RTV, potrivit Agerpres.

„Adevărul“ a stat de vorbă cu mai mulţi specialişti pentru a traduce afirmaţia lui Carmen Dan şi pentru a explica de ce politicienii folosesc vorbe pe care nu le înţeleg. „Nu putem să înţelegem noi ceea ce a spus, darămite omul simplu. Politicienii sunt obligaţi să folosească un limbaj simplu şi clar, indiferent de tipul de public şi de educaţia lui. Nu poţi să vii cu o asemenea exprimare, mai ales că te adresezi în special electoratului social-democrat, cu o educaţie mai redusă. Şi de ce ai face asta? Riscul e să devii ridicolă. Dacă a sfătuit-o cineva să facă asta, atunci e cu rea-intenţie“, a declarat Antonio Momoc, specialist în comunicare, pentru „Adevărul“.

„Neoportună şi ridicolă“

Mai mult, specialistul a punctat faptul că asemenea declaraţii sunt făcute pentru a impresiona şi pentru alte medii. „Poţi folosi asemenea expresii la conferinţe academice sau când te adresezi unor oameni de cultură. În comunicarea de zi cu zi, snobismul deranjează. Declaraţia ei e neoportună şi uşor ridicolă, pentru că nu a fost un context potrivit“, a mai spus Momoc.

Despre limbajul de lemn folosit de unii demnitari a vorbit şi consultantul politic Radu Delicote. „Separat de contextul problemei şi poziţionarea faţă de chestiunea cu pricina, cei mai mulţi oameni politici au nevoie de numeroase traininguri în ceea ce priveşte public speaking, reacţie rapidă, comunicare media sau non şi para-verbala. Fără o serie de repere ca acestea, primul impuls va fi de cele mai multe ori pur emoţional, emotiv şi poate avea consecinţe (n.r.- negative)  la capitolul imaginii publice“, a precizat Delicote pentru „Adevărul“.

Meandrele concretului“ lui Iliescu

De altfel, Carmen Dan se înscrie astfel pe lista liderilor PSD care folosesc expresii pompoase, dar lipsite de sens. Spre exemplu, în anii 90, într-o vizită în Franţa, preşedintele Ion Iliescu spunea: „Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului“.

citeste totul despre: