Ce are de făcut Klaus Iohannis dacă mai vrea să fie Preşedinte

Campania lui Klaus Iohannis a fost un dezastru. Nimic logic, fără strategie, fără organizare, fără logică, fără discursuri. Goală de sens şi lipsită de energia necesară unui candidat care vrea cu adevărat să ajungă la Cotroceni şi să conducă o ţară aflată pe marginea prăpastiei şi lipsită de perspectiva propriei neputinţe. Pentru că suntem paradoxali, mai credem că meciul nu e pierdut şi că mai poate fi câştigat, în prelungiri, cu un gol de aur.

Sub frustrarea momentului îi dăm cu toţii lecţii şi sfaturi unui om care pare impasibil la aşteptările pe care le avem de la el. Despre incapacitatea sa de a se ridica la înălţimea momentului şi lipsa de adecvare la sentimentele unui procent semnificativ din naţiune a scris Dan Tapalagă suficient de exact încât să nu mai adăugăm ceva. Despre ce ar fi trebuit să facă în ultimele luni Klaus Iohannis, dacă şi-ar fi dorit cu adevărat să fie un candidat serios şi pregătit, a scris Lucian Mândruţă pe blogul său. Mai rămâne să ne gândim ce ar putea să facă în seara aceasta, în cea care va fi probabil ultima întâlnire a candidaţilor Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

Nu mai e vreme pentru lecţii lungi şi aşezate. Nu mai poate învăţa lucruri noi şi nici nu mai poate să schimbe ceva din propriul comportament. Nu mai e momentul subtilităţilor pe care un candidat şi le aşează în minte pentru a-şi executa contracandidatul cu o lovitură finală. Situaţia impune, prin lipsa timpului, o singură abordare: cea profund emoţională. Klaus Iohannis e Rocky Balboa în genunchi, cu lacrimi în ochi şi stringându-şi propria neputinţă unui public pe care nu l-a înţeles, deşi acesta i-a fost alături. Sunt ultimele lui minute şi dacă nu înţelege acest lucru atunci Klaus Iohannis va deveni încă un nume pe lista dezamăgirilor.

1. Recursul la umilinţă

Klaus Iohannis trebuie să îşi înceapă discursul cu o simplă recunoaştere a propriilor slăbiciuni. Nu a fost capabil să organizeze campania aşa cum ar fi trebuit. Nu a putut să strângă oamenii de care ar fi avut nevoie ca să poată duce campania de care avea nevoie. Nu a fost în stare să înveţe mai mult şi mai multe. Nu a înţeles că propria lui evoluţie contează. A stat ca un politician slab pe care alţii ar fi trebuit să îl pună preşedinte. Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Toţi cei care cred că politeţea l-a împiedicat să facă lucrurile aşa cum ar fi trebuit se înşală. A fost strict o probă de neprofesionalism şi ea trebuie recunoscută ca atare.

2. Admiterea propriilor defecte

Să conduci o naţiune într-o lume care devine tot mai digitală presupune să poţi face faţă apariţiilor publice. Papa şi Regina Angliei au apărut mai des decât Klaus Iohannis şi au ţinut discursuri mai lungi decât candidatul ACL. Bun, nu e un mare orator şi nu are sclipiri în apariţiile publice. Prestaţia preşedintelui nu se reduce la aşa ceva deci ar face bine să vină şi să spună: ”Stimaţi concetăţeni, nu îmi place să vorbesc în public. Nu sunt croit pentru aşa ceva. Prefer să fac lucrurile aşezat şi în linişte. Nu vă temeţi că nu voi fi în fiecare seară la televizor, pentru că puteţi fi siguri că atunci când alţii vor vorbi în studiourile TV eu voi fi la Cotroceni lucrând”.

3. Despărţirea de trecut

Klaus Iohannis nu mai e demult candidatul ACL. La ce campanie i-au făcut cei din ACL sau PNL, spuneţi-le cum vreţi, despărţirea e iminentă. Dacă va pierde, va zbura automat din fruntea partidului. Dacă va câştiga, va trebui să fie imparţial aşa cum a spus. Diseară la B1TV, Klaus Iohannis trebuie să uite de partid şi de pietrele de moară din spatele lui. Dacă vrea să aducă nehotărâţii la vot e nevoie să se rupă public de politica măruntă şi să îşi asume locul în care campania murdară a PSD-ului împreună cu neprofesionalismul ACL l-au împins: scaunul candidatului anti-sistem.

4. O singură temă trebuie să aibă pe buze: anti-corupţia

Klaus Iohannis nu are de ce să discute de pensii, salarii sau indexări şi taxe. Discuţia e despre Preşedintele României şi nici Victor Ponta nu ar trebui să intre în astfel de detalii, dar îl avantajează, aşa că va purta neîncetat discuţia către detaliile guvernării. Ca să înţelegem perfect diferenţele, imaginaţi-vă dacă vreţi un primar în Bucureşti care să ştie câţi kilometri de şine de tramvai sunt sau unul care să cureţe mizeria din oraş? Anti-corupţia este punctul slab al lui Victor Ponta şi oricât de pregătit ar veni la discuţie nu există vreun argument pe planeta asta – risc şi cred că nici în Univers, de fapt – care să îl transforme pe Victor Ponta într-un campion al anti-corupţiei.

5. Recursul la popor

Vă alegem ca să ne apăraţi. Nu vă votăm ca să împărţiţi sinecuri politicienilor din ACL. Vă alegem pentru că ne e teamă de Victor Ponta. Nu vă votăm pentru că ne place pe cine reprezentaţi. Dacă nu înţelegeţi asta, nu meritaţi să deveniţi Preşedinte, chiar şi cu riscul de a ajunge Victor Ponta la Cotroceni. Bâlbâit sau nu, împiedicat sau nu, cu respectul zdruncinat de jignirile PSD, fără să înţelegeţi ce vi se întâmplă, şi cine ştie ce nedumeriri mai aveţi, veţi fi votat doar dacă ştiţi să ne apăraţi. Nu e nevoie de vorbe multe sau de cuvinte ales. E simplu, măcar încercaţi!.

Domnule Iohannis, astăzi sunteţi pentru noi un caz social despre care am aflat de la televizor. Vă găsim rătăcind singur pe străzi ca un copil abandonat de propria familie politică. Încercaţi să vă transformaţi sentimentele de umilinţă şi neputinţă în recunoştinţă pentru mulţi dintre compatrioţii dumneavoastră, care deşi nu sunt la fel de mândri ca ceilalţi şi nici nu umblă de dimineaţa până seara cu credinţa în gură, v-ar da propria lor casă pe mână, pentru că încă mai au încredere. E momentul să demonstraţi că nu se înşală.