Totul porneşte de la art 142 din Constituţie:

(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

Scurt, clar şi punct. Nu se vorbeşte în Constituţie de „rest de mandat“, de „completare de mandat“, şi alte asemenea, de 9 ani „si un pic“.

În art. 68 din legea de funcţionare a CCR, găsim:

(3) În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Aritmetic, 3+9=12, iar Constituţia zice că un judecător de la CCR poate sta în funcţie 9 ani, bătuţi pe muchie, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

Că se constată abateri de la Constituţie în alte legi, treacă-meargă. Dar să constaţi, tu CCR, abateri de la Constituţie în propria lege de funcţionare, chiar că este o treabă de Guinness Book. Adică judecătorii CCR numiţi să vadă, nu-i aşa, paiul din ochii altora, nu au reuşit să vadă bârna din proprii ochi. Numai în România se poate întâmpla aşa ceva.

Florin Iordache a fost şi mai categoric. Printr-un amendament la legea 47/1992, legea de funcţionare a CCR, a eliminat şi pragul de 3 ani care adaugă la cei 9 pentru un judecător CCR:

„Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.“

Cu alte cuvinte, ai fost numit pentru un rest de mandat de 8 ani şi 11 luni (la decesul unui judecător, de exemplu), poţi fi numit la reînnoirea CCR pentru încă un mandat complet de 9 ani. Adică pentru 17 ani şi 11 luni! Curat Constituţional, coane Iordache!

Târziu de tot, prin Decizia nr. 136/2018 publicată în Monitorul Oficial din data de 4 mai 2018, Curtea a decis că este neconstituţională soluţia legislativă conţinută în cuprinsul art.68 alin. (3) din Legea nr.47/1992, republicată, care permitea depăşirea acestei perioade. Nici nu putea altfel, Constituţia e clară, şi pe înţelesul elevilor de gimnaziu.

Avem cazul lui Petre Lăzăroiu, judecător la CCR care se află în funcţie de 10 ani, în condiţiile în care în Constituţie scrie că mandatele la CCR sunt de 9 ani. Nu mai vorbesc că de un de zile, judecătorii CCR care ştiu Constituţia din scoarţă în scoarţă, au închis ochii la o situaţie neconstituţională, aflată chiar în curtea lor constituţionala. Dar în 4 mai 2018 şi-au dat cu firma în cap. Au recunoscut că ei, „Dumnezeii“ Constituţiei, funcţionează după o lege neconstituţională. Atunci ce sunt, „Dumnezeii“ sau „dracii“ Constituţiei?

Problema pe care judecătorii CCR sunt obligaţi, repet, obligaţi s-o rezolve acum este următoarea:

A funcţionat sau nu neconstituţional CCR în perioada când un judecător al său depăşise limita de mandat de 9 ani, prevăzută de Constituţie?

Ce se întâmplă cu deciziile CCR emise în perioada când a funcţionat neconstituţional?

Fără răspunsuri clare la aceste întrebări să nu se aştepte CCR la respect şi credibilitate din partea cetăţenilor. Pentru că va fi trecută în rândul instituţiilor obişnuite, care fac „şmecherii“ atunci când consideră că proştii nu se prind.