Ce probleme constituţionale ridică ordonanţa care opreşte opera din puşcării
0Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul le-ar tăia deţinuţilor posibilitatea să-şi reducă pedeapsa cu ajutorul cărţilor scrise ar putea fi trântită chiar de Curtea Constituţională, susţin experţi în drept constituţional. Principalul motiv: s-ar crea o discriminare între munca fizică şi munca intelectuală din spatele gratiilor.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că Executivul va modifica prin ordonanţă de urgenţă (OUG) legea care le permite deţinuţilor să-şi reducă pedepsele dacă scriu „lucrări ştiiţifice“. Ordonanţa urmează să fie adoptată de Guvern la începutul lunii februarie. De ce abia atunci? Pentru că o ordonanţă de urgenţă adoptată în timpul vacanţei parlamentare atrage automat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în decurs de cinci zile. Or, Guvernul nu a vrut să le strice vacanţa aleşilor, în condiţiile în care premierul Dacian Cioloş încearcă să menţină o relaţie liniştită cu Legislativul. Aşadar, în prima săptămână din februarie, când va începe sesiunea parlamentară, Guvernul va adopta OUG. Soluţia aleasă de Executiv pentru a-i opri pe savanţii închisorilor să-şi reducă pedeapsa are câteva hibe, care pot fi exploatete foarte uşor de avocaţii deţinuţilor. Concret, Guvernul vrea să elimine cu totul din lege paragraful care permite diminuarea pedepsei cu 30 zile pentru fiecare carte scrisă. Însă demersul Guvernului ar putea fi neconstituţional.
Paşii ca OUG să ajungă pe masa CCR sunt următorii:OUG este adoptată, deci se presupune că pedepsele nu mai pot fi reduse pe baza unei lucrări ştiinţifice. Cu toate astea, un deţinut ignoră OUG şi scrie o carte. Apoi, avocatul său merge în faţa instanţei şi ridică excepţie de neconstituţionalitate, motivând că OUG îi privează clientul de reducerea pedepsei. Judecătorii trimit sesizarea la CCR, care decide dacă OUG este constituţională sau nu. Iar argumentele sunt mai degrabă de partea scribilor din închisori. „Chiar şi deţinuţii au drepturi, iar magistraţii CCR ar putea considera că se face o discriminare între munca fizică şi munca intelectuală. Noi tratăm acum problema uitându-ne numai la Becali şi Voiculescu. Dar să luăm un exemplu ipotetic: un scriitor sau un jurnalist face un accident şi ajunge la închisoare. Deci chiar se pricepe la scris. Dar nu poate să-şi reducă pedeapsă dacă scrie, în timp ce unul care sapă îşi reduce pedeapsa“, spune Elenina Nicuţ, expert în drept constituţional.
Elenina Nicuţ vine şi cu o soluţie care nu necesită adoptarea unei OUG. „Legea pe care ministerul vrea să o modifice prin OUG nu are încă norme de aplicare. Deci Guvernul ar putea da o hotărâre prin care să detalieze ce înseamnă caracter ştiinţific. Sau să-i oblige pe profesorii care avizează la început lucrările să facă un referat şi după ce e cartea gata. Adică să-şi asume răspunderea în solidar cu condamnatul. Vă garantez că nu ar mai semna nimeni, mai ales că DNA a anunţat că anchetează câteva cazuri“, explică Nicuţ. O altă soluţie pentru Guvern ar fi următoarea: să reducă numărul de zile care se taie din pedeapsă. Acum, fiecare carte scrisă le scade deţinuţilor 30 de zile. Dacă Guvernul ar scădea numărul de zile primite cadou la cinci, spre exemplu, s-ar mai înghesui puşcăriaşii să scrie cărţi? Puţin probabil.
O sesizare făcută de Avocatul Poporului este o altă cale prin care OUG poate fi suspusă controlului de constituţionalitate. Avocatul Poporului este singura instituţie care poate contesta la CCR o ordonanţă de urgenţă. Însă Victor Ciorbea aşteaptă textul legii. „Este prematur să vorbim acum dacă voi sesiza CCR. Să vedem cum va arăta textul ordonanţei şi vorbim apoi“, a spus Ciorbea pentru „Adevărul“.