Caut un lider

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mi-aş dori să apuc să trăiesc vremea în care să recunosc că, în sfârşit!, românii sunt conduşi de un lider. Nu mă hazardez să fac teoria liderului, sunt destui specialişti în Resurse Umane care se pricep la lideri.

L-aş recunoaşte din prima clipă pe liderul meu. Un individ care se mişcă în funcţia de prim-ministru ca peştele în apă. Adică, să fie pe „felie“. Să-şi facă treaba relaxat, cu plăcere, cu luciditate, pentru că ştie ce face. Şi poporul să ştie. Omul să aibă o agendă clară şi transparentă. De exemplu, dacă vrea să facă în România un „socialism cu faţă umană“, să declare din capul locului şi să-l facă fără ezitări, împreună cu echipa lui de miniştri cu „feţe umane“. Dacă alege drept model capitalismul concurenţial (pleonasm!), atunci să liberalizeze pieţele, preţurile, să încurajeze iniţiativa privată şi să-i îndemne pe români să-şi ia fiecare soarta în mâini, să-şi pună mintea la treabă, să nu mai stea statul la fundul lor, că statul nu mai are de unde să le dea! Dacă vrea un etatism troglodit, atunci să lucreze pe programului de guvernare al lui Liviu Dragnea, dar să nu se mai ascundă după plopi, ci să spună că se trece la etatism, partidul-stat este peste tot, în folosul partidului. Să spună de la început încotro o luăm. Direcţia contează! Adică, poporul poate să străbată o mlaştină plină de rahat, urmându-l pe acest lider, dar va ajunge cândva la lumină, în prosperitate, ridicând România aşa cum ne-o dorim. Deci, transparenţă, relaxare şi siguranţă!

Mi-aş dori ca tipul să fie un bun negociator. Nu un şmecheraş, care te face la portofel, ci un negociator.

Apoi, mi-aş dori ca tipul să fie un bun negociator. Nu un şmecheraş, care te face la portofel, ci un negociator. Adică, spre deosebire de toţi premierii noştri care s-au dus prin capitalele lumii, cu un băţ în cur sau ca nişte papagali, tot repetând nişte texte pe care nu le-au înţeles, cocoşaţi, dând aprobator din cap, vorbind poticnit, conform proverbului: te-ai dus bou şi te-ai întors vacă, prestaţia liderului meu să-i lase „mască“ pe băieţii ăia cu care discută. Nu mască de râs sau de prosteală, ci mască de încântare. Pe scurt, aş vrea şi eu un lider român care să ţină un discurs pe undeva, pe la Bruxelles, la Paris sau la Washington, şi să ridice asistenţa în picioare, aplaudându-l pe bune, frate, ce om deştept! Oare de ce nu se poate să avem şi noi, românii, un lider? Tobă de carte, mereu cu temele făcute, pragmatic, responsabil, cu viziune, da, da, cu o viziune care să-i molipsească şi pe alţii. Oare de ce? (Dar nu vreau să mă arunc în teorii care ţin de geneza şi educaţia poporului român!) Desigur, nu mi-aş dori ca liderul să le ştie pe toate, dar să fie în stare să recunoască o oportunitate. Nu pentru buzunarul lui sau pentru conturile bancare ale prietenilor, ci o oportunitate pentru România. Să acţioneze rapid, pentru că de aceea se numesc oportunităţi, acestea apar şi dispar cât ai clipi.  

Mi-aş dori un lider care să-mi transmită încredere. Nu încrederea aia fonfăită din vorbe, că o să mărească în fiecare an pensiile şi salariile, că o să dea vouchere şi ajutoare, nu abureală! Încrederea că ştie unde duce România. Şi cu încrederea dată pe mâna acestui individ (mă rog, poate să fie şi individă!), m-aş duce să mă culc. Să dorm, să dorm, să nu mă mai trezesc în ţara asta.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite