Ce şanse are iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“ în Parlament. Cum arată aritmetica din legislativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice“ va ajunge în următoarele săptămâni în Parlament. Pentru ca aceasta să treacă şi să se ajungă la referendum, în fiecare for trebuie să primească vot de susţinere din partea a două treimi dintre deputaţi şi senatori, lucru greu de crezut după cum arată aritmetica parlamentară.

În prezent, stadiul iniţiativei „Fără penali în funcţii publice“ e cel al controlului listelor de către primarii sau funcţionarii împuterniciţi în acest sens, adică persoanele care verifică dacă datele unui semnatar din unitatea lor administrativă sunt corecte. 

Apoi, dosarele cu semnături vor merge să fie înregistrate la Parlament, iar preşedintele primei Camere sesizate le va înainta Curţii Consitituţionale care are competenţa să verifice mai multe aspecte ale iniţiativei cetăţeneşti. După ce CCR spune că iniţiativa respectă cerinţele legale, iniţiativa cetăţenească va fi pusă în circuitul parlamentar, ca orice alt proiect legislativ. Însă, spre deosebire de un proiect legislativ comun, această iniţiativă trebuie să treacă de fiecare Cameră printr-un vot favorabil a cel puţin 2/3 dintre aleşi. 

Aritmetica parlamentară ne arată că partidele care susţin acest demers, adică USR, PNL şi PMP au doar 153 de aleşi, în timp ce pentru trecerea iniţiativei în fiecare for ar fi necesare voturile a două treimi dintre deputaţi şi senatori. Misiunea din Parlament pare aproape imposibilă, în condiţiile în care coaliţia PSD-ALDE, precum şi UDMR, reuşesc să aibă aproape 60%.  

De exemplu, la Camera Deputaţilor, PNL, USR şi PMP au 108 aleşi, dar pentru a trece iniţiativa cetăţenească sunt necesare 220 de voturi. 

Ulterior, dacă trece de Parlament, are loc şi organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, unde pentru validare e necesară o prezenţă de minim 30% plus unul din oamenii aflaţi pe liste, dar şi de un vot majoritar care să fie în favoarea iniţiativei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite