Cât de extratereştri sunt pesediştii? O poveste SF despre speranţă

Coperta Cixin Liu - Problema celor trei corpuri

Un autor de SF chinez ne învaţă despre PSD şi despre lipsa de speranţă în opoziţie. Un singur om nu există care să privească mai departe de azi, mâine sau peste două săptămâni. În atare realitate, PSD-ul nu are inamic şi nici motiv de grijă.

Cixin Liu este un autor chinez de romane SF. A scris despre o invazie extraterestră în seria „Problema celor trei corpuri”. Omenirea este confruntată cu un atac spaţial de amploare. Forţa invadatoare ar urma să ajungă pe Pământ în cateva sute de ani, fapt ce împinge autorităţile naţionale să colaboreze într-o măsură fără precedent în istoria lumii. Cărţile chiar merită citite, printre altele, fără legătură cu paralelele pe care le trag eu în acest articol. 

Poate cel mai important, având în vedere condiţiile expuse de autor, este mai exact capacitatea extratereştrilor de a urmări orice acţiune pe Terra, oricât de secretă. Conform autorului, extratereştrii însă nu înţeleg păcăleala sau minciuna, drept pentru care oamenii se pot lega de această mică speranţă, în faţa unor tehnologii superioare. Astfel, ONU creează un grup special de acţiune cu scopul de a învinge, pe termen lung, armata invadatoare, câţiva oameni sunt aleşi să gândească soluţii şi să le ascundă, cât de bine pot, prin subterfugiu sau minciună, de „ochiul” omniprezent extraterestru. Dispun de resursele întregii omeniri, fără limite. Sunt numiţi „wallfacers” sau cei care privesc zidul, în sensul în care nu au voie să comunice cu nimeni planul lor. 

Evident, unul dintre cei patru este chinez, iar planul lui este poate cel mai creativ dintre toate. Nu stric restul cărţii, doar observ faptul că un autor chinez a trecut de cenzorii statului său ideea individualismului, în faţa colectivităţii. Evident, trebuia să fie chinez eroul (deşi în contextul cărţii, lucrurile se complică şi acolo), dar ideea că un singur om ar ţine în mână soarta omenirii şi a statelor este profund împotriva ideologiei comuniste. 

Cred că putem trage o paralelă cu starea politică din ziua de azi, nevoia identificării unui grup de oameni care să gândească soluţii pe termen lung pentru societatea românească. Veţi spune, poate, că tocmai asta face PSD-ul, că planurile sale sunt obscure unui procentaj din populaţie care nu-l acceptă, care vede tocmai acea invazie extraterestră în vieţile noastre prin guvernarea actuală; că poate noi, cei care se opun lor, nu vedem planul mare. 

V-as răspunde aşa: mai devreme am văzut, pe Facebook, postarea unui deputat din Parlamentul României. Persoana răspândea, la rândul ei, o scurtă postare de-a lui Liviu Dragnea, o întâlnire a preşedintelui Camerei Deputaţilor cu cel al Adunării Parlamentare NATO. E normală, în marja unor astfel de evenimente, se practică diplomaţia parlamentară, biroul preşedintelui Camerei cere un punctaj de la Ministerul Afacerilor Externe, acesta se primeşte în timp util, în general este plictisitor şi tehnic, un consilier îl face un pic mai sexy, iar apoi are loc întâlnirea. Se stă la poze, se discută de multe ori chiar punctajul, fiecare se duce înapoi la munca lui cu ideea că şi-a făcut treaba. Diplomaţia parlamentară este importantă, chiar dacă e luată în râs de MAE ca fiind ceva mai degrabă „de kiki” sau fără vână tehnică.

„Securitatea din zona Mării Negre şi din Orientul Mijlociu, implicarea mai puternică a României în zona Mediteranei, precum şi susţinerea de către Adunarea Parlamentară a #NATO a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU au fost principalele teme pe care le-am discutat astăzi cu ocazia întrevederii avute cu domnul Paolo Alli, Preşedintele Adunării Parlamentare a NATO.” - sursa 

