Cazul Diaconu naşte monştri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel i-a permis lui Mircea Diaconu să candideze pentru un mandat de europarlamentar, deşi actorul avea interzis la funcţii de demnitate publică până în 2015. Decizia are efecte favorabile şi pentru ceilalţi parlamentari certaţi cu Agenţia Naţională de Integritate.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare, deşi, conform unei decizii ANI, validată ulterior de Curtea Supremă, Mircea Diaconu nu avea voie să ocupe o funcţie de demnitate publică până în vara lui 2015. De ce nu avea voie? Pentru că Mircea Diaconu a fost, în acelaşi timp, senator şi director al Teatrului Nottara din Bucureşti. Nu despre hotărârea justiţiei vreau să vorbesc, ci despre monştri pe care îi poate naşte o lege proastă. Este vorba despre Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Articolul 25 spune următoarele: „Dacă persoana (n.r.- aflată în stare de incompatibilitate) a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“. Acesta este paragraful care a împărţit societatea românească în utima lună. Pe de o parte, susţinătorii lui Mircea Diaconu au ţipat că interdicţia se referă la „aceeaşi funcţie“ în care a fost găsit incompatibil, adică cea de senator, deci are voie să candideze pentru o funcţie de europarlamentar. De partea cealaltă, ANI a spus că paragraful se referă la „funcţia eligibilă“, adică orice funcţie aleasă, categorie din care face parte şi mandatul de eurodeputat. Justiţia i-a dat dreptate lui Mircea Diaconu. 

La o citire rapidă, decizia Curţii de Apel ni se pare evidentă. Aşa cum arată articolul, am spune mai degrabă că legea se referă la „aceeaşi funcţie”, nu la „funcţia eligibilă”. Prima variantă este mai simplă, aşa înţelege toată lumea. Aşa au interpretat şi judecătorii Tribunalului Bucureşti, instanţa anterioară Curţii de Apel. Însă, aceiaşi judecători au scris în motivarea deciziei că legea este lacunară, iar Parlamentul este vinovat pentru că nu a îndreptat-o. „Tribunalul apreciază că persistenţa caracterului imprecis al dispoziţiei este consecinţa pasivităţii legiuitorului, care nu a intervenit prin adoptarea unui act normativ sau, după caz, de modificare a dispoziţiei în discuţie“, au spus judecătorii. Deci avem de-a face cu o lege proastă, iar Mircea Diaconu trebuie să înţeleagă că, pur şi simplu, a profitat de pe urma unui text legislativ lax. Şi mai trebuie să ştie un lucru Mircea Diaconu. El este primul monstru plămădit din această lege, care avea rolul de a-i sancţiona pe incompatibili sau pe cei aflaţi în conflict de interese. Acum, după decizia Curţii de Apel, parlamentarii certaţi cu ANI chiuie. Cei care vor fi găsiţi incompatibili în funcţia de senator (cazul Diaconu), vor putea candida pentru funcţia de deputat. Sau de europarlamentar. Sau de preşedinte de Consiliu Judeţean. Pentru că, nu-i aşa?, nu este aceeaşi funcţie. Şi, atunci, legea va fi golită de conţinut, inspectorii ANI vor pedala în gol, iar în politca românească va începe cea mai frumoasă rotaţie a cadrelor. De altfel, şi magistraţii au sesizat anomalia. „Tribunalul admite că se creează premisele unei rotiri periodice a funcţiilor elective “, au spus judecătorii.

Faptul că îi interzici unui deputat găsit incompatibil să candideze pentru funcţia de deputat, dar, în acelaşi timp, îl laşi să candideze pentru funcţia de senator, nu înseamnă că îl sancţionezi în niciun fel. Poate însemna, cel mult, o discretă tragere de perciuni. Sau poate parlamentarii se vor ruşina şi nu vor mai candida pentru o altă funcţie de demnitate publică. Glumesc, evident.

Judecătorii tribunalului Bucureşti au recomandat ca legea să fie schimbată, în sensul clarificării ei. Asta ar însemna ca articolul 25, după sintagma „aceeaşi funcţie”, să conţină şi expresia „sau orice altă funcţie eligibilă”. Credeţi că parlamentarii se vor grăbi să modifice legea, adică să sporească puterea ANI şi să-şi taie craca de sub picioare? Cred, mai degrabă, că vor moartea păcătosului, nu ca acesta să se întoarcă şi să fie viu. În plus, să nu ne gândim că Mircea Diaconu a fost doar un caz izolat. În acest moment, în Parlament sunt peste 30 de cazuri de incompatibilitate. Este un număr mare chiar şi pentru acest legislativ obez. 30 de voturi însemană schimbarea unei majorităţi. Vor vota aceşti 30 de parlamentari incompatibili, sau ceilalţi 500 schimbarea unei legi care le-ar închide porţile Casei Poporului?  Vom scrie şi despre "marţea albă" a Parlamentului României?Niciodată! 

Cel care a rupt veriga acestui încâlcit lanţ legislativ este Mircea Diaconu, care nu a înţeles nici acum de ce a primit o hotărâre favorabilă. Imediat după ce a aflat că poate candida, Diaconu a bălmăjit câteva vorbe, din care s-a înţeles doar atât: „Am învins sistemul!” Ţin să-i reamintesc pe această cale domnului Diaconu că legea pentru care a ajuns în instanţă s-a născut chiar în 2010 (Legea176/2010), în timp ce domnia sa era senator, adică făcea parte din sistem. Şi i-aş mai reaminti un lucru. Curtea Supremă l-a declarat incompatibil în iunie 2012, iar imediat Mircea Diaconu trebuia să demisioneze din Senat. A făcut-o, sfidător, abia la începutul lunii decembrie, cu trei săptămâni înainte să se tragă oficial cortina peste mandatul său de parlamentar. Dar, tot atunci, în 2012, înainte de alegerile parlamentare, când USL i-a trântit uşa senatorială în nas, Mircea Diaconu de ce nu a interpretat legea aşa cum o face astăzi? De ce nu a cerut să candideze pentru un loc de deputat? Era „altă” funcţie. Poate că ar fi necesar un răspuns. În rest,  rămân două lucruri: o lege care trebuie schimbată, dar care nu va fi niciodată schimbată, şi o decizie a Curţii de Apel care naşte un precedent periculos. Mă tot întreb: "aceeaşi lege" sau "lege eligibilă"?
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite