UPDATE Nicolae Cinteză (BNR), după audierile de la Senat: Nu am identificat favoruri făcute Ioanei Băsescu. CEC Bank are 5 credite de peste 1 milion de dolari

UPDATE Nicolae Cinteză (BNR), după audierile de la Senat: Nu am identificat favoruri făcute Ioanei Băsescu. CEC Bank are 5 credite de peste 1 milion de dolari

Nicolae Cinteză  FOTO Arhiva Adevărul

Directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat astăzi, la Parlament, că BNR nu a găsit nicio ilegalitate în documentele prin care fiica preşedintelui, Ioan Băsescu, a aobţinut creditul de la CEC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul evenimentelor din prima zi a comisiei care anchetează modalitatea în care CEC Bank a aprobat creditul Ioanei Băsescu.

Minsitrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a anunţat că intenţionează să modifice structura de conducere a CEK Bank.  „Le-am solicitat celor de la CEC să ia măsuri de modernizare a băncii. S-au făcut analize lunare. În prezent, banca nu este pe profit, este pe pierdere. Activitatea managerială nu a adus impulsul nesar cerut de mine. Dorim să introducem un sistem dualist, format din directorat, care va avea cinci mebri, şi un Consiliu de supraveghere, de 7 membri. Sitemul de management va fi schimbat până la sfârşitul anului“, a spus Chiţoiu.

UPDATE Nicolae Cinteză, directorul de supraveghere din BNR: "Înainte de a veni aici, am auzit diverse vorbe legate de aşteaptările unuia sau altuia. Am venit să spun adevărul. Comisia a fost interesată de activitatea desfăşurată de CEC Bank după 2011, de concluziile raportului de supraveghere, care a fost comunicat acţionarului băncii, urmând ca în următoarele două zile să furnizăm, în măsura în care legea ne va permite, aspecte legate de concluziile la care a ajuns BNR. Concluzia raportului este că acest credit s-a acordat în condiţii de respectare a normelor băncii şi a normelor de creditere. Nu putem discuta de un abuz. Media de durată a aprobării unui credit este între 8 şi 9 zile.În criza asta de clienţi, toţi se luptă pentru clienţi de calitate", a spus Cinteză.

Întrebat de jrunalişti dacă se fac presiuni politice pentru acordarea creditelor, Cintreză a răspuns: „CEC este bancă de stat şi, probabil, se întâmplă în fiecare ţară acest lucru. De asta s-a încercat şi privatizareas CEC Bank.“

În ceea ce priveşte creditul Ioanei Băsescu, Cinteză a declarat: „Nu am identificat favoruri făcute Ioanei Băsescu, am fi cerut să provizioneze (a acoperi posibila pierdere) un astfel de credit, în condiţiile în care creditul s-ar fi aprobat în afara normelor. CEC Bank are în portofoliu 5 credite de peste 1 milion de dolari“, a concluzionat Cinteză.

UPDATE Raportul BNR despre împrumutul oferit de CEC Bank Ioanei Băsescu este favorabil băncii, potrivit unor surse politice. Raportul arată că fiica preşedintelui a obţinut creditul având toate actele în regulă.

UPDATE: Audierea lui Radu Gheţea a durat aproximativ două ore, mai mult decât era prevăzut în programul Comisiei. "Am fost invitat astăzi să dau informaţii şi să răspund la întrebări. S-au făcut câteva solicitări de prezentare a unor informaţii cu caracter statistic, pe care le voi prezenta în zilele următoare", a fost scurta declaraţie a lui Gheţea, refuzând să răspundă altor întrebări.

Membrii Comisiei nu s-au arătat satisfăcuţi de răspunsurile primite din partea lui Gheţea. "Comisia a comunicat domnului Gheţea că urmează să studieze acest aspect, spunând că nu putem da nici noi un raport competent fără a putea avea toate informaţile necesare. Urmează să cerem un punct de vedere al BNR pe acest subiect, iar CEC să ceară un punct de vedere extern, la Ministerul de Finanţe şi la BNR", a spus vicepreşedintele comisiei, după audierea lui radu Gheţea.

Potrivit lui Dumitrescu, discuţia s-a desfăşurat în limita a ceea ce Radu Gheţea a putut să spună din punct de vedere al secretului bancar.

"La ce a putut să răspundă, a putut, la ce nu a putut, urmează să răspundă miercuri, la ora 10.00. A răspuns doar la informaţii publice", a mai spus vicepreşedintele comisiei. 

Potrivit lui Dumitrescu, concluzia prezentării reprezentantului CEC Bank a fost: "Conform secretului bancar, domnul Gheţea nu poate să spună, noi am spus, conform Constituţiei, puteţi".

Cosmin Nicula, preşedintele Comisiei de Buget: Cvorumul este îndeplinit. Suntem 8 membri din 11, lipsesc doi membri PDL şi reprezentantul PPDD. Aş dori să supun votului membrilor. Lucrările comisiei se vor face cu uşile închise.

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu, vicepreşedintele Comisiei de Buget: Vreau să mai adaug că am primit, pe 3 decembrie, un raport privind activitatea CEC şi o informare de la BNR.

Discuţiile cu preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, au fost programate la ora 11.00, la 12.30 urmând să fie audiat Nicolae Cinteză, iar la 13.30, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Preşedintele Comisiei buget-finanţe, Cosmin Nicula, s-a arătat convins, vineri, că aceştia îşi vor face apariţia la audieri.

“S-a făcut o programare, am trimis o adresă către CEC Bank, către Banca Naţională a României, Ministerul de Finanţe şi sunt convins că vor veni toţi”, a spus Nicula.

Discuţiile cu preşedintele CEC au fost programate pentru ora 11.00, la 12.30 urmează să fie audiat Nicolae Cinteză, iar la 13.30, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Nicula a ţinut să precizeze că ancheta parlamentară nu vizează creditul luat de Ioana Băsescu, ci activitatea managerială a CEC. Cu toate acestea, preşedintele Comisiei buget-finanţe a recunoscut că membrii forului s-au sesizat „în urma evenimentelor“ difuzate de televiziuni.

Concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport care va fi prezentat, până la 18 decembrie, în Biroul Permanent al Senatului, însă documentul nu va conţine recomandări specifice.

  Materiale pe aceeaşi temă:

Victor Ponta: Cred că Băsescu avea terenul din Călăraşi, acum a vrut să-l albească  Premierul Victor Ponta consideră că Traian Băsescu era în posesia terenului din judeţul Călăraşi de mai mult timp, însă doar acum, spre finalul mandatului, a dorit să-l „albească” trecându-l pe numele unor rude, a precizat prim-ministrul, duminică seară, la postul de televiziune România TV.

Prima reacţie a şefului CEC Bank despre creditul Ioanei Băsescu: Nu s-au încălcat nici legea, nici reglementările BNR şi cu atât mai puţin normele interne ale băncii  Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat, în prima sa reacţie de la izbucnirea scandalului privind creditul acordat de bancă Ioanei Băsescu, fiica cea mare a şefului statului, că nu s-au încălcat nici legile, nici normele Băncii Naţionale şi nici reglementările interne ale băncii.

Banca Naţională începe un control la CEC privind creditul Ioanei Băsescu. Şefii BNR despre „ilegalităţile“ de la CEC:  Astfel de declaraţii sunt periculoase  Banca Naţională a României (BNR) va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Liberalii au decis: susţin înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi, cerută de PSD  Liderii PNL au decis luni, într-o şedinţă a conducerii partidului, să accepte propunerea PSD pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în „cazul Călăraşi“ şi au anunţat numele membrilor forului.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: