La CCR zarurile par aruncate, altfel ar fi fost respinsă sumar sesizarea lui Florin Iordache privind completurile de trei judecători ca inadmisibilă. Chiar Curtea condusă de Valer Dorneanu, într-o hotărâre din august a anului trecut, stabilea că „sesizarea CCR este un atribut exclusiv, personal şi netransferabil“. Faptul că măcar e luată în discuţie speţa ridicată de Iordache, căreia i-au fost delegate atribuţiile de către Preşedintele Camerei Deputaţilor pentru a face sesizarea, arată că o parte din judecătorii constituţionali sunt dispuşi să îşi calce în picioare propria jurisprudenţă, pe care nici nu a apucat să se usuce bine cerneala.

Deocamdată putem doar specula ce aşteaptă judecătorii Curţii Constituţionale de la cei ai Înaltei Curţi. Un verdict de „nevinovat“ i-ar scăpa de ruşinea de a-şi contrazice propria decizie, la nici un an după ce au pronunţat-o. Cum vor juca însă în cazul unei condamnări a liderului PSD? Vor răsufla uşuraţi, sperând că intrarea după gratii a lui Dragnea l-ar prăvăli din poziţia de putere absolută exercitată în partid şi, implicit, ar scădea presiunile imense exercitate asupra lor? Sau privesc o decizie de „vinovat“ drept scenariul cel mai sumbru, în care ei vor fi nevoiţi să vină cu soluţia salvatoare, pierzându-şi astfel şi ultima rămăşiţă de credibilitate pe care o mai pot pretinde? Dat fiind istoricul CCR, a doua variantă e mai plauzibilă.

Oricare ar fi deznodământul, Liviu Dragnea merge înainte pe traseul stabilit la Congresul Naţional al PSD de anul trecut. Şi-a însuşit pe deplin discursul de lider autoritar care se bate cu duşmanii din afară: străinii care vor să ne fure resursele şi distrugă agricultura naţională, multinaţionalele care exploatează poporul, inamicii care vor răul românilor, apelurile la credinţa ortodoxă strămoşească, prezentarea partidului drept unic rezervor al patriotismului, el fiind singurul care ne poate apăra de toate relele. Nu sunt uitaţi însă nici inamicii din interior: preşedintele Iohannis, justiţia, serviciile secrete, „statul paralel“ şamd. Dacă în cazul celor din urmă propaganda PSD are un istoric mai vechi, adoptarea la nivelul întregului partid a discursului naţionalist-xenofob (prezent şi înainte, dar marginal) e un element de nou.

Actualmente, PSD nu mai are nimic în comun cu valorile europene sau cu cele ale unui partid social-democrat modern. Singurul drum care îi mai rămâne deschis cu această narativă gregară e cel spre Est, alături de Rusia lui Putin. De altfel, discursul de azi al pesediştilor este discursul din manualul universal al dictatorului (sau al celor care aspiră la statut), fie că vorbim de cei din prezent sau trecut, fie că ne referim la Răsărit sau Vest. Ceea ce nu îi spun însă consilierii israelieni liderului PSD e că are nevoie şi de sprijinul populaţiei pentru a transforma România într-o dictatură cu aparenţa democraţiei. Hugo Chavez, Recep Erdogan, Vladimir Putin, Viktor Orban, toţi se bucurau de o imensă popularitate când şi-au ascuţit săbiile de satrapi. Unii încă beneficiază de ea.

Liviu Dragnea însă nu poate să apară în public fără a fi huiduit, cu excepţia fiefurilor hardcore ale partidului, în locaţii şi cu public atent pregătite. Nici atunci nu îi iese tot timpul, după cum am putut vedea recent la Suceava. Discursurile sale sunt primite cu apatie iar aplaudacii trebuie plătiţi. În băile de mulţime e flancat de mafioţi şi membri ai clanurilor interlope. Sondajele arată partidul în cădere liberă iar pe el însuşi drept unul din cei mai nepopulari politicieni români.

Sunt singurele raze de lumină în aceste vremuri de restrişte, în care a reuşit să acapareze statul şi să pună în genunchi justiţia.