Carmen Avram loveşte din nou: Noaptea vin maşini cu tone de pământ extras ilegal de la Roşia Montană. Ies cărucioare cu aur. Profită alţii de aurul nostru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Avram
Carmen Avram

Carmen Avram, locul doi pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, susţine, într-un interviu pentru DCNews, că aurul de la Roşia Montană ar trebuie extras, ca să nu profite alţii. „Este cunoscut în zonă faptul că ies cărucioare cu aur şi că uneori din ţară mai ies camioane cu zeci de tone de pământ care se duce la «analiză» peste mări şi ţări şi, prin urmare, profită alţii de aurul nostru“, spune Carmen Avram.

"Cred că aurul României trebuie extras. Altfel, se joacă nişte companii si fac ce vor pe teritoriul acestei ţări, câştigând bani la bursă sau extrăgând pe şest, cum umblă vorba. Da, pentru că noi am filmat, un coleg al meu a filmat acum câteva luni într-o zonă apropiată şi cineva i-a arătat un soi de hangar şi i-au spus că acolo noaptea vin maşini cu tone de pământ extras noaptea, ilegal, din Roşia Montană, din mină. Noi nu am documentat încă suficient de bine povestea asta ca să pot să o confirm ferm, dar poate că interesează pe cineva să arunce o privire în zonă şi noi avem detalii, adică putem să spunem unde se află în zonă hangarul respectiv, depozitul respectiv, şi se pare că este cunoscut în zonă faptul că ies cărucioarele cu aur şi că uneori din ţară mai ies aşa camioane cu zeci de tone de pământ care se duce la «analiză» peste mări şi ţări şi, prin urmare, profită alţii de aurul nostru şi noi suntem destul de sărăcuţi aşa“, a spus Carmen Avram la DCNews ( min. 30.45). 

În acelaşi interviu, Carmen Avram i-a închinat laude premierului Viorica Dăncilă.

„Am urmărit discursul premierului Dăncilă din Parlamentul European când se vota rezoluţia împotriva României. A vorbit aşa cum vorbesc eu în mintea mea când mă revolt la televizor, când văd că se întâmplă lucruri. Am auzit-o brusc pe femeia aceasta având cuvintele mele în gură vorbind despre România. În esenţă a zis: nu aveţi voie să faceţi asta ţării mele pentru că ţara mea nu este aşa cum vă este vouă descrisă aici, ci ţara mea are aceleaşi drepturi ca fiecare dintre voi”, a declarat Carmen Avram.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite