Bine-nţeles, bătaia peştelui este cine să ţină cheia de la centură, aşa că stiliştii lui Antonescu şi Ponta îi iau de zor măsuri madamei şi lansează pe piaţă, din când în când, variantele “de lucru” care să-i satisfacă pe cnejii USL, proprietarii unui zdrobitor 70% din Parlamentul României.

Odată ajunsă aici, epopeea noastră se nuanţează brusc. Pe interese. Astfel, dacă oştirea lui Ponta vizează să-i mai taie din aripi Zmeului de la Cotroceni, trupele lui Antonescu parcă nu mai sunt aşa pornite împotriva drepturilor Seniorului. Explicaţia e simplă, nu trebuie să fi cine ştie ce strateg s-o desluşeşti: în timp ce Ponta nu se gândeşte încă la Palatul Cotrocenilor, Crin Antonescu visează numai la asta.

Basmul noii Constituţii ar putea continua în aceeaşi notă, dacă n-ar fi, totuşi, şi o chestiune serioasă. Cel puţin pentru noi, norodul.

Şi pentru că nu vreau doar să constat cum echipele de constituţionalişti se învârt în jurul cozii, aş dori să vă supun atenţiei o chestiune concretă. Cea a alegerii, legitimităţii şi prerogativelor preşedintelui, probabil cea care stârneşte cele mai mari pasiuni. Aşadar, în condiţiile în care locatarul de la Cotroceni rămâne să fie ales direct, prin vot popular (pentru că varianta desemnării lui în Parlament nu pare să se bucure de mare partizanat nici printre politicieni şi nici printre oameni, în general), preşedintele va continua să fie cel mai legitim conducător ales al ţării. Politicianul cu cel mai mare sprijin popular.

Şi de aici încep interpretările. Că preşedintele trebuie să fie imparţial spune şi-n actuala lege! Dar cum? Dacă-i albă sau neagră, el să spună că-i orb şi nu se poate pronunţa? Să nu mai facă politică, spun alţii! Adică cel mai legitim politician al poporului să nu mai practice!? Păi d-asta îl votăm?

Unde mai pui că, atunci când ne cere votul, în campanie electoral, candidatul ne face nişte promisiuni. Cum să şi le respecte? Fără ipocrizie, vedeţi posibil un preşedinte care să fie ales cu sloganul: “Nimic! Absolut nimic!”?

Dacă într-adevăr nu ne mai convine acest sistem semi-prezidenţial preluat de la francezi, eu cred că nu trebuie să complicăm şi mai mult lucrurile. Din acest punct de vedere, cel mai logic sistem este modelul american. Acolo, preşedintele este şi şeful Guvernului. Adică cel mai legitim politician este cel care ţine, într-adevăr, pâinea şi cuţitul. Are toate instrumentele să facă ce a promis în campanie şi poate să răspundă direct pentru ceea ce a făcut sau nu. Şi nu în ultimul rând, peste 4 ani, poţi să-l întrebi ce-a făcut din ce-a promis fără să poată să ridice din umeri şi să-ţi spună, pe bună dreptate poate, “combinagii din Parlament au condus treburile ţării”.

În definitiv, să faci din cel mai legitim politician un maimuţoi împăiat este şi absurd, şi contraproductiv.