A trecut o zi de la analiza localelor, promisă încă de săptămâna trecută şi nemţesc procrastinată de preşedintele Iohannis. E drept, lucrurile s-au aşezat şi putem trage concluziile de rigoare. Mai jos am încercat câteva scenarii de avut în vedere pentru alegerile generale din toamnă.

De unde pornim? PSD a câştigat alegerile locale, PNL le-a cam pierdut, ALDE s-a legitimat ca partid politic, iar UDMR rămâne UDMR, puţin supărat pe Laszlo Tokes. Chiar dacă încă sub pragul electoral, PMP-ul lui Băsescu a prins ultimul loc în plutonul de start pentru parlamentare şi negociază sprijin în consiliile locale şi judeţene cu toată lumea. Nu l-am uitat nici pe Nicuşor Dan. El, însă, are foarte mult de muncă dacă vrea să îşi extindă mesajul la nivel naţional.

Parlamentarele din toamnă vor fi pe liste. Bătălia se va da cu precădere offline. Repartizarea votului politic la nivel naţional va fi întocmai respectată în viitorul Parlament. Scorul lui Nicuşor Dan (30% în Bucureşti via online) înseamnă undeva între 1-2% naţional. Pragul electoral este de 5%, deci va fi nevoie de munca serioasă, pe teren, din partea tuturor outsiderilor. Nu vor mai fi situaţii excepţionale de tipul celor în care prin sistemul de vot uninominal un colegiu avea doi parlamentari, unul care a câştigat cu majoritate, iar celălalt rezultat din coeficient redistribuit. Quo Vadis, Românie?

ÎN AŞTEPTAREA LEBEDEI NEGRE, INTRĂM ÎN TOAMNĂ CU CIOARA VOPSITĂ

Prezenţa la alegerile locale a fost cel puţin consistentă, de aproape 50% la nivel naţional. În toamnă ar trebui să ne aşteptăm la mai puţini oameni interesaţi să dea cu ştampila peste listele partidelor: va rugini frunza din vii; primarului nu îi va mai tremura scaunul sub şezut şi, prin urmare, nu-şi va mai încorda reţeaua de votaci; preşedintele Iohannis va continua mobilizeze corul de claxoane pe Valea Oltului; partidele politice şi Parlamentul ca întreg vor continua să nu beneficieze de încrederea românilor în sondaje.

La parlamentare vin mai puţini oameni la vot, comparativ cu localele. Un beculeţ panicard s-a aprins deasupra Cotroceniului, iar preşedintele Iohannis a conştientizat ce implică această realitate: mai puţini oameni la vot, mai multe şanse pentru PSD să câştige la pas şi să dea „Guvernul Lor”. Reţeta e simplă şi implică mobilizarea nucleului dur de susţinători.  Liberalii, singurii care teoretic se pot pune cu tăvălugul roşu, au două astfel de nuclee, care s-au tăvălit între ele la recentele locale. E de aşteptat ca datul la gioale din iunie să anunţe o nouă ciolaniadă galben-portocalie. Botniţa poate fi pusă doar de la Cotroceni.

Preşedintele Iohannis i-a cerut lui Dacian Cioloş să pună rapid de-o campanie de informare guvernamentală pentru mobilizarea oamenilor la votul din toamnă. Un „Get out the vote” pe bani publici. Destul de riscant, dacă este să ne raportăm la dosarul Referendumul, unde Dragnea a fost condamnat pentru mobilizarea oamenilor la vot prin folosirea influenţei şi autorităţii funcţiei de partid. Pare-se că influenţa şi autoritatea funcţiei guvernamentale e îndemn kosher, cel puţin în viziunea preşedintelui. Nu contează cine votează, contează să fie cât mai multe voturi de numărat / ponderat. Ideal, în noul Parlament să intre cât mai multe partiduleţe cu care să se poată ulterior negocia.

Ar fi cazul să ne oprim din aşteptatul lebedei negre. Prea am fost obişnuiţi cu scandalul care să ne smulgă din confortul canapelei şi să ne impingă, hipnotic-revoltaţi, să aruncăm ştampila pe Unica Soluţie Alternativă, numai-numai să nu iasă Ceilalţi. Vedem că liderii PSD stau la coadă pe la porţile DNA, dar cioara politică a anului 2016 este deja vopsită şi arată, conform voturilor politice pe judeţ numărate de BEC, astfel:  PSD (+ ALDE şi UNPR) aproape de 50%; PNL – 32%; UDMR – 5.3%; PMP – 4.3%; restul partidelor nu contează. Pe bună dreptate, mulţi au vorbit despre locale ca fiind un vot de blam la adresa DNA. La fel de mulţi au arătat însă că rezultatele surprinzătoare înregistrate de outsideri se datorează în primul rând acţiunilor DNA, respectiv a delegitimării complete a establishmentului politic. Avem concetăţeni care preferă pâinea, la pachet cu circul cătuşelor, la fel cum există români care vor doar zornăit de cătuşe şi politicieni îmbrăcaţi în zeghe. E parte în parte - niciuna dintre tabere nu se poate considera deja-câştigătoare.

USR – UN (ALT) PARTID CATCH-ALL

Fenomenul Nicuşor Dan trebuie tratat separat. Pentru simplul motiv că i s-a acordat o atenţie invers proporţională cu potenţialul său real la nivel naţional. Copy/Paste-ul modelului USB în fiecare judeţ din ţară, astfel încât să rezulte o Uniune Salvaţi România, se va dovedi un proces profund şi anevoios. Misiune (aproape) imposibilă. Se poate doar dacă reprezentanţii acestui partid vor continua să meargă, şi mai agresiv, pe linia anti-hoţi-anti-toţi de până acum. În momentul în care vor bate palma cu un rău politic mai mic, vor pierde marele bazin electoral potenţial. Fugind de discursul ideologic ca dracul de tămâie, şansa USR este să fie partidul de tip catch-all al anului 2016.

Ce trebuie să facă Nicuşor Dan dacă vrea să intre în Parlament?

Să bată urgent palma cu toţi nicuşordanii care au candidat şi au scos peste 5% în oraşele lor, fie ei de stânga sau de dreapta. Mă gândesc la un Andrei Postolache din Iaşi (13%), un Dan Maşca în Târgu Mureş (9%) sau chiar şi un Mihai Sturzu în Braşov (10%!). Pe lângă Bucureşti şi marile centre universitare, USR-ul să facă liste de nicuşoridani şi clotilde în toate judeţele, iar acei oameni să se zbată în campanii ţintite pe mediul urban, să atace bazinul electoral potenţial din hipster towns. Să muşte din toţi, să nu ierte nimic. Şi, foarte important, să facă toate acestea cât mai repede. Noile reguli electorale reuşesc, culmea, să blocheze candidaţii să investească bani în promovarea lor pe timpul campaniei.

Condiţie sine qua non: toţi acei candidaţi să recunoască tandemul Nicuşor-Clotilde drept locomotivă electorală. Un scenariu în care listele PNL ar fi din nou afectate, la o primă vedere, de planurile expansioniste ale USR. Pe de altă parte, e singura şansă ca nehotărâţii din mediul urban să fie convinşi să iasă la vot.

ÎNAPOI LA ROMÂNIA REALĂ - SPRE TURUL 2 DIN 2016

Relaţia PNL - Guvernul Cioloş - Preşedintele Iohannis va fi cheia alegerilor generale. Campania electorală a început deja în urmă cu o săptămână, iar PSD-ul şi aliaţii săi pornesc cu un avans considerabil. Cine susţine altceva este invitat să contraargumenteze la secţiunea comentarii.

Valul uriaş de emoţie post-2014 s-a spart. Din spumele furtunii nu a ieşit vreun Neptun cu tridentul bine făcut, ci mai degrabă un colac dezumflat de care nu se agaţă nicio speranţă. Am ajuns, culmea, înapoi la turul I din toamna lui 2014. Localele au fost, dacă vreţi, primul tur al viitoarelor alegeri parlamentare: PSD conduce, PNL este în urma lor cu 5%. Singura diferenţă e că nu mai vorbim despre un meci Ponta vs. Iohannis, iar cel din urmă a reuşit performanţa să alunece pe toboganul încrederii publice.

Timp ar mai fi pentru mişcări-surpriză. Nu prea sunt oamenii care să le producă. Cu un PSD care va merge pe burtă până în campania electorală (modelul Firea exportat la nivel naţional), deci fără duşmani, nu ai conflict, iar fără conflict nu ai mobilizare. La toamnă ne putem aştepta la o campanie cel puţin la fel de absentă şi de anostă, o combinaţie între politics as usual şi joaca de-a preşedintele atent şi preocupat, cu ideile din prompter şi privirea în nisip.