Chirica, reacţie după declaraţia controversată privind tinerii plecaţi în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primarul mihai chirica

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, spune că le cere iertare celor care s-au simţit lezaţi de afirmaţia sa privind soarta tinerilor plecaţi în străinătate, explicând că s-a referit la cei care devin victime ale abuzurilor unor indivizi lipsiţi de scrupule.

Chirica a făcut, marţi, unele precizări după ce a spus la un post local de televiziune că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii muncesc în Europa "pe te miri ce" şi sunt transformaţi în sclavi.

"Dacă vreo persoană s-a simţit lezată de vorbele mele, poate prea fruste, atunci îi cer iertare, şi - pentru o înţelegere deplină a vorbelor mele - repet ce am declarat la emisiunea respectivă. Cu durere extremă în suflet, asistăm de mai bine de douăzeci de ani la o depopulare masivă şi la îmbătrânirea satului românesc. Lipsa totală de preocupare a statului român, a clasei politice, în general, faţă de generaţia tânără, a făcut ca mulţi dintre tinerii României să pornească în lume foarte puţin pregătiţi pentru viaţă. Aşa se face că o parte dintre ei au devenit victime ale abuzurilor unor indivizi lipsiţi de scrupule, unii dintre ei chiar conaţionali de-ai noştri, care au profitat tocmai de această lipsă de experienţă", afirmă primarul Iaşiului Mihai Chirica, într-un comunicat de presă.

El a adăugat că statisticile arată că româncele sunt printre cele mai traficate femei din UE, căzând foarte uşor pradă traficanţilor de carne vie.

Chirica mai spune că tot românii ajung în număr dureros de mare sclavii unor angajatori ticăloşi din străinătate, ce-i păcălesc promiţându-le locuri de muncă bine plătite şi condiţii excepţionale de trai, dar că, atunci când primesc jobul lăudat, descoperă o realitate terifiantă.

"Am spus ceva greşit? Mă fac vinovat că mă preocupă soarta românilor din străinătate, în condiţiile în care Primăria Municipiului Iaşi deţine un departament pentru diaspora extrem de dinamic, probabil cel mai puternic din ţară? Din contră, consider că a venit timpul să nu mai permitem nimănui să ne mai umilească, nici în străinătate, nici acasă, şi să cerem statului român, clasei politice, să intervină rapid şi eficient ori de câte ori sunt dezvăluite astfel de cazuri", a declarat Chirica.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a spus la o televiziune locală că fetele tinere din mediul rural s-au dus în străinătate unde au ajuns să se prostitueze, în timp ce băieţii muncesc în Europa "pe te miri ce" şi sunt transformaţi în sclavi.

"S-a decimat satul românesc, tânăra generaţie nu a venit la oraş, tânăra generaţie, din păcate, a părăsit ţara şi acum îi vezi cum fetele tinere şi frumoase, multe dintre ele au ajuns să prostitueze şi vedeţi cum ştirile se umplu cu români peste tot. Băieţii, săracii, muncesc pe te miri ce, că nu-l plătesc ca pe un italian sau ca pe un englez sau ca pe un neamţ sau ca pe un francez. Îl întreabă «Măi, ai diplomă?», «N-am», «Ştii limba franceză?», «Nu», «Câte clase ai?», opt, în cele mai bune cazuri. «Nu am cum să-ţi dau salariul minim din Franţa, ţie am să-ţi dau salariul ăsta, dacă vrei, dacă nu, la revedere!». Şi uite aşa îi transformă în sclavi, iar noi acasă nu mai avem cu ce să ne întreţinem părinţii, bătrânii şi satele sunt abandonate", a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Afirmaţia edilului a fost făcută după o discuţie cu un telespectator, care a reclamat starea precară a infrastructurii.

Chirica a mai precizat că în mediul rural nu mai ai pentru cine să faci străzi, pentru că aproape toţi localnicii au plecat în străinătate.

Liderul filialei municipale PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, i-a cerut, marţi, demisia primarului Chirica, susţinând că edilul şi-a pierdut complet busola morală.

La rândul său, senatorul USR de Iaşi Dan Lungu a precizat că este surprins de afirmaţia primarului Mihai Chirica, făcută exact când mare parte dintre românii plecaţi în străinătate se află în vacanţă în România.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite