PSD şi aliaţii, deşi pe primul loc, cu peste dublul voturilor locului secund, au motive serioase să se îngrijoreze. Atât de rezultatul în sine, dar şi de ceea ce va declanşa acesta în rândul opoziţiei. Dar şi de rezultatele la nivelul întregului Parlament European. Acolo, socialiştii sunt tot după populari, dar nu mult în urma acestora, doar cu 22 de mandate mai puţin. Iar PPE tare şi-ar mai dori avantajul numeric din mandatul precedent, de peste 80 de mandate, fără să trebuiască să facă alianţă cu vreo grupare extremistă, în condiţiile în care şi aliaţii lor ocazionali, liberal-democraţii din ALDE, au scăzut cu 20 de mandate...

Iată mai jos temerile PSD-ului şi atuurile PNL-ului de pe urma unei situaţii foarte incerte pentru toată lumea.

Trandafirii nu prea înfloresc la frig

...Iar alegerile prezidenţiale sunt la începutul lui noiembrie. Cu excepţiile mai 1990 şi septembrie 1992 -  deci tot „la cald” - în rest, PSD-ul a avut probleme la alegerile din sezonul rece. De ce? Fiindcă pe cât mai rece e afară, pe-atât mai puţini alegători se deplasează către urnă în mediul rural, şi cu atţt mai puţin pentru un vot pozitiv. Mai degrabă domină reacţia negativă, amplificată şi de mohorârea specifică sezonului. Alegerile din 2000 au conţinut o diversiune, sperietoarea cu Vadim, şi o fărâmiţare maximă a dreptei; deci rezultatul de atunci nu este elocvent. În schimb, alegerile din sezonul cald, cum au fost cele din  mai 1990 sau cum sunt acum cele locale, din iunie, le convin de minune celor ce se bazează mai mult pe electoratul din mediul rural. Aşadar, chestia cu trandafirii care nu înfloresc în frig nu e doar un „răutăcism” gratuit...

Pe de altă parte, argumentul rural vs. urban trebuie privit mai degrabă din altă perspectivă. Cea a ponderii. La aceste alegeri, au ieşit la urne în special alegătorii din mediul rural. În mare, la patru orăseni votanţi, s-au înregistrat cinci săteni. Or, la prezidenţiale şi parlamentare, diferenţa e mult mai mică sau uneori chiar în favoare orăşenilor. Până în 2004 a fost în favoarea locuitorilor de la bloc. Doamne-fereşte pentru socialişti (!) să se găsească vreun stimulent pentru revenirea acestora în proporţie dominantă la urne...

Cât e stânga ofertantă şi cât e... tentantă?

Nu trebuie uitat că cele peste 37 de procente de acum nu sunt exclusiv ale PSD!. Ele reprezintă de fapt PSD+UNPR+PC.

Se vor găsi mulţi care să susţină că UNPR nu e partid în sensul că e sub pragul electoral cam pe oriunde prin ţară. Da, dar are „organizatori” de seamă precum Gabi Oprea - pe cât de lipsiţi de scrupule, pe-atât de experimentaţi. Şi dispuşi să-şi slujească stăpânii indiferent cât de „personale” le-ar fi „mafiile”... 

PC-ul, cu televiziunile sale, aduce cel puţin un sfert din procente. Un exerciţiu de imaginaţie: ce-ar fi USD fără Antene? Cât de sub 30% s-ar duce? Iar Dan Voiculescu n-ar fi mai liniştit dacă graţierea sa ar sta în mâna unui preşedinte care îi e dator decât în a unuia căruia el, mogulul, trebuie să-i facă pe plac?... Căci încurcate sunt căile justiţiei în România şi nu doar neprins, dar şi nevinovat poţi ajunge să ispăşeşti...

Cum erau cât pe ce să o păţească, de exemplu, cei care s-au ocupat de mobilizarea alegătorilor la referendumul din 2012. Iată că duminică, 25 mai, n-au mai prea fost deplasări de autocare, votări peste 100%... aţi mai auzit de aşa ceva?... E drept, şi miza a fost mai mică. Dar vă spun ca unul care a stat toată ziua la faţa locului, dând târcoale unor secţii de votare. Tresăreau la orice strălucire de obiectiv, îşi sunau şefii pe linie de partid iar aceştia veneau într-un suflet (ditamai senatorul!) să ne explice cum că maşina care tocmai lăsase la secţie nişte votanţi mai în vârstă sau doar mai plictisiţi îi cunoştea de fapt pe aceştia, erau rude, cumetri, tovarăşi din capul satului... Da, s-a cărat la urne, dar numai cu maşina mică şi doar în interiorul aceleiaşi localităţi. Practic, s-a „combătut” lenea alegătorilor, dar e greu de spus dacă au făcut unii sau alţii, alegători sau partide, şi vreo „brânză” din asta...

Ideea e că doar atât a putut strânge PSD-ul ca procentaj. Iar asta şi pentru că, la atâtea rămăşiţe, resturi şi rebuturi pe dreapta, electoratul anti-PSD/„comunişti”/„bolşevici” a fost destul de nehotărât, suficient cât să nu treacă de pragul casei.

Cum ar putea PNL-ul să-şi ia avânt în propria-i ogradă

Şutul primit pe 25 mai, de la peste 20% indubitabil la 15% cu chiu, cu vai, ar putea repune PNL-ul la treabă. Altminteri, poate continuau în aceeaşi debusolare... Fiindcă toate greşelile le aparţin, ceilalţi doar i-au ajutat să le facă. Şi degringolada organizatorică, şi desincronizarea în mesaje între lideri dar şi în planul aşteptărilor electoratului, şi ratarea unei lupte adevărate în justiţie pentru susţinerea lui Diaconu, sancţionând astfel defnitiv abuzurile ANI...

Pe de altă parte, parlamentarii lor sunt tot acolo, încă doi ani, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii de rând aşişderea. A, au căzut şi vor mai cădea din reprezentanţii în deconcetrate, direcţii etc.. Şi dacă luau 80%, tot li-i decapitau usediştii, poate şi mai abitir, de ciudă!

Congresul din iunie le-ar putea aduce liberalilor lideri noi. Cu spirit organizatoric până la nivel de comună, sat şi cătun, cum au avut în campaniile locale şi naţională din 1996. Cu abilităţi de comunicare dacă nu mai nuanţată, măcar mai promptă şi mai versatilă decât a lui Crin Antonescu. Inclusiv privitor la mizeriile şi ameninţările care au dus la ruperea USL-ului, ca să li se taie adversarilor calul de bătaie.

Sau le-ar putea aduce şi reconfirmarea aceloraşi lideri, de ce nu? O opţiune care ar face însă diferenţa numai printr-o reală implicare a prim-vicepreşedintelui şi a celor din eşaloanele de conducere inferioare. Aşa cum se întâmplă în masa compactă din stânga eşichierului politic!

Ori poate liberalii vor prefera să-şi aleagă vreun lider duplicitar, care pleacă din partid „la supărare” şi la post mai mare, revenind apoi pe uşa din dos, pe la Satu Mare, când i se comandă de la „butoane”?...

Liberalii şi leadershipul opoziţiei

Atât cu structura sa organizatorică - al doilea partid al României - dar şi cu tradiţia - 140 de ani, cel mai vechi partid al Europei - şi stabilitatea ideologică - amintiţi-vă numai câte aripi li se-/şi-au rupt liberalii şi tot au rămas în picioare - liberalii sunt singurii care pot coaliza opoziţia anti-PSD.

În fond, după risipirea figurilor cele mai pătate ale vechii puteri - care pe la PMP, care pe la Forţa Civică, Noua Republică, PNŢCD „Pavelescu” sau alte partide-breloc la degetul Stăpânului Cheilor de la Cotroceni - PDL-ul pare a fi chiar frecventabil, nu?

Dincolo de glumă, „cioburile” astea rămase din fosta oală a puterii nu pot fi neglijate. Pragmatismul politic cere recuperarea lor. Fiindcă altfel le recuperează alţii! Parlamentarii lor mai au de stat în bănci până în 2016 iar PSD-ul s-a aliat el şi cu UDMR-ul, darămite...S-a văzut chiar astăzi cât de tare s-au mobilizat parlamentarii să-l apere de DNA pe PMP-istul Popescu, cel cu puii electorali...

