CCR, despre atacurile la adresa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova: Anihilează democraţia. Supremaţia Constituţiei este viitorul nostru european

CCR, despre atacurile la adresa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova: Anihilează democraţia. Supremaţia Constituţiei este viitorul nostru european

FOTO: Arhivă

Judecătorii CCR urmăresc cu îngrijorare evoluţia evenimentelor care vizează Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Aceştia precizează că sunt pe deplin solidari faţă de colegii lor de peste Prut şi spun că atacurile concertate la adresa acestei instituţii şi instigarea la nerespectarea deciziilor Curţii „echivalează, fără echivoc, cu a instiga la nerespectarea legii, a statului de drept, a anula însăşi esenţa democraţiei”.

„Curtea Constituţională a României urmăreşte cu îngrijorare evoluţia evenimentelor care vizează Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Ne exprimăm deplina solidaritate şi empatie faţă de colegii noştri, membri ai Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Dezaprobăm atacurile concertate la adresa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi criza constituţională creată în Republica Moldova, ce urmăreşte a anihila eforturile de a construi, menţine şi consolida o democraţie autentică. A îndemna la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale echivalează, fără echivoc, cu a instiga la nerespectarea legii, a statului de drept, a anula însăşi esenţa democraţiei. Supremaţia şi prevalenţa Constituţiei sunt idealuri comune ce-şi găsesc izvorul în istoria noastră comună dar şi în viitorul nostru european”, arată un comunicat de presă al CCR.

Sursa citată mai spune că din 1994, de când a fost înfiinţată Curtea Constituţională din Repuplica Moldova şi-a câştigat o reputaţie internaţională.

„De la înfiinţarea sa prin Constituţia din 1994, Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a câştigat o bună reputaţie internaţională care a şi justificat alegerea sa pentru exercitarea preşedinţiei Conferinţei Curţilor Constituţionale europene, pentru un mandat de 3 ani (2021-2024), organism care numără 41 de instanţe de jurisdicţie constituţională. Aceasta a însemnat o nouă confirmare europeană de care suntem mândri, fiind expresia unui veritabil constituţionalism european”, mai indică sursa amintită.

CCR reaminteşte de evenimentele găzduite de această instituţie în Republica Moldova şi efectul pozitiv pe care l-au avut.

„Este elocvent în acest sens să reamintim evenimentele internaţionale găzduite de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, cu tematică constituţională, varietatea şi actualitatea subiectelor discutate care au cunoscut un ecou pozitiv, o deplină şi binemeritată recunoaştere şi susţinere internaţională. Păşim şi vom parcurge împreună drumul ce se dovedeşte a fi şi pentru noi uneori anevoios, în dificila sarcină de a valida şi consolida democraţia constituţională şi statul de drept”, conchide sursa menţionată.

Reacţia CCR vine după ce majoritatea pro-rusă din Parlamentul de la Chişinău, controlată de Igor Dodon şi Ilan Şor, a votat două hotărâri prin care îi anulează mandatul Domnicăi Manole, preşedinta Curţii Constituţionale din Moldova, şi o înlocuieşte cu alt magistrat. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat însă neconstituţionale cele două hotărâri, dar majoritatea parlamentară a anunţat că nu le va respecta.

Miza majorităţii pro-ruse şi antireformiste din Parlamentul Moldovei este împiedicarea alegerilor anticipate. Curtea Constituţională decisese că Parlamentul poate fi dizolvat după ce guvernul Chicu a demisionat, iar două încercări de numire a unui nou premier au eşuat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările