Pentru ca lumea să uite de iresponsabilitatea dovedită de către autorităţile publice în cazul accidentului aviatic din Apuseni, de prostiile pe care politicienii le-au strecurat în proiectul de modificare a Constituţiei, de respingerea acestui proiect de către CCR (25 de articole fiind neconstituţionale), de electorată, de încurcătura cu kazahii de la Rompetrol, de salariile celor de la ASF (Agenţia Stăpânitoarelor Familii), de megaeşecul legii descentralizării, de acciza la combustibili şi de criza politică, s-a decis la nivel înalt formarea unei celule de criză. Dar nu pentru rezolvarea crizei politice, cu toate că pentru estomparea ei a fost făcută. Pentru că aceasta trebuia să fie prezentată ca având alt scop decât cel adevărat, s-a găsit cazul „Iulia”.

În fiecare zi, pleacă de acasă în direcţie necunoscută câte un copil sau un adolescent. În fiecare zi au loc dispariţii de persoane. Frecvent au loc răpiri şi sechestrări de adolescente de către reţelele de trafic de carne vie. Şi nu se fac celule de criză până la nivel ministerial. Organele competente urmează un anumit protocol, demarează anchete şi îşi fac treaba atât cât le permit competenţa şi logistica.

Cu ce a fost excursia aceastei adolescente mai altfel decât alte dispariţii? Nu mă interesează de ce a plecat fără să spună părinţilor şi nici de ce s-a hotărât să se întoarcă – s-or lămuri toate acestea în familie; nu mă interesează acum nici dacă a stat într-o mănăstire iar preoţii au minţit negând acest lcuru – s-or lămuri şi aceste lucruri într-o necesară dezbatere publică. Mă interesează care este elementul care a justificat o asemenea mobilizare cu celulă de criză şi agenţi sub acoperire. Pe cât de mare, pe atât de ridicolă. Chiar aşa: de ce au fost necesari agenţi de acoperire? Era Iulia vreo teroristă versată care fugea de orice purtător de uniformă? Nu, nicidecum. Dar fără o asemena mobilizare nu s-ar fi produs fenomenul mediatic, cu efectele lui speciale.

Până la urmă, Iulia a fost găsită când a anunţat că vine acasă. De fapt, ajungea acasă şi fără să fie găsită de celula de criză. Dar a fost mai spectaculos să fie anunţată familia de către vicepremier, chiar dacă aceasta ştia de întoarcere înaintea celulei. Guvernul lucrează! Spectaculos era dacă o găseau în mănăstirea unde a fost găzduită. Dar cum să treci peste cuvântul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, care a spus că nu şi nu?

Iulia Ionescu s-a întors acasă cam devreme. Trebuia să mai aştepte până se decidea odată şi soarta USL şi trecea şi şocul respingerii de către CCR a proiectului Constituţiei. Dar, e bine şi aşa, fiindcă nimeni nu ne împiedică să urmărim de cum încolo, ceas de ceas, la beaking news, cum se simte. Iar după cum s-au petrecut evenimentele, mă gândesc (cu groază, ce-i drept) că sunt destui adolescenţi în căutare de senzaţii tari şi mediatizare care să se gândească la excursii similare. Va fi de lucru.

Să fim corecţi: atât cât a putut, această celulă de criză şi-a făcut datoria. Se pregăteşte următoarea, doar suntem în an electoral.