Ce spune Traian Băsescu despre înregistrarea în care susţine că „România este un stat mafiot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu confirmă înregistrarea audio prezentată de România TV, televiziunea patronată de Sebastian Ghiţă, în care afirmă că România este „un stat mafiot“. Traian Băsescu spune că nu s-a întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan, deşi în înregistrare susţine altceva. Camelia Bogdan l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu.

„Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;

2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;

3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;

4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;

5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);

6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI“, a postat Traian Băsescu pe Facebook. 

Sebastian Ghiţă, fugit din ţară în acest moment, a trimis o înregistrare audio la România TV în care cel care vorbeşte ar fi fostul preşedinte al Traian Băsescu. Fostul şef de stat îi spune interlocutorului că România e un „stat mafiot“  şi precizează: „Am înregistrări cu Coldea, Kovesi şi judecătoarea Bogdan“.

Mai precis, potrivit celor de la RTV, Băsescu se referă la condamnarea lui Dan Voiculescu unde unul dintre judecătorii din caz, Stan Mustaţă, a fost scos din complet. „Vorbeau de condamnarea lui Voiculescu cu trei zile înainte“, susţine la un moment dat vocea de pe înregistrare.

Redăm mai jos întreaga înregistrare difuzată de RTV:

„Discuţie Interlocutor - Traian Băsescu

Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da' să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, ăsta e stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.

Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Sunteţi supărat pe ei?

Băsescu: Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite