Au pus mâna pe arme şi au trecut la asalt  nu doar politicienii din Opoziţie, nu numai ziariştii aserviţi acesteia, fie ei de pe la Antena 3, România tv ori de la Evenimentul zilei (ce jalnic se comportă respectivii scribi contra cost chiar în aceste zile, dându-se de ceasul morţii spre a-l scoate basma curată pe plagiatorul Mircea Beuran căruia- ce să vezi?- i s-a luat o şefie de la Spitalul Floreasca) ci şi reprezentanţii acelor partide din Parlament care au ajutat guvernul să obţină votul de învestitură (îndeosebi USR) sau ziarişti cu adevărat independenţi şi cu nedezminţit spirit, dar şi echilibru critic.

Cel mai adesea s-a afirmat că guvernul Orban nu a făcut nimic, că se încurcă în promisiuni, că nu trece la acţiuni concrete fiindcă se bazează pe  o majoritate parlamentară mai mult decât firavă. Deoarece cedează şantajelor în cascadă ba ale UDMR, ba ale ALDE, ba ale USR-PLUS. Drept care una spune azi, şi alta mâine. S-a mai spus – et pour cause- că Guvernul amână pe neaşteptate reglementări legislative a căror adoptare era dată până mai deunăzi ca sigură.

La rându-i, PNL nu şi-a respectat promisiunea că nu va deveni un loc în care traseiştii politici sunt mai mult decât bineveniţi.  Şi uite aşa se face că aproape zilnic aflăm despre câte un nou transfer cu schepsis. Cu toate privilegiile aferente, cu funcţii şi promisiuni de dregătorii viitoare. Sunt voci care spun că e vorba despre o strategie a d-lui Orban care astfel vrea să îşi întărească poziţia în raport cu preşedintele Iohannis dornic să controleze el însuşi partidul.

Mă aşteptam ca lucrurile să se întâmple astfel. Eram mai mult ca sigur că d-lui Orban&co nu îi va fi deloc moale. Am avertizat asupra iminenţei situaţiei într-un editorial publicat în noiembrie 2019.

Observ acum în tabăra guvernamentală o hiperactivitate, e drept mai curând verbală, care nu mi se pare deloc de bun augur. Tot felul de vorbeţi guvernamentali anunţă, sub forma baloanelor de încercare, măsuri cu impact asupra unei bune părţi a populaţiei, deşi Executivul nu deţine o validare obţinută prin alegeri.

Ce trebuia să facă, de fapt, un guvern a cărui perioadă de viaţă este strict limitată? Şi căruia i-au mai rămas, de fapt, doar câteva luni de viaţă? Să închidă bugetul pe 2019 (a făcut-o), să elaboreze o lege a Bugetului pentru anul 2020 (iar lucru îndeplinit) şi să pregătească desfăşurarea în bune condiţii a viitoarelor alegeri. La acest din urmă punct, nu avem cum să nu îi declarăm pe dl. Orban&co a fi fără sânge în instalaţie sau corigenţi în masă. În primul rând fiindcă amână adoptarea unei poziţii răspicate în privinţa alegerilor locale în două tururi de scrutin. Oscilează între promisiunile de semn contrar făcute UDMR şi, respectiv, USR-PLUS.

Guvernul condus de dl. Orban spune că nu are bani pentru dublarea alocaţiilor de stat pentru copii. Nu mă îndoiesc că are dreptate. Însă, pe de altă parte, amână la Sfântu Aşteaptă adoptarea unei măsuri hotărâte în privinţa mult discutatelor pensii speciale. Oare nu cumva fiindcă şi oamenii lui sunt direct interesaţi în asta? În schimb, doamna Raluca Turcan, prim-vicepremier şi prim-vicepreşedinte al PNL, cu ambele funcţii decise de stiloul Mont Blanc al preşedintelui Iohannis, vorbeşte despre o posibilă creştere a vârstei de pensionare.  E drept că după ce i-a ieşit pe gură porumbelul respectiva doamnă cu aerul ei de Julietă demult trecută de prima tinereţe s-a dat de ceasul morţii să îşi înghită vorbele.Ieri a funcţionat pe post de pompier de serviciu preşedintele Iohannis care a tras o minciunică spre a atenua prostioara doamnei Raluca, protejata domniei-sale.  Or, creşterea vârstei de pensionare poate  fi decisă doar un guvern şi un partid ajunse la Palatul Victoria prin alegeri. Care a prevenit electoratul în privinţa acestor intenţii.  Ca să nu mai vorbesc despre faptul că guvernul modifică pe şest legea şi acordă finanţare şi pentru viitoarele campanii electorale ale partidului Pro România a d-lui Victor Ponta.  Tare repede a uitat dl. Orban de moralitate.

Zilele trecute, dl. Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, pe care nu l-am iertat nici în editoriale, nici în mesaje pe reţelele sociale, m-a întrebat- e drept, politicos- ce am cu persoana domniei-sale. De ce îl critic sistematic. Un fel de Ce pofteşti, mă Musiu? din Caragiale formulat în termeni de o eleganţă ireproşabilă. Iată, dl. Bogdan  are acum răspunsul.

De ce mă adresez în mod special domniei-sale? Tocmai fiindcă prea adesea a pozat în Saint-Just şi a făcut afirmaţii categorice. Din care cel mai adesea, s-a ales praful şi pulberea. Dl. Bogdan mizând, pesemne, pe memoria scurtă a electoratului. Fostul gazetar Rareş Bogdan, dacă nu chiar şi politicianul omonim, ar trebui să ştie că lucrurile nu stau defel astfel, Şi să împărtăşească acest secret al lui Polichinele şi tovarăşilor lui din conducerea PNL.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro