CCR respinge contestaţia lui Băsescu privind legea TVR

CCR respinge contestaţia lui Băsescu privind legea TVR

Judecătorii CCR FOTO Arhiva Adevărul

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au respins miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Traian Băsescu privind legea de funcţionare a Societăţii de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune (SRTV).

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat CCR, în 26 februarie, cu privire la legea pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, ce prevede că cele două societăţi pot înfiinţa persoane juridice de drept privat, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau pot achiziţiona acţiunile/părţile sociale ale unei societăţi comerciale existente, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură.

În legea adoptată de Parlament se prevede că „în vederea extinderii/dezvoltării activităţii specifice, în ţară sau în străinătate, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiunile/părţile sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii“.

Şeful statului critica faptul că dispoziţiile legii sunt insuficient de precis formulate şi nu nerespectă criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate.

„În acest sens, observăm că ultimele două modalităţi concepute de legiuitor se suprapun, sub aspectul mecanismului juridic, deoarece dobândirea calităţii de asociat se face prin achiziţionarea acţiunilor în cadrul respectivei societăţi, procedură prevăzută distinct în a treia modalitate. De asemenea, reglementarea prevăzută în art. 43 alin. 1 indice 1 este lipsită de predictibilitate deoarece legea nu prevede criterii clare de asociere/achiziţionare de părţi sociale sau acţiuni, cu atât mai mult cu cât finanţarea acestor operaţiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de state arată în sesizarea către Curtea Constituţională“, se arăta în sesizare.

Citeşte şi:

Ponta: Cred că Stelian Tănase trebuie să-şi continue activitatea la şefia TVR

Un membru al CNA îi cere lui Stelian Tănase să demisioneze, dacă a constatat că nu poate salva TVR

Stelian Tănase, despre problemele Televiziunii Române: „Dacă nu mi se va acorda sprijinul necesar, voi demisiona“



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: