Check Media: Cum încearcă propaganda rusă să-l perieze pe Dodon în ajunul turului II

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia turului II al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, care se va desfăşura azi, 15 noiembrie, propaganda rusă îl favorizează evident pe candidatul încă preferat de Kremlin, Igor Dodon.

Spre exemplu, un articol al celor de la Sputnik reia acuzaţiile făcute de Dodon la adresa contracandidatei sale, Maia Sandu, în cadrul aşa-ziselor ”dezbateri” de la postul public de televiziune al Republicii Moldova, în care Dodon a venit singur şi i s-au pus întrebări.

Articolul califică programul electoral al Maiei Sandu drept ”promisiuni deşarte” şi încearcă să justifice insuccesele din mandatul lui Igor Dodon prin invocarea declaraţiilor acestuia din emisiunea la care a fost invitat. Aceste declaraţii se reduc la câteva clişee despre dezvoltarea economiei care, venind din partea altcuiva, ar putea fi justificate, însă trebuie spus că Igor Dodon a fost viceministru şi ministru al economiei, viceprim-ministru din 2005 până în 2009 şi ulterior preşedinte din 2016 până în prezent, prin urmare a avut timp să realizeze ceea ce promite în prezent.

Vezi si CHECK MEDIA: PROPAGANDA RUSA SI ALEGERILE DIN R. MOLODVA P1/2

Cititorii sunt făcuţi să creadă că Igor Dodon, prin declaraţiile sale, ar reprezenta ordinea, înţelepciunea, capacitatea de a conduce, în timp ce Maia Sandu este candidatul haosului, al dezechilibrelor şi conflictelor. În schimb, judecând după comunicarea publică a lui Igor Dodon, el pare candidatul mai conflictual, dintre cei doi. În cele două săptămâni premergătoare turului doi, acesta şi-a acuzat contracandidata că este controlată din exterior, din Occident, că va promova agenda drepturilor minorităţilor sexuale, cu toate că Maia Sandu nu a făcut vreo declaraţie în acest sens, că urmăreşte să permită străinilor să cumpere pământ în Republica Moldova (din nou, fără declaraţii la subiect din partea Maiei Sandu), că va închide şcoli şi spitale (o trimitere la politica de optimizare a şcolilor din Republica Moldova, care s-a practicat şi pe perioada mandatului Maiei Sandu de ministru al educaţiei, dar şi anterior, pe durata guvernării comuniste din care a făcut parte şi Igor Dodon).

 Lavrov isi permite sa atace sistemul electoral american

Propaganda rusa in acutalul context nu se opreste aici.

Ministrul afacerilor externe din Rusia, Serghei Lavrov, a făcut declaraţii privind Republica Moldova într-un interviu acordat instituţiilor ”oficiale” de presă ale Kremlinului, cu câteva săptămâni înaintea turului I al alegerilor prezidenţiale de pe 1 noiembrie. El a acuzat SUA că se implică intens şi cu impertinenţă în alegerile moldovenilor, în primul rând prin intermediul ambasadei sale de la Chişinău. După consumarea alegerilor prezidenţiale din SUA, Lavrov a dezvoltat tema implicării SUA în afacerile interne ale ţărilor din ”vecinătatea apropiată”, făcând declaraţii care au fost preluate rapid de maşina rusă de propagandă. Având în vedere apropierea turului II al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, scopul acestor declaraţii care nu menţionează explicit Chişinăul dar condamnă acţiunile SUA este clar: acela de a transmite mesajul că Moscova nu are de gând să facă non-combat, pusă în faţa pierderii alegerilor de către candidatul ei, Igor Dodon, ci îşi va apăra posesiunea formală asupra principalei funcţii din statul moldovean.

Vezi si CHECK MEDIA: PROPAGANDA RUSA SI ALEGERILE DIN R. MOLODVA P2/2

Un material publicat în presa afiliată Rusiei expune declaraţiile lui Lavrov, potrivit cărora sistemul electoral din SUA ar fi unul arhaic, nepotrivit realităţilor politice de astăzi, şi care ar ”distorsiona semnificativ voinţa poporului”.

Din această cauză, americanii ar trebui să fie mai puţin preocupaţi de problemele Rusiei şi ale altor ţări, consideră ministrul rus.

Coroborând aceste declaraţii cu cele anterioare, făcute încă în octombrie, privind implicarea SUA în alegerile din Republica Moldova, dar şi cu declaraţiile şefului SVR Serghei Narîşkin şi cele ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în susţinerea lui Igor Dodon, observăm că în prezent Rusia pare mult mai preocupată decât în perioada alegerilor prezidenţiale din 2016 în legătură cu implicarea Occidentului, şi a SUA în special, în politica internă de la Chişinău. Tentativele de a pune într-o lumină proastă sistemul electoral al SUA, de a pune sub semnul întrebării legitimitatea poziţionării SUA ca instanţă morală şi reper în dezvoltarea democraţiei, fac parte din aceste încercări de a-şi apăra zona de influenţă pe care o percep drept ameninţată. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite