CExN al PSD şi o ţară făcută vraişte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe întreaga durată a week-end-lui trecut, ecranele televizoarelor au fost invadate de persoana d-nei Viorica Vasilica Dăncilă. Premier, preşedinte de partid şi candidat la prezidenţiale şi, precum acum 30 de ani ilustra ei predecesoare Elena Ceauşescu, femeie, soţie şi mamă iubitoare.

Savant de renume mondial şi eroină între eroii neamului urmând să devină numai atunci când îşi va plăti mai bine lăudătorii. Iar aceştia vor debita contra-cost şi această enormitate. De abia aşteaptă să o facă Nistorescu şi Cristoiu, Chirieac şi Val Vâlcu, cei de la Evenimentul zilei şi de la luju.ro, de la Antena 3 şi România tv. Totul e ca puşculiţa să le fie plină.

Deocamdată conform părerii mai mult decât avizate a d-nei Rovana Plumb, expertă în linguşeli la adresa celor mai mari în ierarhie, dar şi în maltratarea limbii române, doamna Dăncilă este „primul femeie prim-ministru al României şi primul preşedinte de partid femeie“.

De ce a fost atât de prezentă pe ecranele televizoarelor în week-end doamnaViorica Dăncilă? Cea în jurul căreia se construieşte un primejdios şi rău prevestitor cult al personalităţii, asemănător celui de care a avut parte azi puşcăriaşui Liviu Nicolae Dragnea. Fiindcă d-na Dăncilă a dorit să ne împărtăşească cu propria guriţă de ce s-a adunat toată floarea cea vestită a PSD-ului la malul mării. Într-un CexN în cursul căruia, la urma urmei, pare-se că nu s-a discutat nimic concret. Nimic cu adevărat util pentru ţară. Aşa după cum s-ar fi cuvenit într-o reuniune a mai-marilor unui partid pe umerii căruia se află povara şi responsabilitatea guvernării. S-a vorbit doar cum să se amâne prezentarea în faţa Parlamentului cu formula restructurată a guvernului, cum să se mai tragă de timp, cum să se mai încerce racolări de parlamentari, cel mai abordabil rezervor fiind pesemne acela al nemulţumiţilor din ALDE care suferă nespus fiindcă nu mai pot să se înfrupte de deliciile puterii. Despre cum e dl. George Maior ambasadorul Statelor Unite (aşa a edictat aceeaşi inenarabilă doamnă Dăncilă) şi cum a fost acesta acoperit şi protejat de dl. Theodor Meleşcanu. Dar şi cum să se dea pe preşedintele Iohannis vina pentru criza guvernamentală, care, de fapt, nu e criză, aşa după cum ne-a asigurat d-na Gabriela Zona, ci doar o manevră din perspectiva „alegerilor electorale“, un fabulos monstru lingvistic zămislit de sus-numita agramată cu doctoratul obţinut la Academia de plagiatori „Alexandru Ioan Cuza“. La CexN de sâmbăta trecută s-a mai discutat, conform aceleiaşi credibile surse care e d-na Viorica Vasilica Dăncilă cum să i se facă preşedintelui plângere penală fiindcă le-a spus pesediştilor adevărul verde-n faţă. Că au guvernat prost, că au minţit, că au falsificat raportările referitoare atât la bugetul pe 2018 cât şi la cel din 2019, că sunt corupţi şi că trebuie să părăsească cât mai curând posibil prim-planul scenei politice româneşti.

Bref, pare-se că a fost un CExN dominat de făurirea unor proiecte falimentare de perpetuare a minţirii populaţiei, de intrigi, de bârfe, de planuri din cuţite şi pahare. 

Pe doamna Dăncilă&co par să nu îi preocupe defel că devin tot mai puternice semnele recesiunii economice, că ţara s-a împrumutat dincolo de marginile iertate la nişte dobânzi insuportabile, că d-na Ursula von der Leyen i-a refuzat propunerile nu doar fanteziste, ci şi ruşinoase pentru posturile de comisari europeni căci cine îi cauţionează în vreun fel pe controversaţii Rovana Plumb şi Dan Nica, că din cauza declaraţiilor aventuriste ale actualului prim-ministru şi ale lui Dragnea România nu mai e privită ca o ţară cu o politică externă coerentă. Doamna Dăncilă nu e preocupată decât cum să se menţină la putere, cum să nu piardă şefia partidului, cum să ajungă preşedinte al României. Chiar dacă a făcut şi face din cauza incompetenţei sale crase ţara vraişte.