Şi cum ar fi mai bine: să fie recuperaţi parlamentarii PDL, PMP etc.de detaşamente de izmene apelate cu „Fă, Doina” şi culturalizate cu „almanahe” descărcate de pe „goagăl”?... Sau de un partid care mai ştie cum se poartă un papion, capabil să pună la respect masa otova din Parlament pentru a guverna cu o elită cât de cât triată? Iar PSD-ul ştie prea bine asta, din experienţa 2007-2008...

De la ruşi vine ploaia, de la Bruxelles banii

Şi, din acest punct de vedere, afilierea la PPE s-ar putea să fie o mişcare super-inteligentă. Cu tot cu disimularea sa magistrală de până acum pentru a nu da o nouă temă de campanie furibundă aşa-zişilor antibăsişti dar coabirtanţi. În fond, grupul ALDE a scăzut de la 83 de mandate la 64 (58 fără cele ale PNL), însuşi liderul său, sir Graham Watson, nemaireuşind vreun mandat pentru propriul partid (Liberal Democraţii) în Parlamentul European.

Aşa că de ce să rămână liberalii într-o grupare de rang trei în PE? -...fiindcă rangul doi nici nu există la cât de multe mandate au popularii (213) şi socialiştii (191). Doar din considerente de tradiţie doctrinară? Păi, partide liberale sunt şi în PPE! Iar ca să discutăm despre stânga sau dreapta noi, românii, cei forţaţi să ia măsuri de stânga în timpul guvernărilor liberale (de exemplu, creşterea pensiilor din guvernarea Tăriceanu) sau măsuri de dreapta în guvernări socialiste (liberalizări de preţuri la cvasi- sau chiar monopoluri pure, precum utilităţile), este cel puţin imatur dacă nu de-a dreptul ipocrit. În fond, PNL a trecut de la o grupare de dreapta la una de centru-dreapta, nu a schimbat total sensul, precum PDL-ul, deci comparaţia e forţată rău. Plus că mai întâi a fost PNL-ul (1875) şi abia după 101 ani PPE-ul.

Oricum, problema partidelor româneşti încă rezidă în găsirea unei direcţii clare în politica internă; mai e cale lungă până la nuanţele ideologice afişate provincial pe la Bruxelles... Doar că acolo, în PE, sunt puternicii Europei, ei numesc preşedintele Comisiei şi, indirect, restul „guvernului european”, deci au cea mai strânsă legătură cu distribuirea fondurilor între membrii UE. Ca să nu mai vorbim de ascendentul dat de girul european în a recoaliza dreapta românească...

Ar mai fi un argument în favoarea inteligentei afilieri la PPE: disperarea câştigătorilor de duminică de a face o crimă politică din asta. Prin tot felul de descrieri plastice, despre cum vor sta Antonescu, Johannis, Weber şi Norica Nicolai lângă Băsescu&Daughter, Udrea et co., socialiştii încearcă să acopere ideea că PNL-ul mai mult ca sigur nu se va asocia cu băsiştii, ci pur şi simplu le va lua locul. PPE, cea mai puternică grupare de partide din UE îşi va schimba „reprezentanţa” din România fiindcă cea veche s-a volatilizat!... Oare „licheaua” neruşinată din limbajul fostului preşedinte „măi dragă” n-o avea vreo legătură cu reorientarea PNL-ului în PE? UPDATE: se pare că da - am aflat toţi marţi, 27 mai,  că semnarea aderării la PPE se petrecuse încă de vineri. Dar probabil că la vârf(uri) s-a ştiut de atunci...

Şi mai simt socialiştii români că sprijinul european al celui mai puternic actor ar putea influenţa alegerile din noiembrie, pentru Cotroceni. Iar dacă pierde preşedinţia, Ponta s-ar putea să nu mai apuce 2016 la Palatul Victoria. S-ar putea, la o adică, petrece o dezertare a PC-ului, poate chiar momită cu un sprijin la înscrierea în PPE (pentru că acest grup este construit în special din partide creştin-democrate şi conservatoare), poate cu vreo ofertă mai generoasă de posturi la guvernare ... Şi, mai rău, s-ar putea să dezerteze şi UDMR, acest partid fiind de mult afiliat PPE. Iar dacă pleacă PC-ul din USD şi UDMR-ul de lângă acesta, s-a dus majoritatea, după mediatizare vine execuţia mediatică şi să te ţii atunci ... „adio, PSD!”