În interval de doar 24 de ore, poziţia României în ce priveşte decizia Preşedintelui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi mutarea ambasadei SUA în acest oraş, a avut două paliere de exprimare care trimit la abordări diferite. Desigur, suntem o ţară independentă şi suverană, iar treaba politicienilor este să exprime poziţia pe care o socotesc cea mai potrivită cu interesele naţionale. Neîndoielnic că aşa stau lucrurile, numai că atunci poziţia României trebuie (sau ar trebui) să fie una singură şi, dacă aşa ceva ar fi posibil acum, expresie a unei decizii luate prin consens de către reprezentanţii întregii clase politice, girată şi asumată de Preşedintele României cel care va trebui s-o susţină pe mai departe în forumurile naţionale, în calitatea sa constituţională de reprezentant al voinţei naţionale.

Să vedem însă cum au stat lucrurile în ce priveşte mesajele româneşti pe subiectul respectiv.

În cadrul sesiunii speciale a Adunării Generale care a luat în discuţie şi a votat în final rezoluţia care condamnă decizia americană, poziţia statelor europene a fost diferită. Am avut, pe de o parte (parte a unui grup de 128 de ţări), statele din UE care au votat în favoarea Rezoluţiei: Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Luxemburg, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Suedia, Iată însă  (parte a unui grup de 35 de ţări) şi Statele Membre din UE care s-au abţinut de la vot: România, Croaţia, Republica Cehă, Letonia, Polonia, Ungaria.

Context în care este important să semnalăm că, imediat după vot, a apărut un comunicat comun semnat de grupul statelor care au sprijinit Rezoluţia:

"Poziţia statelor noastre privind Ierusalimul rămâne neschimbată. Aspiraţiile ambelor părţi trebuie să fie împlinite şi trebuie găsită o cale pentru a negocia rezolvarea statutului Ierusalimului ca o capitală a ambelor state".

Acesta este contextul în care trebuie să reamintim că prima poziţie provenind din spaţiul românesc a fost a ministrului nostru de externe care lăuda iniţiativa americană, cu o singură excepţie notabilă şi esenţială: dorinţa mutării ambasadei la Ierusalim:

"Poziţia României este poziţia pe care am avut-o consecvent legată de ideea creării a două state — Israel şi Palestina — care să trăiască în bună vecinătate şi în prosperitate, cu ideea noastră că această soluţie trebuie să fie găsită pe calea dialogului direct între părţile interesate şi în acelaşi timp pe ideea că este bine să nu se recurgă la măsuri unilaterale care ar putea avea un impact negativ asupra negocierilor. Decizia anunţată de SUA este, după părerea mea, un element încurajator, pentru că preşedintele Trump dă foarte clar semnalul, în afară de problema mutării ambasadei, în legătură cu dorinţa SUA de a se implica în găsirea unei soluţii şi mai ales subliniază faptul că în ceea ce priveşte situaţia Ierusalimului, situaţia celor două state din regiune, acestea vor face obiectul unor negocieri şi în urma soluţiilor care vor fi găsite între ele se va definitiva şi statutul juridic al celor două state şi al Ierusalimului" (sbln n).

Păi tocmai aici e cheia întregului scandal: mutarea ambasadei, gest cu înaltă încărcătură simbolică şi pe care Israelul îl doreşte repetat cât mai rapid de către toate statele sale prietene. Ceva are deja sigur, adică cele care au votat împotriva Rezoluţiei: SUA, Guatemala, Honduras, Insulele Marshall, Federaţia Statelor din Micronezia, Nauru, Palau şi Togo. Dar celelalte? Ce vor decide statele europene care s-au abţinut de la vot şi care, prin luarea unei decizii finale de susţinere a SUA, ar intra pe curs direct şi major de coliziune cu partenerii lor strategici din UE şi NATO?

România ce doreşte cu adevărat să facă, cum trebuie interpretat semnalul abţinerii noastre de la vot? Rămânem doar la nivel de principiu solidari cu poziţia unor ţări din Grupului de la Vişegrad (plus Letonia şi Croaţia), ceea ce ne-ar oferi o oarecare marjă de manevră între taberele acum angajate într-o feroce bătălie diplomatică, evitând astfel eventuale tensiuni importante cu diverşii noştri parteneri strategici, mai ales când România se găseşte în situaţia foarte delicată de a fi, după Polonia, înscrisă pe lista ţărilor sancţionabile de UE din cauza modificării Legilor Justiţiei?

Desigur, mai există şi opţiunea cealaltă, de a ne alătura fără nici un fel de ezitare poziţiei americane, ceea ce anunţa ieri Liviu Dragnea:

"Eu vă spun care este punctul meu de vedere. Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ar trebui să ne gândim foarte serios. Sunt şi chestiuni practice, toate instituţiile centrale ale Israelului sunt în Ierusalim şi ambasadorul şi personalul Ambasadei fac naveta de la Tel Aviv la Ierusalim. (...) Să ne gândim serios ca Ambasada României în Israel să fie mutată în Ierusalim".

Iar domnul Tăriceanu, cu delicateţe, formula adevărata bombă:

"Trebuie făcută o analiză la nivelul Ministerului de Externe. Dar sigur că aceasta nu este numai o analiză a tehnicienilor, pentru că cuprinde o componentă politică foarte importantă. E un subiect pe care la un moment îl vom discuta cred şi în Coaliţie şi nu suntem numai noi singurul element care va contribui la luarea unei astfel decizii".

Cum adică? O asemenea analiză nu a fost făcută până acum la nivelul Ministerului de Externe, nu a fost supusă Preşedintelui pentru obţinerea unui acord pentru o iniţiativă strategică în domeniul politicii externe? Atunci, scuzaţi de întrebare, pe ce bază s-a luat decizia ca ambasadorul nostru la ONU să se abţină de la votul asupra Rezoluţiei? Sau, şi mai grav, o asemenea a existat la nivel de experţi şi nu a fost asumată de Coaliţia de guvernare deoarece nu a fost prezentată şi dezbătută de liderii săi? Sau, cea mai dramatică dintre opţiuni, cei de la Externe nici nu s-au mai obosit să-i informeze pe liderii PSD şi ALDE, căci, altfel, de ce dl. Tăriceanu zice că "ar trebui făcută o analiză la Ministerul de Externe" după ce a precizat, conform AGERPRES, că nu a avut o discuţie cu ministrul Meleşcanu?

Atunci despre ce vorbim? Cum se asigură, de fapt, luarea acestor decizii care înseamnă o poziţionare pe termen lung a României pe noua falie profundă deschisă acum între SUA-Israel şi restul marilor jucători pe plan internaţional? Repet, este atributul suveran al României să ia o decizie şi să calculeze corect impactul său internaţional. Numai că, în contextul de acum al jocurilor care explodează şi se dezechilibrează unul după altul, ar trebui ca decizia respectivă să fie luată pe baza unui consens al clasei politice, în deplină transparenţă, asumată de Parlament şi de Preşedintele României după o eventuală discuţie în CSAT.

Măcar atunci ştim ce vrem cu adevărat şi că suntem solidari şi în asumarea tuturor costurilor aferente.