Există câteva elemente care o aseamănă cu cele anterioare. Aş reţine cinci dintre ele:

În primul rând, preşedintele în funcţie vrea să fie reales, aşa cum au mai vrut Ion Iliescu (în 1992 şi 1996) sau Traian Băsescu (în 2009), două din cele trei încercări (prima şi ultima) fiind reuşite.

E de observat, apoi, că premierul e prezidenţiabil: situaţia a mai existat în 2000 (când a intrat în cursă Mugur Isărescu), în 2004 (când Adrian Năstase dorea să plece de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni) şi în 2014 (când guvernul era condus de Victor Ponta): să remarcăm că toate cele trei proiecte au eşuat. De altfel, şi alţi foşti premieri au pierdut competiţia pentru Cotroceni, chiar dacă nu mai erau în funcţie în momentul scrutinului: aşa au păţit Petre Roman (în 1996, 2000 şi 2004), Theodor Stolojan (2000) sau Călin Tăriceanu (2014). Aparent, cetăţenii nu-i văd pe premieri buni pentru şefia statului. A ajuns, în schimb, la Cotroceni, un premier propus, dar care nu a fost numit: K. Iohannis.

Restul articolului poate fi citit accesând ziare.com