Asta a postat Liviu Dragnea. Serios vorbind, sunt mesaje care fac parte din punctajul MAE, ce e declarat nu e poate şi ce s-a discutat, dar nu intrăm în detalii de tipul ăsta, vorbim doar despre faptul că a fost o întâlnire de rutină, în contextul dat. S-a comportat bine, nu am cu ce să-l critic. Mesajul referitor la candidatura României în Consiliul de Securitate al ONU nu-şi prea are locul, e mai degrabă subiect de discuţii bilaterale, pentru că n-are preşedintele AP NATO ce să facă, în acest sens, direct, dar hai, treacă meargă, e totuşi o gură în plus care să susţină treaba asta. Este o pârghie slabă, dar, din nou, nu e vreo gafă diplomatică. E impunerea punctajului MAE, care nu le modelează pentru diplomaţia parlamentară, le trimite pe cele tehnice şi gata. Liviu Dragnea doar a punctat politic, în linia că PSD-ul face tot, inclusiv politica externă.

Revenind la deputatul sus-amintit, redau postarea, share-uită peste mesajul lui Liviu Dragnea, care am stabilit deja că e „ok”, din punct de vedere tehnic:

„Obţinerea de către #România a unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al #ONU ar reprezenta o victorie majoră de politică externă a ţării noastre. Este un proiect de ţară care merită şi care necesită susţinerea întregii clase politice!” - sursa

Mesajul este exagerat, chiar i-am scris doamnei cu pricina şi l-am criticat ca fiind prost compus. Dar mi-am dat seama şi că PSD-ul nu are comunicatori. La cât se zbat să se prezinte drept vizionarii României, cu tot cu hashtag, habar n-au ce comunica. Am fost membri în Consiliul de Securitate al ONU în 1962, 1976, 1990 şi 2004, în mandate nepermanente, de câte doi ani. Ce are asta cu prefectura proiectului de ţară mi-e neclar. În plus, nu clasa politică stabileşte direcţiile de politică externă, dar nu mai contează asta. Asta e viziunea Partidului cu P mare. A zis Dragnea? Bagă cu strategie, cu proiect de ţară, cu mici, cu bere, să iasă frumos! A vorbit şefu'. El este preşedintele partidului, partidul este România, deci... 

PSD-ul nu are comunicatori, nu are nici măcar Wallfaceri, privitori la zid, în faţa unei crize de imagine, atât a domnului Dragnea, cât şi partidului. Oamenii din PSD nu văd realitatea ca fiind una disperată, precum Pământul care se pregăteşte de o invazie. Acceptă polarizarea societăţii româneşti ca o realitate în sine, neadusă de ei şi nicidecum o provocare la idealurile de stânga, de incluzivitate sau egalitate de şanse. Nici măcar un plan secret nu au. Sunt la guvernare şi punct. Ştim foarte bine cine sunt şi ce vor, în special oprirea luptei anticorupţie şi subjugarea ei politicului. Nu au nici măcar puterea Partidului Comunist chinez, deşi copiază din tehnicile de manipulare ale acestuia. Ei nu au o flotă care să-i ameninţe, iar Soroşiştii sunt doar pericole de carton, creaţi tot de ei, ca să aibă şi ei măcar ceva în mediul public. 

Şi dacă privitorii la zid sunt minoritari, în paralela aceasta, sunt bine ascunşi în opoziţie. Cred că n-am mai văzut vreo declaraţie inteligentă din partea lor de la alegeri încoace, cu mici scăpări din partea preşedintelui Iohannis. Acesta nu este, însă, printre ei.

Dacă nu există cei care privesc zidul, e nasol. Vorbim, deci, de patru oameni, cu planuri secrete de salvare a ţării, inclusiv din polarizarea societăţii, care să poată declara cu tărie nevoia de compromis între părţi, de viziune naţională şi care să-şi poată trăi cariere politice de succes, în actualul mediu. Nu veţi găsi, vă asigur, nici măcar unul. Politicul călăreşte peste polarizarea societăţii, în prag de Centenar al Marii Uniri, ca Van Damme între camioane, nepăsându-i că nu va mai avea pe ce să-şi ţină picioarele, când acestea se depărtează destul. 

Extratereştrii probabil suntem noi, cei care credem că această ţară are viitor. Apropo, chinezul salvator din carte, băiatul acela, născut sărac, ce credeţi că a făcut când a aflat că e treaba lui să salveze omenirea, având toate resursele lumii la îndemână? S-a dus la un concert Maroon 5.

PS: Glumesc. S-a îmbătat câteva luni bune, dar după care şi-a făcut treaba.