Cele trei puteri şi încă una, în plus (2)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statutul celor trei Puteri (Legislativă, Executivă, Judecătorească) este scris şi înscris în „Constituţie”, care este un echivalent profan sau laic al „Sfintei Scripturi”. Relaţia dintre cele trei Puteri laice – sau profane – are ca principiu separaţia puterilor în stat, şi ea este una triplă, adică

1) Fiecare dintre Puteri are şi trebuie să aibă o relativă, dar o reală autonomie; 2) Toate cele trei Puteri  trebuie să colaboreze armonios, pentru dezvoltarea democraţiei; 3) Ele se pot controla reciproc, spre a preveni sau a elimina tensiunile dintre ele, pentru  ca acestea să nu ajungă la antagonisme şi la conflicte. Analizând istoria celor trei Puteri, ca şi a figurilor care le reprezintă, după 1989, ne sar în ochi mai ales abaterile lor de la Statutul înscris în „Constituţie”. Vom selecta, în secvenţele următoare, doar câteva aspecte, care par să fie dominante.

1. Puterea legislativă este Parlamentul, alcătuit din senatori şi deputaţi, aleşi prin vot de către cetăţeni, motiv pentru care ei se şi numesc „aleşii”. Numai că, odată aleşi prin votul cetăţenilor, dânşii se consideră nişte „aleşi”şi în sens elitar, ca un fel de rasă superioară. La nivelul alegătorilor, apare şi se dezvoltă „pas cu pas” diferenţa dintre săraci şi bogaţi, adică polarizarea socială, iar Parlamentul, prin Legile elaborate, reprezintă mai ales interesele celor bogaţi. Acestea coincid cu interesele „aleşilor”, încât interesele naţionale, care ar trebui să fie ale tuturor cetăţenilor, devin doar nişte vorbe în vânt, sau un frumos şi generos pretext, ca în cazul arhanghelului laic, Gabriel Oprea. Iar pretextul maschează mobilul secret, şi astfel intră în joc „cinstitele matrapazlâcuri” ale „băieţilor deştepţi”, ca şi ale „fetiţelor isteţe”. Câteva „Ordonanţe” date de Victor Ponta, şi validate ca Legi de către Parlament, sunt veritabile Nelegiuiri. În sfârşit, Parlamentul „s-a lăţit”, ca împărăţia otomană cea de pe vremuri, dar majoritatea parlamentară nu mai este în consens cu majoritatea populaţiei alegătoare, de unde şi recenta „mişcare a străzii”. Cât priveşte „figurile aleşilor şi aleselor”, se poate proceda ştiinţific, măsurând pe un cântar, greutatea lor corporală la intrare şi la ieşire. Ieşirile făcându-se pe două căi: sau acasă, la copiii asupra cărora au fost transferate averile furate, sau după gratii, unde urmează ca dânşii să elaboreze cărţi, ce vor ajunge la BCU, unele chiar în „Biblioteca Lumii”, cum îi spunea cineva. Asta, spre mândria noastră, a tuturor, că doar „Noi suntem români”.  

2. Puterea executivă este una îndoită, dar este şi împărţită,  într-o proporţie nu tocmai clară, între palatele Cotroceni şi Victoria, între Preşedinte şi Premier. Dar, în timp ce Preşedintele Ion Iliescu (Tatăl) vorbeşte elocvent despre democraţie şi echitate,  Adrian Năstase (Fiul) mai vorbeşte şi dânsul, uneori, chiar ştiinţific, dar, pe de altă parte, tot dânsul „tace şi face” ceea ce merge chiar împotriva democraţiei şi a echităţii. La Victor Ponta (Nepotul) şi Dan Şova (Văr dulce) „cinstitele matrapazlâcuri” sunt atât de fine, de rafinate juridic, încât DNA trebuie să recurgă la procedee arheologice pentru a ajunge la comorile lor.bine ascunse În procesul de escavare a subsolurilor, DNA se loveşte de un obstacol, adică de faimoasa „imunitate” Deşi în „Constituţie” este scris negru pe alb că „imunitatea” se referă exclusiv la Opiniile politice, Şeful Senatului, alături de alţii ca dânsul, extind această „imunitate” într-un spaţiu gri, adică unul interpretabil. Probabil că sub influenţa unui Pragmatism doctrinar, „imunitatea” este extinsă de la opinia politică la decizia administrativă, solidară cu acea opinie, apoi, chiar asupra faptei efective, care urmează unei decizii.Nu este exclus ca, sub influenţa ecumenismului virtual, care vizeză convergenţa dintre Ortodoxie şi Catolicism, imunitatea parlamentară să ajungă până la Infailibilitatea Papei de la Roma.

Preşedintele Emil Constantinescu se declara „învins de sistem”, iar sub Traian Băsescu, ecuaţia relaţiei celor două părţi ale Exectivului este una variabilă. Fiind în consens deplin cu „Fiul” Emil Boc, preşedintele Traian Băsescu este în conflict şi cu liberalul Călin Popescu Tăriceanu (Naş sau Mire, după împrejurări), dar şi cu social-democratul Victor Ponta (Fiul vitreg), aceştia doi intrând pe poziţia „fiului risipitor”, dacă nu cumva şi a celui „rătăcitor” între cele trei Puteri. Sprijinit de majoritatea parlamentară, Victor Ponta vrea să ajungă el Preşedinte, ocupând locul virtual destinat confratelui Crin Antonescu, cei doi ilustrând relaţia dintre Cain şi Abel.

3. Puterea judecătorească se află în poziţia cea mai ingrată, adică între celelalte două Puteri, care devin, una Scylla, şi alta, Caribda. Această Putere  trebuie să fie şi să rămână şi deasupra sau dincolo de opoziţia Stânga-Dreapta. Numai că, dacă Puterea legislativă elaborează Legile, iar Puterea executivă trebuie să le aplice, ce te faci atunci când chiar unii membrii ai Executivului sunt cei care încalcă Legile, adică „le execută” în înţelesul funebru al verbului „a executa”(!?). Dacă Legile sunt bune, ele sunt încălcate chiar şi de către unii dintre parlamentari, ceea ce ar putea echivala cu o „sinucidere” politico-juridică, deci cu demisia. În locul acesteia, asistăm la o continuă sporire a cefelor, ca şi a lefurilor celor „aleşi”. Mai devreme sau mai târziu, vin, totuşi, şi gratiile care limitează libertatea „mişcărilor”, fie acestea biografice, geografice sau financiare. Înainte de „mişcarea străzii”, între Puterea legislativă şi Puterea judecătorească (mai ales DNA) s-a ajuns la un război deschis, Procurorul-Şef, Laura Codruţa Kövesi fiind declarată explicit un „duşman personal” al Preşedintelui Senatului, supra-meta-neo-liberalul Călin-„Filă de poveste”, cum l-am mai numit. Să propui înfiinţarea unei Comisii, care să elaboreze un Document-normativ, prin care să fie analizată democraţia din întreaga Românie, dacă nu este un semn de „ţâcneală politică”, este categoric un semn clar de megalomanie, care poate fi în consens cu libertinismul şi libertinajul, dar nu şi cu libertatea cetăţenilor, care tocmai de aceea au ieşit şi, probabil, vor mai ieşi „în stradă”.

PS. Democraţia este un regim politic care îşi caută drumul propriu, un drum care este între Dictatură şi Anarhie, şi care are ca menire limitarea până la eliminare a enunţului formulat de un clasic al Existenţialismului: „Fiecare EU tinde să devină DUMNEZEU”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite