Ce trebuie să ştie/facă noul preşedinte al României - politica externă

Vin alegerile prezidenţiale peste noi şi ca de fiecare dată trebuie să mergem să votăm Împotriva cuiva. Cel mai probabil că şi de această dată va fi la fel, dar dincolo de trecutul fiecăruia dintre candidaţi este nevoie ca noul preşedinte să ştie şi să facă anumite lucruri.

Noul preşedinte nu trebuie să fie un geniu în ale conducerii dar e nevoie să respecte anumite tradiţii şi reguli. Să nu încerce să le schimbe pe cele mai vechi deoarece sunt şanse mari să fie el schimbat înaintea acelor reguli.

Vorbesc de acele elemente ce stau la baza funcţionării statului român, a politicii sale externe şi interne.

De asemenea noul preşedinte trebuie să îşi ia în serios misiunea şi să uite complet de oligarhia care l-a adus la putere. E o politică constantă practicată de toţi cei care ajung în acestă funcţie de oriunde din lume, inclusiv în statele cu democraţie consolidată. Vă povesteşte Putin cum a scăpat de toţi cei care l-au susţinut în drumul spre putere şi cum a consolidat statul rus prin eliminarea lor.

Politica externă

Treaba cu politica externă porneşte de la cunoaşterea corectă a istoriei propriei ţări, dar e nevoie şi de câteva cunoştinţe elementare de geopolitică. Dacă noul preşedinte nu a apucat să depăşească logica manualelor de istorie de la şcoală, care sunt în esenţă propagandistice, îi recomand să îşi ia un consilier pe acest tip de probleme. Articolul de mai jos este doar sinteza sintezelor.

Principiile de bază în politica internaţională sunt acelea că între Naţiuni nu există decât interese şi că Politica Marilor Puteri e o constantă. Nimeni nu te va ajuta decât dacă vede în acest lucru un interes direct şi imediat.  Vedeţi că unii au ca obiect de politică externă subminarea unor state posibil concurent prin diverse politici, de exemplu prin corupţie acolo unde este posibil, prin falimentarea economiei...

Cum ne raportăm la ceilalţi

În primul rând principalul nostru obiectiv de politică externă, de la formarea ca stat în 1859, a fost apartenanţa la cultura, economia, politica şi securitatea Vest Europeană. Orice sistem de alianţe ce duce la acest lucru este favorabil nouă.

În acest sens integrarea Euro-Atlantică a fost una prioritară şi o revenire la sistemul tradiţional de alianţe cu Franţa şi Anglia. E o politică pornită de formatorii statului român şi dovedit a fi singura ce poate aduce echilibru intern şi extern.

NATO şi EU nu au fost obiective ale ultimilor ani ci o reîntoarcere, atunci când a fost posibil, la sistemul ce ne-ar garantat dezvoltarea. Nici nu se poate lua în discuţie renunţarea la una din cele de mai sus, ba mai mult, România trebuie să îşi crească rolul în conformitate cu resursele naturale, demografia şi importanţa geo-strategică.

Nici unul din preşedinţii post-decembrişti nu s-a ocupat serios de politica externă, rolul nostru la nivel internaţional fiind unul nesemnificativ.

Haideţi, domnule viitor preşedinte, să trecem la discuţi concrete şi pe subiect.

Relaţia cu Franţa

Cel mai bun prieten al nostru pe plan extern a fost, este şi trebuie să fie Franţa.

România îşi datorează existenţa întru totul alianţei tradiţionale cu acest partener extern. Nu vă limitaţi la a gândi în ani ci în zeci sau sute de ani, şi o să vedeţi că deşi apar perioade de răcire, politica Franţei în momente de criza a fost una de susţinere faţă de România.

De ce? Pentru că aceasta a fost gândită de primul Napolean pe la începutul secolului XIX şi respectată de toţi cei care l-au urmat. În gândirea acestuia era necesară sprijinirea formării unui stat românesc, gândit anti-rus, care să dea de furcă Imperiului Ţarist şi care să permită o anumită linişte Europei centrale şi de Vest. De asemenea era şi o modalitate de slăbire a Imperiului Otoman şi care ar fi permis o penetrare a Estului de către Vest, nerealizată de milenii.

Nu vă mai spun cum în mod constant francezii au sprijinit România în politica de Formare, Independenţă şi Consolidare. Carol I a încercat să trădeze această alianţă dar şi interesul românilor prin introducerea într-o eronată alianţă germană, dar împotriva intereselor româneşti de Unire a Regatului României cu Ardealul. Când a ridicat această problemă i s-a retezat direct elanul, spre dezamăgirea lui.

De exemplu: Franţa a cerut Unirea Principatelor, Franţa a gândit noul stat românesc şi a pregătit pe români spre a face acest lucru, Franţa a negociat şi a impus altor puteri doleanţele românilor, modelul de organizare administrativă şi politică este unul francez, Franţa cu generalii ei a salvat România în primul război mondial, etc...

Trebuie permanent să fim aliaţii lor atunci când interesul nu este discordant cu cel românesc, lucru care se întâmplă rar. Relaţiile economice nu sunt printre cele mai bune, dar asta pentru că Franţa are încă resurse coloniale importante. Probabil acesta este şi unul din motivele pentru care nu am ajuns la divergenţe.

Relaţia cu SUA

Aţi văzut că nu am început cu SUA deoarece aceasta a apărut relativ nou în ecuaţia regională. Cu toate acestea ar fi următorul subiect de abordat deoarece vorbim acum de cel mai puternic stat al lumii. Tehnologia a făcut ca rolul insularilor să fie extrem e mare, mult peste capacitatea de care dispunea acum 100 de ani.

În momentul de faţă România are o alianţă tradiţională şi strategică cu SUA. Acest lucru vine chiar din perioada comunistă, dizidenţa României în sistemul sovietic făcând pe plac SUA. 

Cum SUA este garantul libertăţii şi democraţiei, automat este prietenul nostru deoarece acest lucru concură cu punctul de vedere cu privire la sistemul de securitate, dar şi modul de viaţă pe care şi-l doresc românii.

SUA să ştiţi că se ţine de promisiuni şi îşi respectă aliaţii, atâta vreme cât afirmă acest lucru. Statutul  de Mare Putere se va menţine o perioadă lungă de acum încolo. Puţini dintre noi vor apuca pierderea statutului de mare putere a SUA, poate doar de reducere şi cedare parţială.

SUA se bazează pe România, Polonia şi Turcia pentru a-şi menţine puterea în Orientul Mijlociu, în relaţia cu Federaţia Rusă şi cu Uniunea Europeană. La Wasghinton sunt cunoscute sentimentele anti-ruseşti şi deloc filo-germane din cele trei state, ca urmare a experienţei istorice.  Prin acest brâu de securitate se controlează din interior Uniunea Europeană pentru echilibrarea puterii Germane.

În acest sens privind, adică al intereselor comune, pot spune cu siguranţă că SUA este actualmente cel mai bun aliat al României. Chiar ar trebui plusat pe multe planuri în acest sens, cum ar fi de exemplu intensificarea relaţiilor economice şi scoaterea vizelor pentru cetăţenii români(este uimitor cum de nu s-au scos vizele până acum), Unificarea cu Republica Moldova(nu mai dezbat aici subiectul deoarece candidaţii au înţeles ce avem de făcut în această privinţă, axioma de formare a statului român fiind: Un popor, o Ţară şi această pusă în serviciul cetăţenilor săi).

Pe plan extern trebuie să susţinem punctul de vedere american şi dacă avem şi noi un punct de vedere să milităm prin ei pentru atingerea diverselor deziderate. 

 Relaţia cu Federaţia Rusă

Aceasta este necesar a fi privită strict economic şi delimitat total acest aspect de cel al relaţiilor oficiale bilaterale.

