La ordinul cui a desfiinţat CCR sistemul politic şi democraţia, determinându-l pe C.P. Tăriceanu să exulte, împreună cu Iordache-altă întrebare şi ceilalţi stâlpi ai regimului Dragnea, încântaţi la culme de metamorfozarea regimului prezidenţial într-unul „parlamentar“?

Căci poporul, care în orice democraţie veritabilă e suveran, n-a fost întrebat. Nici prin referendum, nici prin alegeri anticipate, cum ar fi trebuit. Iar preşedintele, domnind, conform justei observaţii a lui Cristian Preda, mai degrabă ca un rege, decât ca un şef de stat implicat, luptând pentru poporul care l-a ales, s-a văzut redus la dimensiunea unui Don Quijote de la Mancha.

Nu e foarte clar dacă acest cavaler al tristei figuri se va decide, aşa cum ar trebui să facă un preşedinte ce se respectă şi-şi onorează mandatul şi poporul, să revină cu picioarele pe pământ şi să reziste realiter asaltului asupra Constituţiei, refuzând demiterea procurorului-şef al DNA.

Nu e clar nici ce anume se va întâmpla la mitingurile programate să aibă loc sâmbătă, când prezenţa PSD-iştilor într-un spaţiu reclamat din timp de manifestanţii #rezist, ar fi nu doar ilegală, ci o reţetă sigură de violenţe.

Clar e că românii au acum, mai mult decât oricând, nevoie de ajutor. Dar cine să li-l furnizeze? Oligarhia moldoveană, care, aparent miraculos, tocmai a pierdut alegerile pentru primăria Chişinăului?

Că studenţimea occidentală are probleme net mai urgente decât democraţia liberală din România, Europa ori Statele Unite, s-ar fi putut anticipa citindu-se profeticul volum „The Closing of the American Mind“.

Au aflat tristul adevăr, între timp, din statistici, până şi sociologii, care l-au ignorat pe Allan Bloom şi nu i-au studiat cartea. S-a constatat, mai nou, că o treime din tinerii americani născuţi la cumpăna dintre milenii îmbrăţişează fără jenă marxismul elogiat recent de şeful nominal creştin-democrat al Comisiei Europene, Juncker, în catedrala din Trier.

Da, e chiar omul care a sărit mai nou ca ars, pe de o parte, să-i insulte pe italieni, iar, pe de alta, să apere Rusia lui Putin. E politicianul care nu s-a jenat să ceară să se sisteze huiduirea unui regim care se pregăteşte să manipuleze iar, din greu, prin campionatul mondial de fotbal şi ale cărui crime de o insolenţă rară americanii, britanicii şi olandezii se pregătesc să le sancţioneze mai aspru.

Oare ce ajutor le-ar putea da românilor, care sunt pe cale să-şi înmormânteze democraţia şi se află şi ei, de mult, în colimatorul lui Putin, un astfel de şef de comisie, ale cărei reguli tocmai au condamnat-o la moarte pe nenorocita Penka? 

În 2007, Joiana, mama Penkăi, se bucura de aderare....(AP)

În 2007, Joiana, mama Penkăi, se bucura de aderare....

E vorba de o vacă stând să fete, care a avut nefericita inspiraţie de a nu respecta, pe pajişte, graniţa bulgărească a UE cu Serbia. Ca atare, gestanta s-a deplasat pe propriile-i copite de cealaltă parte a frontierei, ca să se sature cu iarba vecinătăţii apropiate. Or, regulile organismului condus de Juncker prevăd că repatrierea ei de cealaltă parte a câmpului, situat pe teritoriul Comunităţii, trebuie, din raţiuni profilactice, s-o coste capul.

Cui îi mai trebuie oare duşmani, spre a-l parafraza pe şeful Consiliului European,Tusk, alt mare amic al Americii lui Trump, câtă vreme Penka şi fermierul care o îngrijeşte au prieteni atât de mişcător de îndatoritori, ocupându-se atât de migălos de bunăstarea şi protecţia lor şi a est-europenilor?

Cine să mai aibă timp în vestul Europei de o biată CCR şi de trăgătorul de sfori al şefei de guvern şi al Curţii funcţionând parcă pe baza mecanismelor unui tribunal stalinist?

Ce bine că măcar şeful structurii anticorupţie din OECD, Drago Kos, a făcut o observaţie de bun simţ, constatând, potrivit ziare.com, că recenta decizie a CCR contravine echilibrului puterilor în stat şi independenţei sistemului judiciar în România.

Dar a-l lăsa doar pe el să deplângă „directa subordonare (de către CCR) a procurorilor faţă de un actor politic“ e ca şi cum i-ai picura pe limbă rătăcitului însetat din deşert vreo două lacrimi sărate şi amare.

Unde-i America? A amuţit-o Dragnea cu mutarea ambasadei la Ierusalim? Dar Europa? A smintit-o şi paralizat-o căderea ultimului ei pion, Slovenia, care s-a mutat, iată, cu arme şi bagaje, după alegeri, în tabăra dreptei populiste, ungaro-austriaco-italiano-ceho-poloneze?

Românilor, să nu uităm, li s-a vidat de conţinut dreptul de a alege de vreme ce în 2014 au ales aur, preferându-l pe neamţul liberal PSDistului plagiator şi mitoman, dar s-au trezit, după sentinţa CCR, cu dejecţii şi impresia că ar fi optat pentru o grămadă de fier vechi şi-o fantoşă, nu pentru un şef de stat real.

Jefuiţi de un drept elementar şi cu democraţia pe butuci, ar fi trebuit, desigur, să intervină în forţă nu doar Consiliul European, ci şi Consiliul Europei, respectiv Adunarea lui Parlamentară. Care însă tace, în pofida noimei sale, cum a tăcut ori pus batista pe ţambal şi la desfiinţarea statului de drept în Turcia. De ce a amuţit? De ce suportă unii ca acest Consiliu, care are drept obiectiv promovarea democraţiei şi a statului de drept, să practice „diplomaţia caviarului“?

Ori ca eurodeputata Norica Nicolai să-l spele la greu de păcate pe tiranicul, dar pentru unii darnicul lider azer Aliev, de al cărui paradis ar fi beneficiat ilegal, între alţi oficiali europeni, şi Cezar Preda? De ce mai ţin în viaţă contribuabilii europeni acest Consiliu, întreţinându-l pe bani grei?

Thorbjorn Jagland la Ankara (picture-alliance/AA/V. Furuncu)

Thorbjorn Jagland la Ankara

Sub inepta conducere a norvegianului Jagland, eurocraţii au prefăcut Consiliul Europei din apărător al drepturilor omului în paradis al nepotismului. A devenit o „mafie“ şi o „birocraţie pupincuristă“, după cum ne-a mărturisit recent un insider extrem de bine informat. S-a prefăcut într-o structură aproximativ la fel de coruptă ca FIFA, astfel încât regimul turc, de pildă, şantajează Consiliul, ameninţându-l că-i taie sursele de finanţare, dacă se încumetă să cârâie. 

Cu banii europenilor astfel aruncaţi pe geam nu-i de mirare că democraţia românească e defunctă. Iar Europa, săraca, a ajuns ca Penka. Şi-a pus capul sub tăişul ghilotinei.

Petre Iancu - Deutsche Welle