Ce au făcut liderii politici de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea liderilor politici au ales să sărbătorească Învierea Domnului în ţară, alături de familie, cu toate că au fost şi excepţii. Preşedintele Klaus Iohannis a mers în weekend la Sibiu, pentru ca ulterior să plece în vacanţă în Spania, în timp ce premierul Sorin Grindeanu a fost, de asemenea,  adeptul sărbătoririi Paştelui în România.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat în weekend la Sibiu, unde a luat parte, alături de soţia sa, la slujbele oficiate la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” în noaptea de Înviere şi duminică.  Iohannis a transmis, duminică, pe Facebook, un mesaj de Paşti în care spunea că gândurile sale „cele mai calde“ se îndreaptă către toţi românii, fie că se află în ţară sau în afara graniţelor, iar spiritul acestei sfinte sărbători trebuie să ne dea încrederea de a privi cu optimism către viitor. Însă, de luni până la sfârşitul săptămânii, liderul de la Palatul Cotroceni merge pentru o scurtă vacanţă în Spania.

„În copilărie, obişnuiam să-mi petrec sărbătorile de Paşte la bunicii din Caraş. Acolo am învăţat ce înseamnă să respecţi tradiţia, familia şi tot ceea ce ţine de aceste sărbători. Am încercat să le transmit şi încerc să le transmit şi copiilor mei aceste lucruri. Respectarea valorilor autentice şi respectarea tradiţiilor este ceea ce cred că ne defineşte ca şi ţară, ca şi popor”, a afirmat premierul Grindeanu într-o înregistrare video, publicată duminică pe Facebook. Premierul nu a mers în Timişoară, ci a rămas în apropiere de Capitală.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a fost plecată la Sibiu, aceasta fiind, de altfel, deputat de Sibiu. „Vă doresc ca această sărbătoare minunată să vă găsească în mijlocul familiei, alături de cei dragi şi să vă aducă numai iubire, bucurie şi pace sufletească. Hristos a înviat!“, a scris Turcan pe Facebook.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a transmis un mesaj scurt. „Vă doresc un Paşte liniştit!”, a fost mesajul lui Dragnea care, potrivit unor surse, ar fi ales să petreacă această sărbătoare în afara graniţelor ţării. De altfel, acesta nu a apărut săptămâna trecută la şedinţele plenului.

Tot în afara graniţelor a petrecu sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos şi vicepreşedintele USR, Clotilde Armand, cea care se află la Roma, unde se va întâlni cu simpatizanţii formaţiunii.  În schimb, liderul USR, Nicuşor Dan, nu a urat nimic electoratului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite