Şi prin referendum. Să ne întoarcem atunci la popor să-l întrebăm ce părere are despre independenţa justiţiei de politic. Este alternativa democratică a soluţionării conflictului apărut, să nu ajungem la „furci şi topoare“, la situaţia din decembrie 89.

S-a mai pronunţat poporul în 2009 referitor la maximum 300 de parlamentari. Politicienii s-au şters undeva cu decizia de atunci a poporului. Numai că urciorul nu merge de multe ori la apă. În cazul acesta, nici măcar de două ori. Pentru că societatea românească a evoluat enorm.

Nu ştiu cum îşi închipuie actuala putere că-şi va putea duce la capăt mandatul încredinţat de alegători având împotriva elitele societăţii româneşti. Ar trebui să se uite în istorie, să vadă că nici sub teroarea comunistă n-a mers. Ori contextul de azi este cu totul altul. România este o democraţie, chiar dacă încă „necoaptă“, am aderat la UE şi NATO prin tratate care trebuie respectate. Ce vor guvernanţii să obţină cu ajutorul CCR? Simplu! Să fure în continuare nederanjaţi de o justiţie independenta de politic.

Curtea Constituţională

Nu este „Dumnezeul“ societăţii, cum încearcă să lase de înţeles. Este o instituţie a statului, care trebuie să se supună Constituţiei, legilor ţării şi referendumului. CCR poate emite aberaţii, ce trebuie corectate, în ultimă instanţă, tot de popor.

Afirmaţia din Comunicatul CCR: „În schimb, art.132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor“ este cel puţin stranie şi bizară.

De ce şi de când stabileşte CCR ce este special şi ce nu în Constituţie, ce este central şi ce nu? Cu ce este mai special acesta, comparativ cu ARTICOLUL 133:

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.

Acest articol nu este şi el mai special decât „specialul“ 132(1)? CSM nu are un rol „central“? Logica înfiinţării CSM este tocmai eliminarea amestecului politicului în justiţie. Să nu priceapă judecătorii CCR acest lucru esenţial? Pricep, dar fac pe proştii!

O altă „şmecherie“ a CCR este evidenţiată de judecătorul Cristi Danileţ: „În mod surprinzător, CCR foloseşte însă un text constituţional care se referă la orice procuror. Este vorba de art. 132 alin. (1) din Constituţie care spune că „procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei“. Dar acesta nu priveşte, încă o dată spun, funcţiile de conducere din parchete. Acestea din urmă sunt reglementate prin legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor“.

„Metastaza“ juridică, altfel nu ştiu cum poate fi caracterizată situaţia în care CCR s-a plasat singură.

Concluzie

Preşedintele Iohannis are un singur răspuns. Să convoace referendumul în care poporul, nu-i aşa, suveran conform art 2 din Constituţie, să decidă acest „conflict“. Poporul este judecătorul suveran care decide asupra „conflictelor“ şi blocajelor importante din societate, nu CCR. Iar magistraţii oneşti, presa, populaţia care înţelege pericolul mortal în care se află democraţia românească să facă bine să-şi arate prin toate mijloacele posibile dezacordul cu această politică de subordonare a justiţiei de către politic.