Cât de caraghioşi pot fi uneori parlamentarii noştri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul săptămânii, Comisiile parlamentare de cultură, artă şi mass-media şi-au aflat în fine timpul să analizeze Rapoartele de activitate ale Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Decizia culturnicilor din Parlamentul României de a se apleca asupra unor documente a căror depunere şi analiză anuală sunt obligatorii era de la bun început cu ochi şi cu sprâncene.

Au fost analizate la pachet, pe repede-înainte, rapoartele pentru anii 2013, 2014, 2015, cel din ultimul an menţionat fiind socotit nemulţumitor şi, ca urmare, respins cu majoritate de voturi. De aici încolo este doar o simplă formalitate şi o chestiune de zile ca CA-ul Radioului public, în frunte cu pdg-ul Ovidiu Miculescu, să fie demis.

Nu este nicidecum în intenţia acestor rânduri să plângă cruda soartă a d-lui Ovidiu Miculescu. O persoană cel puţin controversată şi a cărei menţinere atâta amar de ani în fruntea SRR pare să fi fost fost făcută pe motive stricte de partid şi de susţinere politică.

Culturnicilor din Parlamentul României puţin le-a păsat de protestele salariaţilor, de abuzurile reclamate de aceştia ori de faptul că dl. Ovidiu Miculescu se afla în stare de incompatibilitate. Certificată ca atare în urmă cu câteva săptămâni de verdictul unui proces avut de respectivul domn cu ANI. Dar ce contează legea, incompatibilităţile câtă vreme pdg-ul SRR a fost util PSD şi pe placul jupânului de odinioară al partidului, dl. Victor Ponta?

Când însă dl. Ponta şi-a pierdut, rând pe rând. toate funcţiile şi nu a mai fost nici pretins amic la cataramă cu succesorul său, ilustrul condamnat penal cu suspendare pe nume Liviu Dragnea, au început şi patimile domnului Ovidiu Miculescu. Care şi-a pregătit chiar domnia-sa coliva contrându-se cu infailibilul preşedinte al PSD pe tema eliminării taxei de abonament în noiembrie 2016. Înainte de alegeri.

Controversa a dobândit aspecte de mahala chiar la tribuna Parlamentului, atunci când dl. Liviu Dragnea l-a ameninţat la scenă deschisă pe preşedintele director-general al Radioului.

Ameninţarea a fost pusă în practică la începutul săptămânii graţie supuşeniei d-lor Ionuţ Vulpescu, Lucian Romaşcanu & Co. O seamă de inşi care, la ordinele d-lui Liviu Dragnea, au pus în practică ordinele primite de la Cel de Sus. Adică de la insul care cunoaşte din scoarţă-m scoarţă programul de guvernare. Program ce nu poate fi pus în aplicare aşa cum se cuvine câtă vreme la conducerea Radioului public nu se află o slugă ce nu îi iese PSD-ului din vorbă.

Este cu atât mai caraghioasă respingerea Raportului de activitate al CA-lui Radioului pe 2015 cu atât mai mult cu cât tocmai în anul cu pricina Societatea Română de Radiodifuziune era prezentată de mai-marii PSD drept o poveste de succes. La toate capitolele. Şi financiar, şi în ceea ce priveşte audienţa.

Exact la începutul anului 2015, când acelaşi PSD se dădea de ceasul morţii să-l demită de la conducerea Societăţii Române de Televiziune pe dl. Stelian Tănase, cele două instituţii- cheie ale audiovizualului românesc erau constant plasate în antiteză. O antiteză de care a profitat, nu tocmai colegial, conducerea, acum pe cale a fi demisă, a Radioului public.

Să ne reamintim că în acelaşi an 2015 era respinsă din discuţie soluţia fuzionării SRR cu SRTV invocându-se argumentul că o atare operaţiune ar putea fi fatală organismului media care merge bine. Nimeni altul decât Radioul public.

Toate aceste laude, elogii la adresa SRR şi a magnificei sale conduceri s-au dus pe apa sâmbetei marţea trecută când s-a semnat actul preliminar de deces al CA-ului SRR. Asta în vreme ce Societatea Română de Televiziune este constantă la capitolele dat în gropi, abuzuri, nerespectarea legii, tocatul aiurea de bani publici.

Însă în cazul Irinei Radu şi a CA-ului lamentabil al SRTV, dl. Ionuţ Vulpescu, dl. Lucian Romaşcanu &Co nu au primit încă, pesemne, ordinele de execuţie. Acoperindu-se şi astfel de penibil.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite