Pentru România, aceeaşi zi va rămâne în istorie drept ziua care am primit cea mai mare şansă din ultimii 30 de ani. O şansă cât o generaţie, pe care suntem obligaţi să nu o ratăm. Niciun milimetru.

Cele 84 de miliarde de euro negociate de România vor fi instrumentul unei transformări reale a modelului economic românesc şi concretizarea acelui cuvânt pe care toţi politicienii ţării l-au invocat în mod obsesiv, în fiecare zi din ultimele trei decenii: REFORME. 

PNRR este, în aceste zile, subiect de dispute şi dezbateri, mai mult sau mai puţin politice, parcă predominant de formă, nu de fond. Că o percepem sau nu, că o admitem sau nu, Uniunea Europeană ne modelează viitorul şi ne ajută să o prindem mai repede din urmă, impunând REFORME în acele domenii care generează salturi în dezvoltare şi creştere economică sustenabilă. Mai mult, Premierul Florin Cîţu a transmis că, prin vizita sa la Bruxelles, a vrut să se asigure că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este pe drumul cel bun. Şeful Guvernului i-a dat asigurări preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că vom susţine reformele şi a subliniat că România va depune un PNRR cu toată suma, de 29,2 miliarde de euro.

Iar ca să ieşim din capcana formelor fără fond, atât de tentantă, trebuie să pricepem un lucru esenţial: PNRR nu este similar cu cadrul financiar multianual, PNRR nu înseamnă un şir de proiecte, ci un plan de reforme. Ce înseamnă acest lucru? Foarte simplu: UE urmăreşte schimbările produse de proiectele, în domeniile incluse şi în direcţiile agreate. Nu monitorizează proiectele, ci reformele. E foarte posibil ca unele proiecte să se deruleze bine, dar să nu genereze reformele asumate în Planul Iniţial. Iar acelea nu vor mai fi finanţate.

 Nu este nicio tragedie că încă se derulează negocieri cu Comisia, deşi propaganda opoziţiei se chinuie din răsputeri să strige cât mai tare. Sunt şi alte state în aceeaşi situaţie, iar eu personal am încredere că cei care ne reprezintă la Bruxelles vor reuşi să convingă reprezentanţii CE că am înţeles esenţialul: nu cerem bani doar să investim, ci ştim exact ce reforme vizăm şi ce paradigme vom schimba.

Ştiu că nu e simplu. Ştiu că, într-o ţară până de curând codaşă la absorbţia de fonduri europene, va fi o provocare să lucrăm cu targeturi şi obiective periodice, cu rapoarte de implementare pe REFORME, nu pe proiecte. Dar nu există altă cale. Eu nu mă îndoiesc că se poate. Pentru că în aceeaşi Românie care era mereu pe ultimele locuri la absorbţia de fonduri europene, în aceleaşi perioade, aveam şi Oradea primarului Ilie Bolojan, Clujul lui Emil Boc, la Reşiţa lui Ioan Popa sau Ciugudul lui Gheorghe Damian - toate campioane.

 Apoi a venit un guvern PNL, cu miniştri care s-au uitat unde trebuie. Şi am doar doua exemple: cu Marcel Boloş la Ministerul Fondurilor Europene, am crescut de 3 ori absorbţia de fonduri europene: 3,2 miliarde euro erau încasaţi sau în curs de încasare în noiembrie 2020, faţă de 1,1 miliarde de euro cât erau în noiembrie 2019. Mai mult, în acelaşi an au fost semnate peste 2.000 de contracte de finanţare împreună ministerul Dezvoltării şi ministerul Agriculturii, în valoare de peste 10 miliarde de euro - pe locul 3 în UE. Fiecare ban era alocat pentru dezvoltarea României.

Ce ne arată aceste cifre? Că se poate. Cu oameni potriviţi, la locul potrivit, cu experienţă şi viziune, se poate. Chiar şi în lumina argumentelor expuse mai sus, a diferenţelor dintre PNRR şi proiecte din cadrul multianual, am aceeaşi convingere.

În ciuda avalanşei de fake news care insistă că UE ne transformă în colonie, se amestecă în treburile noastre, ne condiţionează finanţările şi alte minciuni, sper că este clar pentru fiecare român de bună credinţă că apartenenţa la familia europeană este un câştig imens pentru noi. Mai mult decât atât, avem şansa de ne depăşi complexul de inferioritate pe care îl resimţim (chiar şi inconştient), prin recuperarea unor decalaje, folosind aceste 84 de miliarde. Vi se pare imposibil? Nu este. Vă dau doar doua exemple de recuperare a distanţei faţă de Vestul continentului, de la aderare şi până recent:

-        În 2007 eram cu PIB/capita la mai puţin de jumătate de media europeană, în 2019 eram la două treimi.

-        Şapte oraşe din top 10 european cu cea mai rapidă creştere sunt româneşti şi cresc mai rapid decât Singapore în anii săi de glorie.

Acestea s-au întâmplat fără schimbări majore de ritm, chiar în timpul unor guvernări dominate de populisme şi mulţumirea clienţilor de partid. Să ne imaginăm, deci, ce şansă avem în următorii ani, cu o coaliţie de guvernare orientată pe dezvoltarea României şi cu profesionişti în locurile potrivite. În loc de concluzie, vă invit să ne canalizăm cu toţii energia alocată în dezbateri şi discuţii pe lucruri constructive: să ne putem toate cunoştinţele şi experienţa la bătaie pentru a arăta României şi Europei că putem face REFORMELE de care avem atâta nevoie. Prin PNRR şi nu numai.