Federaţia Rusă are un singur gând legat de România: controlul total asupra teritoriului în vederea exploatării doar în interes propriu şi în maniera totalitară cunoscută, sau dezintegrarea statului român. Ca să înţelegeţi exploatarea în interes propriu gândiţi-vă la perioada de ocupaţie 1945-1956 când practic oamenii Moscovei sub nume româneşti au condus ţara. Înfiinţarea SOVROMURILOR  a avut drept scop furtul a ceea ce se putea fura din România ca şi materie primă.

Nu aveţi niciodată încredere în promisiunile Rusiei deoarece nu şi le-a respectat niciodată, nu doar în relaţia cu noi, dar şi în relaţia cu alţii.

Din punct de vedere al securităţii naţionale este principală ameninţare la adresa statului român. Această ameninţare nu poate fi anulată decât printr-un parteneriat puternic cu SUA.

Am putea spune că este de fapt şi singura ameninţare, toate celelate fiind neglijabile.

Ca să fim sinceri o Rusie slabă este o Rusie bună pentru ţara noastră. De aceea trebuie susţinute toate proiectele internaţionale care slăbesc puterea Federaţiei Ruse. Noi avem puţini disponibilităţi de a face totuşi acest lucru. Rusia face acelaşi lucru cu noi: are agenţi în presă, cumpără şi falimentează ramuri economice importante, susţin infracţionalitatea şi corupţia din România....

Să nu ne amăgim totuşi că actuala stare de slăbiciune este una definitivă. Federaţia Rusă deţine controlul asupra 60% din resursele de la glob. Politica lui Putin a consolidat statul rus şi a redispus folosirea resurselor în interesul acestuia. La un moment dat îşi va reveni şi e nevoie ca atunci noi să avem un stat puternic şi o clasă politică pe măsură.

Nu mai insist deoarece de Rusia am tot vorbit.

Relaţia cu China

Relaţia cu China trebuie abordată atât din punct de vedere a experienţei trecute cât şi a perspectivelor de viitor.

România Comunistă a avut o relaţia excelentă cu China iar un coleg aflat la studii acolo tocmai mi-a reconfirmat că au un respect deosebit faţă de tot ceea ce este românesc. Este o relaţie de care s-a uitat în ultimii 25 de ani dar care trebuie reconsolidată, având în vedere faptul că China va fi următorul pol de putere al lumii(pol, adică lângă SUA şi EU), atât militar cât şi economic. 

Nu există aspecte divergente care ar putea distruge această relaţie, ba chiar similitudini cu privire la anumite rapturi teritoriale.

Trebuie nu ne băgăm în bătălia geopolitică dintre SUA şi China pentru controlul în Pacific. Cel mai bine este să tăcem.

Relaţia cu lumea arabă

A fost, este şi trebuie menţinută la cote foarte bune.

Lumea arabă depinde în mare măsură de agricultura din România, controlul asupra silozurilor de cereale(după 1989) fiind un obiectiv ce a ţinut de securitatea lor alimentară.

Chiar dacă Imperiul Otoman a căzut asta nu înseamnă că vechile relaţii economice şi culturale se pot uita uşor.

Nu trebuie să uităm că în perioada comunistă am avut relaţii foarte bune şi eram respectaţi. Trebuie revitalizată şi această linie de politică externă. Dacă vrem să fim puternici trebuie să ne ocupăm de lucruri mari şi nu de mărunţişurile din politica internă.

Să nu uităm niciodată că Turcia a fost singurul partener extern care în 1940, când Rusia  invada România, şi-a afirmat sprijinul ferm şi militar pentru menţinerea integrităţii teritoriale a ţării noastre.

Românii sunt respectaţi în lumea arabă şi trebuie să valorificăm acest lucru, mai ales că vorbim de principalul centru energetic al lumii.

În privinţa conflictelor arabo-palestiniene trebuie să criticăm orice acţiune agresivă şi să milităm pentru o soluţionare paşnică cu respectarea drepturilor tuturor părţilor implicate de a-şi decide singuri soarta. Binenţeles că nu este un lucru realizabil, dat politic vorbind acesta trebuie să fie mesajul.

