Istoria nu poate fi schimbată, dar nimeni nu ne poate împiedica să ne imaginăm ”ce ar fi fost dacă”. Iar revenirea Regelui în 1990, respinsă brutal de regimul instaurat după Revoluţie, este una dintre alternativele la care nu poţi să nu te gândeşti. Cum ar fi arătat România astăzi, dacă am fi avut o restaurare monarhică în 1990?

Ar fi fost reluat un regim constituţional legitim, doborât în 1947 în urma ocupaţiei sovietice şi a căderii României şi a Europei de Est şi Centrale în sfera de influenţă a URSS. Spre deosebire de celelalte ţări din fostul lagăr comunist, România era singura care avea o monarhie în exil, un şef de stat anti-comunist gata să se întoarcă în ţară. Pentru socitatea românească ar fi fost un reper pe care nu îl mai cunoscuse de o jumătate de secol. Poate că un astfel de exemplu, de comportament la cel mai înalt nivel în stat ar fi „contaminat” în bine, de sus în jos structurile de putere, partidele, organizaţiile civice.

Ar fi fost un experiment istoric, pe care nicio altă ţară fostă comunistă nu aea cum să-l încerce în afară de România. Desigur, nimeni nu poate spune că ar fi avut succes sau în ce măsură ar fi avut succes. Putem doar presupune. Dar, cu certitudine, România ar fi arătat în alt mod astăzi.

Realitatea ultimilor 27 de ani arată degradarea continuă a spaţiului public. Primele parlamente erau mai mobilate intelectual decât ceea ce vedem în ziua de azi. De pe vremea aceea au rămas nişte figuri politice, nişte dezbateri pe teme importante, nişte discursuri mai bine scrise. Ce ţineţi minte din ultimul mandat parlamentar? Câte dezbateri, câte discursuri, câte personaje politice au crescut şi s-au impus pe scenă în aceşti patru ani?

Dar discursul Regelui, în faţa Parlamentului, la împlinirea vîrstei de 90 de ani? Nu a fost cu totul altceva, nu a rămas în memorie ca un moment care a adus în faţa oamenilor o altă imagine despre ceea ce ar fi trebuit să fie România?

Ajungem la alegerile din această toamnă şi marea majoritate a oamenilor se întreabă cu cine să voteze. Pentru că nimeni nu a venit cu ceva nou, cu o propunere, cu o idee. Cu o echipă care să arate în alt fel. Sau, cel puţin la nivelul partidelor mari, nu s-a întâmplat aşa ceva. Totul bălteşte, aşteptându-se ca mecanismele ştiute de vot să aducă victoria la toamnă.

Agenda publică e ocupată numai cu scandaluri de corupţie, din toate guvernările. Normal ar fi fost ca partidele importante să înţeleagă ce se întâmplă şi să ofere răspunsuri societăţii: alţi oameni, alt fel de a face selecţia pentru posturile publice. Cu siguranţă, rezultatele s-ar fi văzut în sondajele de opinie. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. O lume de somnambuli politici continuă să ocupe spaţiul bălăbănindu-se de colo până colo până dispar definitiv  în cotloanele întunecoase şi nu îi regretă nimeni.

Un reper moral major în fruntea statului ar fi putut opri o asemenea derivă. Ar fi putut da un strop de speranţă pentru milionale de români care au plecat dezamăgiţi în străinătate. Ar fi fost un motiv pentru generaţii întregi de tineri care au mers la studii în afara ţării să încerce să se întoarcă acasă. Acest model a funcţionat în vechea Românie. Şi atunci tinerii plecau să înveţe la universităţi din Europa. Dar se întorceau acasa.

Poate că toate aceste aceste lucruri s-ar fi putut întâmpla după 1990. Realitatea a fost cu totul alta. Când scriem acum despre cei care nu mai sunt, să ne gândim că i-am fi putut avea şi nu i-am vrut.