Chiar vrem să ieşim din joc? Se poate

Dacă, cu tot dinadinsul, vrem să transmitem un mesaj de acest gen către Bruxelles în momentul când se discută din ce în ce mai apăsat despre posibile încălcări grave şi persistente ale regulilor presupuse de statul de drept, atunci mesajul transmis de senatorul Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, pentru colegii de la Euronews şi rostogolit acum în presa internaţională este absolut binevenit.

În primul rând, la nivelul ideii de bază: „Dacă ai o persoană coruptă, un demnitar cu funcţie înaltă, nu trebuie să arestezi acea persoană. Trebuie să strângi probe. Arestul preventiv nu este o sancţiune, este ca o modalitate de a se arăta puterea procurorilor, este ca o judecată de stradă.Dacă oamenii văd un demnitar încătuşat, în faţa camerei, în mijlocul nopţii, unii dintre ei simt un fel de satisfacţie, aşa cum simţeau în Roma Antică când intrau gladiatorii în arenă. Dar acesta nu este un sistem judiciar, e răzbunare, este luptă politică, este abuz şi este chiar corupţie“ - Şerban Nicolae. 

După părerea mea, este exact ceea ce trebuia pentru a substanţia absolut toate discursurile de acum extrem de negative la adresa României şi argumenta orice poziţie critică şi îngrijorată care se va auzi miercuri la Strasbourg, în dezbaterea din plenul Parlamentului European dedicată problematicii statului de drept din România. În plus, cu siguranţă, afirmaţia respectivă va fi citată, la loc de cinste, în toate analizele care fundamentează viitorul Raport MCV, fiind, la fel de sigur, preluată în analiza finală asupra modificărilor legilor justiţiei ce a fost promisă a fi publicată, foarte curând, de cei de la GRECO, organismul specializat al Consiliului Europei pentru lupta împotriva corupţiei.

În al doilea rând, oferă, cred eu, o perspectivă nouă asupra sensului scrisorilor inflamate trimise de domnii Dragnea şi Tăriceanu către cei de la Bruxelles pe care îi acuzau de a fi insuficient informaţi despre ceea ce se petrece cu adevărat în România. Scrisori cu un mesaj pur şi simplu anulat şi trimis în zona ridicolului de afirmaţiile domnului lider al senatorilor PSD care, nu-i aşa, dă pe deplină dreptate liderilor Comisiei Europene şi arată exact cât erau ei de informaţi. Anulând, totodată, ante factum. şi o parte din argumentaţia colegilor săi europarlamentari care, cu verva lor obişnuită, vor încerca să apere sensul modificărilor propuse la legile justiţiei, prezentându-le a fi pe deplin în spirit european.

Desigur, mai poate exista o variantă care poate fi explicată interlocutorilor şi colegilor europeni: sunt vorbe, cum se spune în România, spuse la nervi şi sub presiune, drept care nu trebuie să ne grăbim cu interpretările negative, să înţeleagă şi dânşii că suntem un popor latin, cu sânge ceva mai iute şi reacţii în consecinţă. Poate vor înţelege sau poate, în cea mai bună dintre situaţii, nici nu le va păsa de ce-a zis domnul senator Şerban Nicolae. Nu cred că va fi aşa, dar se şi poate pentru că multe au auzit ei venind din România şi s-au învăţat că puţine sunt fie demne de crezare, fie relevante pentru jocurile politice reale.

Dar asta nu înseamnă că nu sunt anume mesaje româneşti care nu sunt traduse instantaneu şi trecute imediat pe filierele de informaţii dirijate direct către vârful structurilor europene. E vorba despre zona atacurilor venind din partea unor politicieni naţionali la adresa şefilor respectivelor instituţii europene, atacuri considerate, pe drept cuvânt sau nu (dar asta e o altă problemă) cu atât mai relevante cu cât politicianul în cauză face parte din partidul de guvernământ dintr-un stat membru, ceea ce poate duce la interpretarea că atacul respectiv are binecuvântarea politică a şefilor săi. Eu mă îndoiesc profund că atacul incredibil de dur adresat recent de deputatul Liviu Pleşoianu la adresa lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a fost validat cumva de conducerea PSD sau, şi mai puţin, a avut un accept din partea Coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. Dar, astea fiind spuse, atacul respectiv (reluând acuzaţii mai vechi şi nefinalizate vreodată de o acţiune în justiţie) are o concluzie politică importantă şi care, dacă va fi luată în serios, riscă să adâncească acest curs de coliziune care se desenează între România şi instanţele europene:

„Dacă vrem cu adevărat să schimbăm lumea noastră în bine, nu o putem face continuând să mergem pe drumul minciunii şi al imposturii. Iar acest lucru este valabil atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional! Eu nu am de gând să pup pe nimeni pe chelie şi nici să tac atunci când IMPOSTURA ar trebui evidenţiată cu glas tare. Tocmai de aceea, o spun fără rezerve: Jean-Claude Juncker e un impostor! Nu are ce să caute în funcţia pe care o deţine şi este o #RUŞINE pentru Uniunea Europeană faptul că un astfel de personaj se află la vârful ierarhiei comunitare!“

Chiar vrem să ieşim din toate jocurile? Se poate. Şi se poate foarte uşor în momentul în care politicieni de-ai noştri confundă nivelul discursului considerat ca admisibil la nivel înalt, chiar în condiţii de început de criză majoră. Nici nu mai îndrăznesc să amintesc de existenţa „diplomaţiei parlamentare“, artă cultivată cu osârdie de alţii tocmai ca un canal alternativ de discuţie faţă de cel instituţional guvernamental presupus de relaţia cu Comisia Europeană sau de dialogul de la Consiliu între şefii de state şi guverne. În cazul de faţă, invocarea utilităţii şi tehnicilor „diplomaţiei parlamentare“ este un exerciţiu complet inutil. Dar ar fi trebuit să existe minima prudenţă de a nu-şi implica partidul (căci scrisoarea începe exact cu precizarea calităţii de deputat PSD a domnului Pleşoianu, posibil viitor candidat la Preşedinţia României) într-o bătălie care, mai departe, să facă foarte mult rău nu numai PSD-ului, ci şi României.

Poate mă creditaţi cu o cunoaştere a schemelor de reacţie la nivelul instituţiilor din Bruxelles. Sigur că, oficial, nimeni nu va acorda vreo atenţie unui asemenea text şi nu-l va comenta. Dar asta nu înseamnă că el nu a intrat pe circuitul de informaţie, nu este discutat, nu este dat ca exemplu şi nu serveşte ca argument suplimentar în discuţiile despre o Românie mult prea adesea prezentată ca impredictibilă.

Sigur că asta nu este România în integralitatea sa, dar ce procent reprezintă susţinătorii reali ai ideilor domnului senator Şerban Nicolae sau domnului deputat Liviu Pleşoianu? Electoratul României va decide. Dar, în replică, trebuie să ştim că acelaşi drept de decizie revine şi partenerilor noştri din clubul comunitar şi nu ştiu dacă răspunsul pe care ne chinuim să-l provocăm prin asemenea mesaje ostile ne va conveni.