La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, ALDE, partidul creat de dl. Tăriceanu şi dl. Daniel Constantin în urmă cu ceva timp cu scopul de a-şi uni sărăciile, să se afle în treabă, de a nu dispărea cu totul din politică şi apoi să aibă pentru ce să se certe, de abia dacă a obţinut 4% din voturi.

Cu ceva mai puţin decât obţinuse la alegerile legislative din decembrie 2016. Numai că atunci ALDE a întrunit suficiente voturi încât să intre în Parlamentul României şi să prezinte oarecare interes pentru marele câştigător - PSD. Preşedintele din acea vreme al social-democraţilor români, dl. Liviu Nicolae Dragnea, şi-a făcut cine ştie ce calcule şi le-a dat celor din ALDE şi d-lui Tăriceanu nesperata şansă de a accede la guvernare.

Nu s-ar putea spune că atât de experimentatul navetist politic Tăriceanu nu a făcut o afacere bună, acceptând neaşteptata propunere a lui Dragnea. ALDE a obţinut la prima strigare patru posturi de miniştri, dintre care cel puţin două foarte importante- Externele şi Energia - iar pentru sine preşedintele partidului şi-a adjudecat şefia Senatului. O demnitate care nu doar că i-a satisfăcut orgoliul de a se lăuda peste tot că este al doilea om în Stat, ci, iată, în urmă cu câteva luni, după tergiversări cum nu se poate mai scandaloase, l-a scăpat şi de deranjul începerii urmăririi penale solicitate de DNA. Dl. Tăriceanu şi ALDE s-au mai ales şi cu un bonus. Ministerul Justiţiei pe care l-au controlat prin cooptarea în guvern a pretinsului independent Tudorel Toader.

Nu a fost el niciodată dl. Călin Anton Popescu Tăriceanu un exemplu de moralitate, însă din ianuarie 2017 încoace, adică după ce a parafat înţelegerea de colaborare şi de jecmănire a ţării cu dl. Liviu Nicolae Dragnea şi-a dat pur şi simplu în petec. Iar din premierul în timpul mandatului căruia România a devenit ţară membră a Uniunii Europene, dl. Tăriceanu s-a metamorfozat într-un anti-european feroce, tot la fel cum s-a transformat într-un campion al maltratării a însăşi ideii de justiţie.

Din ianuarie 2017 încoace dl. Călin Anton Popescu Tăriceanu a fost cutia de rezonanţă perfectă pentru tot ceea ce plănuia şi puneau în practică Liviu Nicolae Dragnea şi haita. Nu mai era nici cea mai mică diferenţă între fostul manechin de la APACA şi multe dintre cele mai toxice personaje din linia întâi a PSD - Dragnea, Iordache, Lia Olguţa Vasilescu şi consortul ei Claudiu Manda, Nicolicea, Şerban Nicolae, şoferul personal al infractorului Cătălin Voicu. Prostituţia politică a celui care pretindea fără ruşine că ar fi unica întruchipare a liberalismului pe tărâmuri mioritice a mers până acolo încât cel care are în palmares şapte mandate de parlamentar şi cinci neveste a adus elogii felului în care a cuvântat de la tribuna Parlamentului European, d-na Viorica Dăncila, despre care ne-a asigurat că ar fi reprezentat cu cinste şi cu demnitate România.

Iată însă că dintr-o dată, pe nepusă masă, dl. Tăriceanu a avut noian de revelaţii. Şi-a dat seama că este parte la o guvernare impotentă, că bugetul care în decembrie era şi pentru el, şi pentru dl. Dragnea garantul că viitorul sună bine e, în realitate, prost croit, că nu ies la socoteală vreo 9 miliarde, că aşa nu se mai poate, că e nevoie de o restructurare. Dl. Tăriceanu a reevaluat-o şi pe d-na Dăncilă ca pe urmă să înceapă să o şantajeze cu iminenţa ieşirii de la guvernare. Şi-a pus ameninţarea în practică la începutul săptămânii ce se încheie. Unii spun că ar fi făcut-o dintr-un calcul politic al cărui obiectiv ar fi salvarea partidului şi a propriei persoane şi că s-ar fi creat astfel premisele ca dl. Tăriceanu şi ALDE să revină la putere după soluţionarea crizei. Alţii merg până acolo încât vorbesc despre sacrificiul d-lui Tăriceanu. Ion Cristoiu nu a pierdut ocazia de a mai urzi un scenariu şi a scris un editorial interminabil despre un posibil şantaj căruia i-ar fi căzut victimă fostul prim-ministru.

Pentru mine, lucrurile stau mult mai simplu. Dl. Călin Anton Popescu Tăriceanu nu a făcut decât să dovedească cât de josnic şi lipsit de scrupule poate să fie un politician român.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite