Acest articol se adresează tuturor potenţialilor pacienţi, care pot fi subiectul unui malpraxis. Aşa că, până vedem cum va arăta proiectul de lege al Ministerului Sănătăţii în materia malpraxisului, care sper să nu mai întârzie mult, ideile de baza ar cam fi cele discutate în cadrul conferinţei "Legea115/2012 - Medierea în cazurile de malpraxis medical", organizată de „Asociaţia O şansă pentru viitor”, în data de 18 mai 2013, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului, ai medicilor, ai pacienţilor şi asiguratorilor, mediatori şi alte persoane interesate de subiect.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, ideea acestui proiect a pornit de la situaţia de blocaj în care se află la acest moment sistemul de sănătate în ceea ce priveşte despăgubirea pacienţilor care au suferit un prejudiciu ca urmare a unui caz de malpraxis medical. Ca o observaţie generală, instanţele de judecată pronunţă soluţii prin care obligă medicul sau instituţia sanitară să plătească despăgubiri de sute de mii de euro. Problema nu o reprezintă neapărat cuantumul despăgubirilor, cât faptul că instituţiile sanitare şi medicii nu au posibilitatea să plătească aceste sume exorbitante, iar asiguratorii nu vor să plătească sumele obţinute cu titlu de daune morale.

Prin proiectul propus de  Ministerul Sănătăţii aceste probleme urmează să dispară, pentru că înainte de a se adresa instanţei, pacienţii vor fi obligaţi să sesizeze instituţia medicală în cadrul căreia a fost efectuat actul medical care a cauzat prejudiciul şi să participe la o negociere directă pacient, medic, asigurator, în prezenţa unui expert în domeniul medical (modalitatea concretă de desemnare a acestor experţi încă nu a fost stabilită). Experţii au rolul de a emite o opinie de specialitate cu privire la existenţa cazului de malpraxis şi de a oferi părţilor lămuririle necesare în vederea soluţionării amiabile a litigiului. Pacienţii vor putea de asemenea să aducă la masa negocierilor experţi desemnaţi de ei. De asemenea, spitalul va fi obligat prin lege să pună la dispoziţia pacientului şi asiguratorului toate documentele medicale care au legătură cu acel caz de malpraxis.

Astfel, părţile vor putea să estimeze riscul, şansele de câştig în eventualitatea unui proces în instanţă şi, prin urmare, vor avea o viziune în perspectivă a limitelor procesului de negociere.

Prezenţa celor trei părţi la negociere va permite pacienţilor să afle poziţia asiguratorului şi a medicului, a disponibilităţilor financiare şi a plafonului maxim, pe care aceştia ar fi dispuşi să îl plătească.

Proiectul prevede obligaţia tuturor lucrătorilor din sistemul medical de a se asigura pentru răspundere profesională, indiferent dacă se află sau nu înregistraţi la Casa de Asigurări de Sănătate. Asiguratorii vor fi obligaţi să acopere şi daunele morale, care vor fi plafonate la un nivel care să asigure plata efectivă a acestora, spre deosebire de situaţia actuală când asiguratorii acoperă doar daunele materiale, aspect care generează atât frustrarea medicului culpabil, cât şi a pacientului.

În strânsă legătură cu obligaţia de asigurare a tuturor lucrătorilor în sistemul medical, proiectul va clarifica atribuţiile şi responsabilităţile tuturor persoanelor şi entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu (manageri, spital, medic, etc.). În practică, o serie de conflicte din sistemul medical apar ca urmare a faptului că medicul nu informează corect pacientul cu privire la drepturile pe care le are, riscurile şi importanţa actului medical pe care urmează să îl desfăşoare. Prin acest proiect vor fi clarificate atât responsabilităţile medicului cât şi responsabilităţile pacientului în ceea ce priveşte informarea asupra acestor aspecte.

În ceea ce priveşte costurile acestei proceduri, Ministerul Sănătăţii are în vedere ca toate costurile legate de negociere, experţi, etc. să fie suportate de asiguratori.

Din modul de elaborare a noii proceduri, rezultă că aceasta este o negociere amiabilă asistată de un expert. Prin urmare, prezenţa unui mediator nu este în sine exclusă, fiind posibilă medierea conflictului după existenţa unor prime discuţii între părţi, în prezenţa unui expert.

Medierea intervine în acele domenii în care părţile nu pot negocia singure.

Coroborând dispoziţiile art. 60¹ din Legea 192/2006 modificată prin Legea 115/2012 şi OUG 90/2012 cu dispoziţiile pe care le va cuprinde proiectul propus de Ministerul Sănătăţii, pacientul, asiguratorul şi medicul, vor parcurge, în ordine, următorii paşi:

1. Persoana prejudiciată se va adresa instituţiei sanitare în care a avut loc actul medical care a generat prejudiciul;

2. Părţile vor încerca o soluţionare a conflictului prin negociere directă, în prezenţa unui expert;

3. Dacă soluţionarea conflictului prin negociere directă va eşua, pacientul sau persoana prejudiciată, înainte de a sesiza instanţa de judecată, va trebui să se adreseze unui mediator pentru a încerca soluţionarea prin mediere a conflictului (în temeiul art. 60¹ din Legea 192/2006);

4. Dacă medierea eşuează, pacientul sau persoana prejudiciată se va putea adresa instanţei de judecată.

În ceea ce mă priveşte, mă bucur să văd că Ministerul Sănătăţii promovează soluţionarea amiabilă a conflictelor medicale, într-un cadru confidenţial, conflicte care odată ajunse în instanţă devin extrem de mediatizate şi generează grave prejudicii de imagine tuturor părţilor implicate şi sistemului medical în ansamblu. Prin medierea conflictelor medicale este restabilită nu doar încrederea persoanei prejudiciate în medicul sau instituţia responsabilă, cât şi încrederea acesteia în sistemul medical.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro