Ce nevoie mai avem de americani? Ce nevoie mai avem de UE şi NATO?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
URSS, afiş de propagandă anti-american
URSS, afiş de propagandă anti-american

Joi a apărut un semnal ce nu poate fi ignorat deoarece vine din partea unei reprezentante a coaliţiei politice aflate la guvernare în România, ţară membră UE şi NATO. Organizaţii care, în acest moment, în care războiul economic din spaţiul euro-atlantic ridică probleme importante, se străduiesc din toate puterile, tocmai din această cauză, să menţină intactă relaţia fundamentală de securitate cu partenerul american.

Nu neapărat din cauză de amor etern, ci pentru că ştiu foarte bine că, fără umbrela nucleară americană, Europa va rămâne vulnerabilă, sau chiar extrem de vulnerabilă, în faţa oricărei acţiuni ostile de mari proporţii. În consecinţă, statelor cheie ale jocului le pare mai importantă ca oricând necesitatea menţinerii şi dezvoltării acordului iniţiat la Summitul de la Varşovia între UE şi NATO pentru realizarea unei cooperări extinse şi aprofundate pentru tipuri de misiuni complementare.

Dezvoltarea unei armate comune europene, a unei structuri comune de industrie militară vine să sprijine acest concept în care forţele europene vor fi folosit pentru misiuni specifice, acţionând separat atunci când este cazul, dar unindu-şi capacităţile cu cele NATO pentru operaţiuni complexe. Cel puţin la orizontul previzibil, asta va fi situaţia.

Aşa cred că trebuie descifrate mesajele europene, ale nucleului dur, care vorbesc pe un ton foarte urgent, cum o face doamna Merkel spre exemplu, despre nevoia „de a ne prelua responsabilitatea pentru propria apărare". Nimeni, niciodată, nu a spus că parteneriatul strategic cu SUA este caduc sau ar putea fi, o problemă pentru securitatea unuia dintre Statele Membre ale UE. Să ne amintim, aşa cum este corect s-o facem, că TOATE statele „vechii Europe" îşi datorează dezvoltarea în prosperitate de la finele celui de-al Doilea Război Mondial încoace banilor americani din Planul Marshall şi garanţiei date de scutul american din cadrul NATO.

Iar noi, acum, noi cei aflaţi pe linia de contact a tuturor primejdiilor şi tensiunilor, la graniţa UE/NATO cu Rusia, riverani la Marea Neagră, spaţiu care se umple progresiv într-o enormă şi foarte periculoasă bulă a tensiunilor, noi ce zicem? 

Fără comentarii, redau afirmaţiile doamnei europarlamentar Renate Weber:

„Cu Statele Unite e o altă poveste. Ştiu că e partenerul nostru strategic... dar nu prea înţeleg ce anume înseamnă asta. Să dăm bani în neştire pentru industria de armament americană? Sincer, nu cred că aveam nevoie de asta. Înţeleg că ne apără de ruşi. Dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruşi cu instalarea scutului. Apropos, totuşi... e defensiv sau cum? Sunt convinsă că Rusia are un interes major să destabilizeze Uniunea Europeană, inclusiv destabilizând state membre, în diferite feluri, iar noi suntem o bună ţintă, dar întrebarea mea e cum ne-au ajutat până acum americanii să contracarăm acţiunile ruşilor? Cum ne-au ajutat să nu mai fim vulnerabili la manipulările lor? Cumva cumpărând armament?“

În mod normal, asemenea vorbe venite din partea unui eminent reprezentant al coaliţiei de guvernare din România, afirmaţii faţă de care nu se distanţează dl. Tăriceanu, liderul său de partid, pot fi asimilate unei poziţii oficiale a partidului care aşa va merge pe mai departe.

