Ce prostie de politician, Florine!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împins de la spate, faci prostie după prostie, crezând că vei câştiga, dar singurele efecte sunt consecinţele negative şi atragerea antipatiei a cât mai mulţi români care te recuză. Şi te acuză de criza politică în care ai aruncat ţara împreună cu păpuşarii tăi. Se întâmplă într-o perioadă în care România are tot mai multă nevoie de competenţă, responsabilitate politică şi reforme care să o ducă înainte, nu înapoi.

Cum să dai vina pe foştii parteneri de guvernare pentru eşecul vaccinării, când de fapt tu ai sabotat vaccinarea cu toată incompetenţa politică de care ai dat dovadă?

 Iar această prostie evidentă, minciună sfruntată de care nici curcile nu se mai miră, să o lansezi disperat, acum, când valul patru al pandemiei a început să lovească din plin România!!!

Dar nu alarmat de pericolul pandemic, anunţat de specialiştii din domeniul sănătăţii, din toată lumea, ca pe un tsunami, ci disperat că nu-ţi ies jocurile politice de putere, prioritare înaintea vieţii românilor.

În loc să cauţi urgent cele mai bune soluţii, să acţionezi pentru eficientizarea vaccinărilor şi prevenirea ratei galopante a infectărilor! Tocmai la început de toamnă când spitalele cu secţiile anticovid au suplimentat cât au putut posibil locurile la Terapie Intensivă şi anunţă că s-au ocupat deja paturile la urgenţă!

Acum când numărul de cazuri cu românii infectaţi de Covid 19 se dublează pe zi ce trece!

Ce prostie să-ţi cauţi doar preamărirea proprie, să-ţi urmăreşti doar interesele meschine şi să faci totul pentru asigurarea unei funcţii politice la care râvneşti şi pentru care faci orice, fără scrupule, bătându-ţi joc de o ţară întreagă. O funcţie politică de preşedinte de partid pe care ai toate şansele să o ratezi.

În loc să-i capacitezi şi responsabilizezi pe membrii de partid, baronii locali, liderii administraţiilor locale liberale şi pe toţi românii în general, să dea prioritatea măsurilor antipandemie, în special vaccinării anticovid, tu le promiţi câte în lună şi stele doar să te voteze în fruntea PNL!

Împins de la spate, faci prostie după prostie, crezând că vei câştiga, dar singurele efecte sunt consecinţele negative şi atragerea antipatiei a cât mai mulţi români care te recuză. Şi te acuză de criza politică în care ai aruncat ţara împreună cu păpuşarii tăi. Iar acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care România are tot mai multă nevoie de competenţă, responsabilitate politică şi reforme care să o ducă înainte, nu înapoi.

Ca să parafrazez un fost politician de vază, ”Câţule nici nu ştii cât de mic începi să fii!” Că mare, oricât ai vrea, nu mai poţi fi! La fel ca şi actualul ocupant al fotoliului de la Cotroceni, preşedintele care te-a sprijinit să fii mai varză decât eşti.

Şi foştii parteneri politici care te-au ajutat să devii prim ministru, dar cărora le-ai dat cu flit tot din prostie, ţi-au transmis mesajul de adio: ”Florine, s-a terminat! Te agăţi de putere, dar România nu te mai vrea.”-dixit Cătălin Drulă, zis şi câinele, fost ministru la Transporturi.

Pe 1 septembrie 2021, încă premierul Romaniei, Florin Câţu, declara ritos că "-Nu voi accepta ca poporul român să fie şantajat!" Cu toate că poporul român nu era şantajat de nimeni, ci batjocorit şi umilit, în stilul specific, tradiţional, mioritic de aleşii neamului.

Inventatul şi invocatul şantaj a fost unul dintre "argumentele" după care a fost demis ministrul Justiţiei, Stelian Ion, ce a refuzat să încalce legea la cererea expresă a şefului guvernului.

În "înţelepciunea" sa, şeful Executivului la acel moment, aspirant la supremaţia partidului numit şi naţional liberal şi-a tăiat singur craca de sub picioare ! Ceea ce duce inevitabil la pierderea funcţiilor şi demnităţilor politice şi de stat. Şi, totodată, la dispariţia sa ca om politic din bula puterii. Susţinătorii de conjunctură şi interes nu vor ezita să-l arunce în şuturi, pe scări pe tomberonul politicii dâmboviţene şi să treacă fără scrupule în altă barcă promiţătoare.

Consecinţe determinate chiar de preopinentul actual politician, demnitar de prim plan şi păpuşarii săi, un viitor fost, după părerea mea. Peste câteva luni, nimeni nu o să-şi mai aducă aminte de ”marele” premier Florin Câţu. Iar peste un pic mai mult timp, românii o să-l uite rapid şi pe tutorele acestuia de la Cotroceni, preşedintele poreclit ”şifonierul îngrijorat”.

În condiţiile în care steaua lui Câţu se apropie ca un meteorit de pământ, sunt semne evidente că tot mai mulţi români şi România nu-l mai vor, sunt extrem de dezamăgiţi de încă alesul de la Cotroceni, Klaus Iohannis.

Românii nu doar că nu îi mai doresc pe aceşti politicieni de mucava, dar îi şi vor arunca în scurt timp ca pe nişte măsele stricate. Şi vor alege probabil în locul lor alţi politicieni care, la rândul lor, emanaţi, oameni noi sau vechi ai clasei politice româneşti, îi vor dezamăgi la fel dacă nu chiar mai crunt decât înaintaşii lor.

La acest moment, actuala clasă politică românească nu oferă perspective. Nu are cu cine şi nici pe cine propulsa în viitorul apropiat ca ”salvatore de la patria!”

Iar românii nu doar că nu mai cred în moşi crăciunii politici, dar nici măcar minuni nu mai aşteaptă, cu toate că unii au pus mare ştampilă electorală pe aur. Şi sunt răsplătiţi întotdeauna pe măsura alegerii lor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite