El a anunţat ca obiectiv secundar constituirea unei largi coaliţii explicite sau implicite a tuturor partidelor parlamentare care ar trebui să ducă la bun sfârşit această misiune.

În calitate de lider de partid, Victor Ponta nu a mai oferit alte informaţii legate de modul concret în care se va face dărâmarea hulitului regim. Traian Băsescu este bine-mersi la Cotroceni şi, după cum a declarat, îşi va exercita prerogativele prezidenţiale până în ultima oră a mandatului său. Faptul că o face extrem de eficient o simte din plin majoritatea USL pe propria piele. Revizuirea Constituţiei şi regionalizarea, au dispărut brusc din orizontul guvernării, după ce Traian Băsescu a reuşit să împingă intrarea în vigoare a legii referendumului până după alegerile prezidenţiale. Până şi legea bugetului a fost promulgată abia după ce preşedintele a reuşit să obţină un compromis cât o victorie prin amânarea introducerii noilor taxe pe carburanţi. Ce să mai discutăm despre numirile la şefia parchetelor făcute numai după ce preşedintele şi-a văzut îndeplinite condiţiile sau despre înţelegerile cu FMI pe care şeful statului nu le-a semnat din cauza aceleiaşi accize la benzină? Deşi fără majoritate parlamentară şi fără popularitate, Traian Băsescu a reuşit până acum să câştige toate marile bătălii cu puterea USL covârşitoare doar pe hârtie.

De ce s-ar schimba lucrurile de acum încolo, mai ales că USL face prostii monumentale cum a fost „lovitura de lege” din marţea neagră a Parlamentului? În plus, pe măsură ce se apropie prezidenţialele, conflictele interne din USL se vor adânci, iar principala preocupare va fi supravieţuirea USL ca alianţă de guvernare.

În aceste condiţii, declaraţia lui Victor Ponta rămâne una de parcurs politic. Premierul ar avea totuşi o cale de a „demonta” regimul Băsescu înainte de terminarea mandatului prezidenţial. Asta ar fi chiar guvernarea. Dacă cabinetul Ponta ar reuşi creştere economică sustenabilă, reducerea jafului din bugetul public, crearea de locuri de muncă şi întărirea reală statului de drept, atunci nu ar mai avea nicio problemă. Nu ar fi chiar imposibil. Datele economice sunt promiţătoare, lumea iese uşor-uşor din criză. Cu puţină chiverniseală, progresele ar putea fi resimţite şi la nivelul populaţiei. Dar, aici e marele necaz. Ceea ce oriunde pare simplu, în România devine îngrozitor de complicat. Pentru că, la noi, buna guvernare devine, inevitabil, inamicul guvernării prin jaf. Iar, cea de a doua iese mereu câştigătoare.