E nevoie să recomandăm neintervenţie în politica lor internă, totalitarismul fiind singura formă de guvernare ce poate ţine sub control această lume. Democratizarea forţată va duce întotdeauna la haosul de îl vedem acum.

Relaţia cu Germania

Simpatia dintre nemţi şi ruşi face ca relaţia cu România să nu funcţioneze decât economic.

De-alungul istoriei relaţiile noastre au fost dintre cele mai proaste şi interesele în contradicţie.

În nemţi nu putem avea încredere tot aşa cum nici ei nu pot avea în noi. Gândirea la Berlin este una macro, imperială, deci România nu prea se vede.

Să nu uităm că de acolo a plecat ideologia comunistă şi probabil că deloc întâmplător. Experienţa democratică este una extrem de restrânsă pentru o bune parte dintre germani, preferă regimurile de forţă. Deşi în public şi societatea civilă nu se discută asta, pentru neamţul de rând Hitler este un erou, cam tot aşa cum este şi cu Antonescu prin România.

Experienţa celor două războaie mondiale spune clar că interesele asupra României converg cu cele ale Moscovei.

Germania nu vrea decât un control economic asupra statului român, acesta fiind şi motivul pentru Carol I a fost trimis în România şi i s-a impus să rămână. Când spun control economic mă refer aici de exemplu la Petrom. 

Germania nu are o gândire de tip câştig-câştig, aşa cum are de exemplu SUA, totul pornind de la educaţie.

Relaţia cu Ungaria

Ideologia ce stă la baza acestui stat vede în Ardeal un teritoriu ce a fost furat de către România iar pe aceasta ca principalul duşman al statului maghiar.

Nu va evita niciodată să profite de conjunctura internaţională  pentru a redobândi controlul asupra Ardealului. În acest moment există un control economic asupra teritoriilor româneşti locuite de maghiari şi o politică făţişă de slăbire a statului român. Pe Ardeal susţine  politica de retrocedări ilegale pentru a putea extrage sub această formă capitalurile care consideră că i-ar fi revenit ca urmare a ocupaţiei. Nu se dă în lături de la coruperea judecătorilor, notarilor sau la folosirea celora de etnie maghiară.

Nu căutaţi acolo prietenie deoarece veţi găsi doar falsitate. S-au poziţionat foarte bine pe axa de interese Berlin-Moscova. Vechile alianţe se refac.

Ungaria nu prezintă o ameninţare directă asupra integrităţii teritoriale, capacitatea acestui stat de a se opune României fiind derizorie. În schimb are mijloace de a slăbi mecanismele de funcţionare ale statului român.

Recomand un control economic cât mai puternic al statului român în Ungaria, crearea unei dependenţe economice de ce nu: slăbirea statului ori cum se poate face acest lucru mai bine decât prin corupţie.

Nici unul din statele din jur nu constitue o ameninţare directă iar România trebuie să se comporte ca o putere regională. E nevoie să se susţină proiectele economice şi culturale care ar creşte influenţa României în statele din jur. E nevoie de interconectare energetică şi de transport mai puternică. Trebuie reacţionat dur dacă unul din acestea ar avea încercări  de a căuta parteneri pentru a emite pretenţii asupra României.

Pe linie de politică externă trebuie urmărită şi consolidată Politica de neintervenţie în problemele interne ale altor state şi e nevoie să blocăm orice proiect care ar duce la reconfigurarea graniţelor prin mijloace de forţă. 

De exemplu nu trebuie să recunoaştem niciodată Kosovo, tocmai pentru a fi credibili atunci când vorbim de ţinutul secuiesc. Orice decizie impusă extern trebuie criticată.

În următorul articol vă voi vorbi despre ce cred eu că ar trebuie să ştie şi să facă un preşedinte pe direcţie de politică internă.

Sunt unele lucruri pe care le-am exprimat poate mai direct, dar unii nu prea pricep altfel. În ultimii ani au dispărut ideologii României, aceştia stând undeva deoparte de realităţile politice. E nevoie ca elita culturală a României să înceapă să îşi rejoace rolul, iar aici binenţeles că nu mă inclus şi pe mine, care sunt un biet cititor.