Dacă îi punem la o parte pe doamna Viorica Dăncilă şi pe domnii Klaus Iohannis, Dan Barna, Toader Paleologu, Mircea Diaconu care s-au înscris în cursă nu doar spre a face figuraţie fie ea chiar specială, nu numai din dorinţa de a-şi îmbogăţi cv-­ul ceea ce înseamnă că mai mult ca sigur vor izbuti să adune cele 200.000 de semnături în absenţa cărora nu pot obţine statutul de candidat la cea mai înaltă funcţie în stat, doar încă două-trei nume îmi vin instantaneu în minte. Şi anume domnii Bogdan Stanoevici şi Florin Călinescu fiindcă sunt de profesie actori şi numele lor îmi este binecunoscut, fireşte, datorită ocupaţiei mele de critic de teatru, dl. Gheorghe Funar datorită nenumăratelor sale năzbâtii cu caracter naţionalist-şovin de pe vremea când respectivul era primar al Clujului, şef de partid, iar mai apoi tovarăş de luptă şi sudălmi al între timp repauzatului întru Domnul Corneliu Vadim Tudor, dl. Alexandru Cumpănaşu transformat din unchi îndurerat în vedetă mediatică şi doamna Ramona Bruyneseels. Altminteri, până mai ieri o ilustră necunoscută, o invenţie blondă (a câta?) a fostului general de Securitate şi ex-puşcăriaşului Dan Voiculescu, devenită celebră eminamente pentru faptul că a vârât cu de la sine putere Rusia în Alianţa Nord Atlantică. Depăşind-o astfel de departe la capitolul analfabetism public pe d-na Elena Udrea care vorbea cu dezinvoltură despre preşedintele Norvegiei pe vremea când era la început de carieră.

Dacă facem abstracţie de scenariul în conformitate cu care lui  Mircea Diaconu îi va reveni rolul ce i-a revenit cu ani în urmă, cu ocazia alegerilor pentru Primăria Capitalei, doctorului Sorin Oprescu, atunci cercul se strânge şi mai tare, limitându-se la doar 3 nume. Şi anume preşedintele acum în funcţie, dl. Klaus Iohannis, premierul şi preşedintele PSD Viorica Vasilica Dăncilă şi candidatul din partea USR-PLUS, dl. Dan Barna. Iar dacă au corespondent în realitate sondajele de opinie ce susţin că d-na Dăncilă nu izbuteşte pentru moment şi nici nu va reuşi pe data de 10 noiembrie să depăşească fatidicul prag de 10%, atunci sunt toate şansele ca lupta finală să se dea între doi candidaţi ai Dreptei, domnii Iohannis şi Barna. Mai-mai să îi dau dreptate (măcar o dată!) jurnalistului Ion Cristoiu care şi-a intitulat editorialul publicat pe cristoiublog la data de 5  septembrie Toţi candidaţii joacă în opereta veselă: Să ne facem că îi luăm locul lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

În această ordine de idei, mărturisesc că nu îmi place deloc ceea ce se întâmplă cu Dan Barna care aproape pe tot parcursul săptămânii ce se încheie a fost plecat, cum se spune, în teritoriu, la fel cum nu îmi place nici ceea ce s-a petrecut şi încă se petrece în întregul USR. Partid care a făcut imensa greşeală de a-şi programa alegerea preşedintelui în plină precampanie.

Dincolo de verbiajul excesiv al contra-candidatei d-lui Barna, doamna Cosette Chichirău, de tendinţa respectivei doamne de a o concura la vorbe pe Miţa Baston, afişul a fost ţinut de acuzaţiile de fraudare a votului, de ştirile referitoare la excluderea din partid a unor membri cu oarecare pondere în încercarea de eliminare a reprezentanţilor taberei adverse. Chiar existenţa unor astfel de tabere nu mi se pare deloc în favoarea partidului. Care e mult prea nou şi mult prea tânăr, prea obligat să se dovedească o construcţie cât de cât de solidă ca să îşi permită luxul de a fi sfâşiat în văzul lumii de lupte intestine.  Firesc ar fi fost ca USR, dar şi întreaga alianţă USR-PLUS să folosească timpul rămas până la încheierea perioadei de precampanie în vederea întăririi structurilor din teritoriu. Dar şi pentru mai mult decât necesare clarificări doctrinare care înseamnă mult mai mult decât simpla şi repetitiva afirmare a obligativităţii eliminării de la putere şi din prim-planul scenei politice a PSD şi a corupţilor notorii ai acestuia.

Pare-se însă că nu se întâmplă nimic din toate acestea. Iar lupta pentru putere, acuzele de toate felurile asociate cu o încă vizibilă criză de încredere între cele două componente ale alianţei care susţine candidatura la prezidenţiale a d-lui Dan Barna nu este nicidecum în favoarea acestuia.

Într-un comentariu de dată relativ recentă îmi mărturiseam nemulţumirile nutrite la adresa d-lui Klaus Werner Iohannis. Tot atâtea motive să nu fiu chiar foarte sigur că îl voi vota pe data de 10 noiembrie. Îmi puneam atunci nădejdea în ceea ce speram să fie aproximata creştere a d-lui Dan Barna. Zilele trecute, aşteptând sosirea trenului cu care urma să ajung la Constanţa, am zărit pe peronul gării din Oradea câteva persoane cum nu se poate mai timide. Persoane a căror misiune era aceea de a strânge semnături în vederea susţinerii candidaturii domnului cu pricina. Nu am simţit prea mare tragere de inimă în a-mi adăuga numele pe tabelele cu pricina. De aceea nici nu am făcut-o. Mai am nevoie de un anume timp de reflecţie. Dar mai ales de argumentele în favoarea candidaturii sale pe care sper să le furnizeze măcar pe ultimele sute de metri ale precampaniei însuşi dl. Dan Barna. Mai vreau să văd şi ce atitudine va adopta USR în cursul noii săptămâni în privinţa posibilei moţiuni de cenzură, dar mai ales a ceea ce se va întâmpla după, în cazul unei reuşite.  În orice caz, o vreau mai fermă. Cea de pe acum prea aminteşte de ascunderea strategică de după prun.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro şi pe blogurile adevarul.ro