Ce spune un parlamentar despre cazul Borcea: Şi un om sănătos s-ar fi putut îmbolnăvi de inimă după un astfel de stres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, susţine că orice om normal s-ar îmbolnăvi de inimă dacă ar suferi de un stres asemănător celui la care e supus omul de afaceri Cristi Borcea, persoană care pe lângă faptul că se află după gratii, e implicat, de asemenea, într-un scandal monden.

Deputatul nu vorbeşte deschis de cauzele care i-au provocat probleme cu inima lui Borcea, omul de afaceri fiind internat, marţi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Borcea a sufeit până în prezent două intervenţii chirurgicale. 

„Şi un om sănătos s-ar fi putut îmbolnăvi de inimă după un astfel de stress. Cu atât mai mult un pacient cu afecţiuni cardiace preexistente, ce a necesitat deja bypass coronarian sau implantare de stent, la care poate fi necesară repetarea operaţiei sau revascularizarea intervenţională în condiţiile în care artera sau vena utilizată ca grefă se obstruează sau dacă un nou blocaj se dezvoltă în alte artere care anterior erau sănătoase“, precizează Ciuhodaru care dă şi detalii despre situaţia în care se află un asemenea pacient. 

„Sunt două lucruri esenţiale pentru ca tratamentul obstrucţiei vaselor coronare prin proceduri intervenţonale de revascularizaţie (bypass sau implantarea unui stent) să fie eficient şi să ofere pacientului posibilitatea unei vieţi normale:

1. schimbarea modului de viaţă prin reducerea stresului, oprirea fumatului, scăderea colesterolului şi al glicemiei, controlul tensiunii arteriale ce duce la tratarea simultană a factorilor de risc coronarian

2. respectarea corectă, zi de zi, a tratamentului medicamentos antiagregant plachetar indicat de medic“, mai spune Ciuhodaru. 

   

Criza cardiacă, pe fondul scandalului cu femeile din jurul său

Această criză cardiacă a lui Cristi Borcea vine pe fondul unui imens scandal monden în care acesta este implicat, potrivit RomaniaTV. El este acuzat că şi-a înşelat soţia, Alina, cu modelul Valentina Pelinel, care în prezent este însărcinată. Naşul de cununie al lui Borcea, Gigi Becali, a confirmat că Borcea este tată copilului, însă a adăugat că a fost vorba de o inseminare artificială.

Valentina Pelinel, în vârstă de 35 de ani, a anunţat că este însărcinată cu primul copil, însă zvonurile că tatăl ar fi Cristian Borcea - fostul acţionar de la Dinamo aflat în puşcărie după condamnarea din „Dosarul Transferurilor“ - au stârnit un scandal de proporţii.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite