Ce face Principesa Margareta cu Palatul Elisabeta. Legea actuală o dă afară în 60 de zile. Salvarea vine de la Dragnea şi Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principesa Margareta şi Principele Duda, în faţa Palatului Elisabeta  FOTO Mediafax
Principesa Margareta şi Principele Duda, în faţa Palatului Elisabeta  FOTO Mediafax

Principesa Margareta, care în prezent poartă titlul de Custode al Casei Regale şi e şeful Casei Regale, ar putea să fie dată afară din Palatul Elisabeta la începutul lunii februarie. Motivul: Regele Mihai primise Palatul Elisabeta de la Guvernul Năstase în calitate de fost şef de stat, aşa că, potrivit legii, după moartea sa, familia trebuie să elibereze locuinţa în decurs de două luni.

„Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosinţă gratuită, potrivit art 2 lit a), numai pe durata vieţii titularului şi vor elibera locuinţa în termen de 60 de zile“, arată Legea care reglementează şederea membrilor familiei unui fost şef de stat într-o locuinţă a Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

„Adevărul“ a contactat RA-APPS pentru a afla dacă instituţia, aflată în subordinea Guvernului, ar urma să aplice legea şi să ceară ca principesa Margareta şi principele Duda să plece din Palatul Elisabeta. Însă, Biroul de Presă nu a dat un punct de vedere, ci a cerut să fie depusă o cerere la RA-APPS, în temeiul Legii 544 privind accesul liber la informaţii, pentru a fi comunicată poziţia instituţiei. În termen de 10 zile, atât cât prevede legea.  

Dragnea şi Tăriceanu, alături de principesa Margareta

Pe de altă parte, surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că situaţia locativă a familiei regale va fi rezolvată de Guvern printr-o Hotărâre de Guvern, mai ales în contextul în care în Parlament se află un proiect de lge care reglementează statutul Casei Regale.

În noiembrie, agravarea stării de sănătate a Regelui Mihai i-a făcut pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinţii celor două partide aflate la guvernare, să depună un proiect de lege privind statutul Casei Regale, urmând ca aceasta să aibă parte de mai multe beneficii din partea statului, inclusiv să locuiască în următorii 49 de ani în Palatul Elisabeta.

Potrivit proiectului aflat de abia în comisiile de specialitate din Senat, cheltuielile de funcţionare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, cu adoptarea bugetului prin Hotărâre de Guvern, dar cu obligaţia ca şeful Casei Regale să prezinte anual Parlamentului, în scris, un raport de activitate. De asemenea, principesa Margareta ar urma să fie asimilată protocolar unui şef de stat.

20 de posturi noi

Nu în ultimul rând, prin lege este organizat şi Serviciul administrativ al Casei Regale, numărul maxim al posturilor fiind 20, „inclusiv directorul serviciului administrativ al Casei Regale a României“, fiind vorba de personal contractual, finanţat de la bugetul de stat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite