Practic, veţi vedea textul, este vorba despre o demolare cvasi-completă pe dimensiunea juridică, cu o concluzie politică mai mult decât dramatică ce a ajuns deja pe masa principalilor decidenţi europeni: „În Opinia adoptată azi, Comisia de la Veneţia din cadrul Consiliului Europei îşi exprimă îngrijorarea că multe dintre propunerile de amendamente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală din România slăbesc în mod serios eficienţa cu care sistemul său de justiţie luptă împotriva corupţiei, crimelor cu violenţă şi crimei organizate“.

Al doilea eveniment se va produce miercuri, atunci când Preşedintele României va fi prezent la Strasbourg pentru a vorbi în plenul Parlamentului European despre viziunea ţării noastre asupra proiectului european, invitaţia făcută de forul legiuitor european înscriindu-se într-un mai amplu exerciţiu la care participă toţi şefii de state şi guverne din Statele Membre. Evident, le va povesti aleşilor europeni despre predictibilitatea în entuziasm a românilor pentru ideea europeană, reiterând, fireşte, dorinţa noastră de a face parte din ceea ce va fi versiunea consolidată a proiectului european, legându-ne astfel de viitoarea construcţie, alături de cei care „vor, pot şi au cu ce“, după cum sună acum mantra recitată de europeniştii convinşti din nucleul dur al prezentei şi, mai ales, viitoarei Europe.

Problema este însă că Opinia Comisiei de la Veneţia precede - şi este absolut clar în ce sens - un şir de analize devastatoare, adică Rezoluţia din Parlamentul Euyropean privind statul de drept în România şi viitorul Raport MCV. Două documente a căror redactare finală, aşa cum s-a anunţat deja, va ţine cont de estimările eminenţilor jurişti ai Consiliului Europei. În ce măsură? Veţi vedea asta, foarte rapid, în scrisoarea de avertisment pe care Comisia Europeană o trimite deja Guvernului de la Bucureşti pentru a-i comunica faptul că trebuie să ţină seama de observaţiile respective şi să modifice ceea ce trebuie modificat. 

Ca atare, pentru partenerii noştri din clubul european şi cel euro-atlantic apare o dilemă neplăcută: în ce să creadă? Să decidă pe bază de promisiuni sau să aştepte îndeplinirea practică a angajamentelor luate? Dilemă care, în sine, este de o gravitate deosebită deoarece confirmă existenţa un dubiu asupra seriozităţii şi predictibilităţii României de a se ţine de cuvânt, lovitură uriaşă şi cu conscinţe pe termen lung şi foarte lung asupra credibilităţii şi bonităţii ţării noastre în calitate de partener responsabil în relaţiile europene şi internaţionale.

De ce toate aceste întrebări de acum?

Vinerea trecută, invitat fiind să se adreseze Consiliului Comisiei de la Veneţia, dl. deputat Iordache, în calitatea sa de Preşedinte al Comisiei speciale parlamentare (vorbind în prezenţa domnilor Tudorel Toader şi Eugen Nicolicea), a dat asigurări ferme că, neabătut şi negreşit, ai noştri, acasă, vor rezolva în mod favorabil toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Iar membrii acestei Comisii, intelectuali subţiri şi cu purtări alese, cum oare să nu-i creadă pe reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE aflată la guvernare din România? La ei acolo, la Europa, aşa se poartă lumea, aşa se obişnuieşte să-i tratezi pe membrii clubului select, nu să-i bănuieşti că pleacă cu linguriţele de argint sau capacul de la supieră.

Drept care iată ce declara în exclusivitate pentru ziarul nostru Prof. dr. Martin Kuijer de la Universitatea din Amsterdam, membru al Comisiei de la Veneţia, Raportorul pe Codul Penal şi Codul de Procedură Penală din România: Sperăm ca Opinia redactată de noi să poată oferi un ghid pentru ce ar reconsiderarea amendamentelor la codurile penale. Această reconsiderare va fi necesară fie şi ca rezultat al unei decizii a CCR care, pe 12 octombrie, a declarat peste 60 de prevederi din Codul de Procedură Penală ca fiind neconstituţionale. Comisia a fost fericită  să audă din partea dlui Iordache, prezent în sesiunea de azi dimineaţă - că Parlamentul va amenda codurile penale în acord cu recomandările noastre“.

Pe de altă, miercuri, atunci când le va vorbi aleşilor europeni, Preşedintele Iohanis va transmite un alt angajament solemn, acela de a nu precupeţi nici un efort pentru realizarea proiectului european unde ţara noastră se va regăsi conectată puternic la nucleul dur. Poate aşa va fi, numai că asta va însemna, în primul rând, rezolvarea acestei foarte neplăcute şi umilitoare situaţii de acum în care despre ţara noastră se vorbeşte ca despre unul dintre exemplele pertinente de încălcare a valorilor fundamentale europene, mai ales prin ceea ce se acuză a fi încercarea partidelor aflate la guvernare de subordonare cât mai totală a justiţiei. Poate domnul Preşedinte să promită asta?

În consecinţă, doamnelor şi domnilor, întrebarea logică este de a şti dacă există vreo şansă ca dl. Iordache, în numele coaliţiei de la guvernare, să fi promis ceva realizabil, adică o stopare imediată a asaltului împotriva sistemului justiţiei şi o restartare, pe cu totul alte baze, în normalitate democratică, a procesului reformelor. Eu sper că măcar acum, realizând amploarea dezastrului şi procesului de sancţiuni care se prefigurează la orizont, aşa să stea lucrurile. Caz în care Preşedintele va avea la ce să se refere concret în discursul despre vise europene de la Strasbourg.

Dacă nu, aşa cum e tare posibil să se petreacă lucrurile, atunci vom continua să ne adâncim în haosul unei bătălii politice interne crunte în care orice este permis, orice referinţă la Europa şi valorile ei fiind, în cel mai bun caz, o dovadă de demagogie ieftină şi de lipsă de experienţă în cafteală de mahala care ţine lor de competiţie de idei şi principii.

Caz în care, zic asta fără speranţă, poate că ai noştri ar trebui să fie foarte interesaţi la faptul că Polonia, ţară după al cărei reacţii euro-sceptice pare să-şi modeleze discursul şi Executivul de la Bucureşti, tocmai a anunţat cu spectaculos pas în spate. După cum ştiţi, Polonia a fost trimisă recent de Comisia Europeană în faţa Curţii Europene de Justiţie (CEJ) din cauza unei legi foarte contestate care privea posibilitatea de trimitere la pensie mai rapidă a judecătorilor de la Curtea Supremă. Cei de la CEJ au decis rapid că Polonia trebuie să oprească imediat procesul respectiv şi, iată, ministrul justiţiei de la Varşovia, Zbigniew Zibro (care este în acelaşi timp şi procuror general) a declarat vineri că „Polonia este un stat membru UE şi va acţiona în concordanţă cu legislaţia UE“. Astfel, urmând decizia CEJ, toţi judecătorii care, din 3 iulie încoace, fuseseră siliţi să-şi părăsească postul, ar trebui ca, imediat „să poată să fie reinstalaţi în acelaşi post, bucurându-se exact de acelaşi statut şi de acelaşi salariu ca mai înainte“.

Poate ajunge acest mesaj şi la ministrul nostru al Justiţiei, la cei din Parlament, la Ministrul nostru pentru Afaceri Europene, ştiind că este pe ţeavă posibilitatea ca şi România să fie adusă în faţa Curţii Europene de Justiţie, avertismentul foarte serios fiind deja formulat de Frans Timmermans, prim vicepreşedintele Comisiei Europene.

Şi atunci, repet întrebarea din titlu: care Românie e mai adevărată, cea de consum intern sau cea produsă pentru export? Cu precizarea că dacă nu răspundem noi, se vor ocupa alţii de asta. Şi nu sunt deloc convins că vor fi numai prieteni binevoitori, tocmai fiindcă există oarece beneficii în a găsi atât de uşor un ţap ispăşitor precum România. Şi atunci, în final, dl. Iordache va putea repeta celebra sa formulare ce se poate dovedi profetică: „Altă întrebare?“.