Ce şanse mai sunt ca Nicuşor Dan şi Cătălin Predoiu să se unească împotriva Gabrielei Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Magdin, specialist în comunicare politică, a explicat, pentru „Adevărul“, de ce Cătălin Predoiu şi Nicuşor Dan nu pot face pasul în spate în lupta pentru Primăria Capitalei.

Cătălin Predoiu le-a propus lui Nicuşor Dan (USB) şi Daniel Barbu (ALDE) susţinerea unei candidaturi unice a dreptei în Bucureşti, pe baza unui sondaj făcut cu o săptămână înainte de finalul campaniei, după care cel mai bine clasat să primească sprijinul celorlalţi doi înainte de scrutin. „Domnilor, ştim că atunci când dreapta este unită, PSD pierde. Cumva, din aceleaşi motive, toţi ne opunem PSD: nu şi-a rezolvat problemele de corupţie, are restanţe din guvernările anterioare”, a spus Predoiu.

Primul care a declinat oferta candidatului PNL  a fost Nicuşor Dan (USB). „Mi-e teamă că nu înţelegeţi ce vă transmite societatea, că s-a săturat de modul profund corupt în care a fost gestionat Bucureştiul, dar şi România, de către PSD şi PNL”, a spus Nicuşor Dan. În replică, Predoiu a acuzat ”o fractură logică”. „Dacă dumneavoastră veţi fi pe primul loc în sondaj, veţi fi susţinut de noi”, a spus Predoiu. „PNL are o vinovăţie pentru ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii ani. Poate să recunoască această vinovăţie  şi să sprijine un candidat susţinut de cei care s-au săturat de cum s-a făcut politică”, a replicat Nicuşor Dan.

La rândul său, Daniel Barbu a respins oferta candidatului PNL. „Nu văd campania ca o încleştare homerică între dreapta şi stânga. Cu toată părerea de rău, nu vă pot accepta propunerea”, a spus  Barbu, care, în această campanile, joacă rolul de iepure pentru Gabriela Firea. Rolul lui Daniel Barbu, creditat în sondaje cu 2-3% , este să rupă cât mai mult din electoratul PNL, în favoarea candidatului PSD.

Ce şanse mai sunt ca dreapta să se unească, în condiţiile în care candidaţii nu pot trece peste orgolii? „În primul rand, Predoiu face bine că cere unificarea dreptei. Va deveni clar după alegerile locale că PSD «şi-a revenit» şi a reconfirmat pozitia de prim partid al ţării. În al doilea rând, într-adevăr, orgoliile sunt problema: Nicuşor Dan are dreptate când spune că el trebuie să fie candidatul, are o legitimitate personală, a mai candidat şi în 2012, iar administraţia locală e pasiunea sa. De partea cealaltă, Predoiu era propunerea PNL pentru funcţia de premier şi, într-un final, a ajuns candidat la Primărie. Este un bun profesionist şi PNL are disciplina unui partid mare. În consecinţă, aici e legitimitatea lui când consideră ca are o candidatură cu potenţial mai mare de succes decât cea lui Nicuşor Dan“, a comentat, pentru „Adevărul“, Radu Magdin, specialist în comunicare politică.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite