Totuşi, avem un angajament public că guvernul propus va fi „mult mai suplu”, cu „15, maximum 16 ministere”, subţiere care va duce la „reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile”. Cel puţin aşa ne spunea Orban săptămâna trecută.

Au trecut deja mai bine de 10 zile de la căderea Guvernului Dăncilă, iar de la PNL încă nu avem nici măcar o schiţă oficială a structurii cabinetului pe care Orban şi ai săi îl vor prezenta plenului reunit al celor două camere parlamentare. Totuşi, avem un angajament public că guvernul propus va fi „mult mai suplu”, cu „15, maximum 16 ministere”, subţiere care va duce la „reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile”. Cel puţin aşa ne spunea Orban săptămâna trecută.

I-am spus încă din titlu guvern eventual pentru că aparent, în doar câteva zile, mai toate partidele care au contribuit la succesul moţiunii de cenzură au prins aripi şi au început să aibă propuneri şi revendicări pe care le vor trecute chiar înainte de votul de învestitură care va fi dat pentru Guvernul Orban cel mai probabil săptămâna viitoare. Dacă va fi cvorum, că şi asta e o necunoscută…

Propunerile de comasare vehiculate pe surse par ok la prima vedere (Afacerile Europene şi Românii de Pretutindeni la MAE, Apele şi Pădurile sub aceeaşi umbrelă cu Mediul, Energia la Economie şi aşa mai departe), cu o excepţie care trebuie pusă neapărat în discuţie: Ministerul Tineretului şi Sportului în aceeaşi ogradă cu educaţia. De ce? Şi vă rog să nu faceţi trimitere la trecut, unde ANST-ul era de fapt un MTS în toată regula.

Eu aş sparge inutilul Minister al Tineretului şi Sportului astfel:

  • Tineretul (rebotezat automat Tinerilor) la Muncă (pentru că trebuie să vorbim de politici sociale mai ales în contextul în care ar trebui să facem mai multe pentru tinerii pe care vrem să îi păstrăm în ţară, de ocupare, de lipsa şanselor în multe comunităţi, dincolo de nişte activităţi de tineret, nişte tabere anuale şi nişte gale care n-au nicio treabă cu realitatea);
  • Sportul la Sănătate (la semnalul meu, să ţipe-n cor federaţiile! Sportul e văzut prea mult din perspectiva performanţei -componentă care ar trebui să fie privată, mai ales că vorbim de un guvern liberal- şi prea puţin din perspectiva unei activităţi de masă. Sportul pentru toţi ar trebui să fie prioritatea, în strânsă relaţie cu politicile de sănătate).


Să ţii în continuare în viaţă un minister care doar împarte nişte granturi guvernamentale şi ţine în viaţă nişte direcţii care ar trebui complet descentralizate cu tot cu patrimoniu şi competenţe (cu obligaţii bugetate pentru autorităţile locale, desigur), mai preocupat de gale decât de politici sectoriale, e nu doar contraproductiv, dar şi împotriva angajamentului ferm pe care Ludovic Orban şi l-a luat săptămâna trecută.

În altă ordine de idei, în fruntea Ministerului Apărării nu are ce căuta un general militar în funcţie deoarece avem nevoie de control civil acolo ca în fruntea oricărei alte structuri militare. Altfel, există riscul ca armata să nu mai răspundă nici măcar în faţa celor care conduc statul. Inclusiv în Legea 346/2006 de organizare şi funcţionare a MApN avem prevederi care fac clar distincţia între personalul militar şi cel civil din cadrul ministerului. De asemenea, în Parteneriatul pentru Pace NATO la care România a aderat în 1994, care stă la baza intrării noastre ulterioare în NATO, ne-am angajat la câteva principii de bază printre care se numără democraţia, soluţionarea negociată a conflictelor, controlul civil al armatei, transparenţa bugetelor militare şi modernizarea şi standardizarea forţelor armate.

Pe urmă, mă întreb dacă nu cumva portofoliul Fondurilor Europene ar trebui mutat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în ideea în care să planificăm măcar banii care vor veni pe următorul exerciţiu bugetar la pachet, într-un coş comun cu celelalte programe de dezvoltare naţionale. Un plan de investiţii pe cinci ani (idee extrasă din articolul scris de AMP privind condiţiile pe care Klaus Iohannis trebuia să le pună guvernului său) care să ne spună unde merge fiecare cheltuială publică, indiferent dacă e din bugetul naţional sau din fonduri europene. Complementaritatea este principiu de bază al fondurilor europene structurale şi de investiţii (FESI), dar statul român pare că l-a uitat de multă vreme.

De asemenea, hai să luăm de urgenţă fondurile discreţionare de la Comisia Naţională de Prognoză din subordinea directă a SGG şi a premierului, unde nimeni nu ne răspunde la solicitări atunci când întrebăm de criteriile în baza cărora se acordă finanţările! Asta, desigur, plecând de la ideea că PNL nu vine la guvernare ca să dea bani primarilor săi şi grupurilor sale de interese, aşa cum ştim deja că a făcut PSD în aceşti ani.

Dacă la MTS ajunge din nou un preşedinte de federaţie sau un profesor de sport care nu dă doi bani pe politicile de tineret, dacă la educaţie vine iar un domn din universitar, dacă armata nu va mai avea control civil, iar fondurile europene (măcar cele viitoare) nu vor fi acordate planificat şi complementar cu cele naţionale, pentru mine va fi clar că nu trebuie să îmi pun vreo speranţă în noul eventual guvern.