Repet, nu doresc să comentez afirmaţiile doamnei europarlamentar dar mi se pare că deschidem, cu delicateţea specifică oricărei poziţii reactive făcute la nervi din România, o nouă zonă conflictuală în relaţiile externe ale ţării noastre. Asta pentru că, pe de o parte, evenimentele ultimelor zile au marcat înrăutăţirea şi tensionarea exponenţială a relaţiilor cu state importante din UE, totul culminând, ieri, cu chemarea la audieri în Parlamentul European a doamnei Prim Ministru Viorica Dăncilă pe tema violenţelor înregistrate în 10 august. Această ultimă decizie fiind luată, în unanimitate, de toate grupurile politice din Parlamentul European, ceea ce înseamnă că, în disperare de cauză, atât socialiştii europeni, cât şi cei din ALDE s-au dezis de comportamentul colegilor lor români.

Mai ne rămânea acest parteneriat strategic cu SUA, niciodată pus în discuţie de partidele politice parlamentare ale României de la Revoluţie încoace. Asta până de curând când, dacă vă amintiţi, a apărut primul semn discordant major pe o temă de uriaşă importanţă strategică, anume afirmaţia domnului Fifor, ministrul Apărării, privind capacitatea reală a sistemului NATO de la Deveselu de a lansa rachete balistice. Lucru perfect şi total neadevărat, dar care a venit să alimenteze teoriile lansate constant de ruşi privind ameninţarea pe care baza de la Deveselu o reprezintă pentru siguranţa lor naţională, ceea ce justifică includerea ţării noastre pe lista ţintelor unor posibile atacuri din partea forţelor armate ale Federaţiei Ruse. Sigur că, în faţa scandalului creat, domnul Fifor a retractat cele spuse, acuzând o transcriere greşită a discursului său. Mă rog, de ce nu, toată lumea s-a străduit să pară convinsă de acest lucru, tocmai pentru a nu mai alimenta pe mai departe scandalul. Iată însă că afirmaţiile revin, de data asta din partea unei reprezentate a partidului domnului Tăriceanu. Şi vor fi primite cu entuziasm de partea rusă care, sigur, îşi vede confirmate din nou, venind din partea română, motivele pentru care a instalat în Crimeea dotări militare cu mult supra-dimensionate, odată cu apariţia în Marea Neagră a navelor purtătoare de rachete Kalibr.

Poate însă, dincolo de toate astea, mesajul reprezentantei ALDE este un răspuns la un editorial apărut în Washington Post care cerea, după violenţele din 10 august, intervenţia comună a oficialilor SUA şi UE împotriva „unor oficiali români implicaţi în cazuri de corupţie şi acte de violenţă împotriva unor demonstraţi paşnici":

„Guvernul corupt al României a recurs la forţa brută, ca răspuns la protestele organizate împotriva atacului său asupra statului de drept. După ce zeci de mii de oameni s-au adunat în centrul Bucureştiului pentru a cere demisia Guvernului, forţele poliţiei au organizat atacuri cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi bastoane, lovind violent pe protestatarii paşnici, pe jurnalişti şi chiar pe mai mulţi cetăţeni israelieni. Peste 400 de oameni au fost răniţi, ceea ce reprezintă o cifră şocantă pentru o ţară care este membru al Uniunii Europene şi al NATO... Democraţia din România are nevoie de ajutor din partea liderilor UE şi a altor democraţii occidentale, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Comisia Europeană ar trebui să mărească presiunea asupra Guvernului pentru a anula sau chiar pentru a amenda drastic noile legi. Iar Administraţia Trump ar trebui să-i sancţioneze pe oficialii români implicaţi în cazuri de corupţie şi în actele de violenţă împotriva demonstranţilor paşnici.“

Cineva s-a jucat de-a politica, s-a jucat prost şi a început să primejduiască structuri de alianţe. Iar asta, de-abia asta, începe acum să se plătească.

Iar sancţiunile vor fi la adresa României. Şi de plătit, tot noi şi generaţii ce urmează vor deconta în continuare pentru ce se creează acum ca imagine de stat impredictibil şi cu comportamente haotice. Sigur că este rezultatul direct al unei ofensive de tip război hibrid asupra României, dar cui să-i mai pese de asta?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite