Cătălin Cherecheş, primar aflat sub control judiciar: Am venit la Parlament să văd dacă mama e la muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat sub control judiciar, a fost, miercuri la Parlament, printre motivele invocate de el fiind că a venit să vadă dacă mama sa şi Liviu Dragnea sunt la muncă, apreciind  că ordonanţa de urgenţă care modifica legislaţia penală ca fiind un demers prost şi aberant făcut de PSD.

„Unde să faci primul drum la Bucureşti, decât la Casa Poporului? Am venit aici din trei motive. Primul, ca să văd dacă mama e la muncă. Al doilea, să văd dacă domnul Dragnea e la muncă. În al treilea rând, să salut nişte prieteni dragi", a spus Cătălin Cherecheş.

Edilul a mai spus că poate avea alte opţiuni politice decât mama sa, care este parlamentar PNL. „Am 38 de ani şi am opţiunile mele şi politice şi de altă natură. Îmi respect mama, îi respect opţiunile politice, mi le respect şi pe ale mele şi sunt absolut credincios comunităţii care m-a ales. Eu sunt de orientare băimărean", a afirmat primarul ales al municipiului Baia Mare.

Primarul ales al municipiului Baia Mare a mai spus că OUG 13 este „un demers prost şi aberant făcut de PSD“. „Îmi pare rău că domnul Dragnea, domnul Grindeanu şi toţi ceilalţi din PSD şi-au bătut joc de soarta unor oameni, de soarta unor oameni care sunt în puşcării şi care, din păcate unii au 3-4 copii, care pentru 100 de lei fac câţiva ani de puşcărie, şi-au bătut joc de situaţia juridică a unor oameni care au prezumpţia de nevinovăţie şi care au fost stigmatizaţi din cauza demersului acesta prost şi aberant făcut de PSD. Eu nu am nevoie de ajutorul dlui Dragnea, nici de ajutorul PSD, nici de ajutorul lui Grindeanu şi nici de vreo ordonanţă“, a mai spus edilul.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite