Ne-am dovedit că am mai făcut un pas mititel sau mai mare în a deveni votantul lor ideal - radical, iute la mânie şi convins că ei sunt proşti, manipulaţi sau inamicii noştri, cei buni şi toleranţi. În ciuda faptului că unii dintre „ei“ ne sunt părinţi, bunici, prieteni sau copii.
 
Am văzut că liderii noştri politici sunt ipocriţi, agresivi, laşi. Dragnea susţine familia tradiţională. Dragnea, adult necăsătorit care la o vârstă de peste 50 de ani îşi înşela nevasta cu o tânără care abia trecuse de 20. Tânăra cu care are o relaţie şi acum, deşi nu este căsătorit. Dragnea cel plin de păcate, de la preacurvie la minciună, Dragnea cel pe care Patriarhul îl slăveşte pe unde-l prinde.
 
Băsescu, a cărei fiică are trei copii fără a avea soţ, Băsescu cel iubitor de Elena Udrea, de minciuni şi de băutură. Şi el iubit, la vremea lui, de Patriarh şi de popi. 
 
Tăriceanu, omul care a jurat tradiţional, în biserică, că va sta cu cinci soţii până când moartea îl va despărţi, şi Codrin Ştefănescu, omul care a făcut un copil în afara căsătoriei, au dat şi ei dovadă că avem o clasă politică ce e compusă din moluşte.
 
Imediat după eşecul referendumului au apărut o mulţime de politicieni fericiţi că poporul este viteaz şi exact aşa cum s-au aşteptat ei să fie. Politicieni care tăcuseră mâlc pe subiect, speriaţi ca nu cumva să fie loviţi de durerile înspăimântătoare ale unei coloane vertebrale. Politicieni de tip Alina Gorghiu.
 
Până şi doamna Creţu a devenit brusc revoluţionară, simţind mirosul de sânge în PSD.
 
Am avut un referendum promovat în principal de preoţime şi de televiziuni. România a avut cel mai mare număr de preoţi care au turnat la serviciile secrete. Zeci de scandaluri de homosexualitate, abuzuri sexuale şi câteva de pedofilie în care sunt implicaţi preoţi se regăsesc în presă. Cel mai probabil sunt sute, dacă nu mii, de oameni care iubesc oameni de acelaşi sex în sânul bisericii.
 
Televiziunile de ştiri, în majoritatea lor, ne-au demonstrat încă o dată că nu au nicio legătură cu ştirile şi că nu sunt nimic altceva decât mijloace de propagandă pentru agenda unora sau a altora. Autorul celui mai celebru şpagat din presă ne spunea că ar trebui să fim anihilaţi şi adaugă, plin de erudiţie, că o să ne-o „luăm la cioc“.
 
Da, am fi avut enorm de pierdut. Ne-am fi pierdut încrederea că suntem parte a Europei, că merită să încercăm să schimbăm ceva, pentru că oricum majoritatea este zdrobitor intolerantă. Ne-ar fi fost greu, dacă nu imposibil, să ne convingem prietenii care nu au familii tradiţionale că România este ţara în care ar trebui să stea.
 
Ar fi fost foarte greu să mai sperăm că avem o şansă a unei Românii normale. 
 
Dar nu am câştigat nimic. 
 
Vom câştiga abia atunci când decenţa va ajunge normalitate şi nu o calitate excepţională a celor care ne conduc, când construirea unei catedrale şi costul unui referendum vor fi posibile doar dacă vom fi rezolvat problema alocării a 6% din GDP pentru educaţie, cea a spitalelor şi a copiilor săraci, părăsiţi sau ajunşi pe străzi. Până atunci, am aflat încă o dată că suntem conduşi de oportunişti. Nu am câştigat nimic, deşi ne-am redescoperit speranţa că putem să ne facem bine.