Care sunt articolele din Codurile penale amputate de PSD pe care Comisia de la Veneţia le-a respins. Dragnea, direct vizat

Care sunt articolele din Codurile penale amputate de PSD pe care Comisia de la Veneţia le-a respins. Dragnea, direct vizat

Liviu Dragnea a modificat legislaţia penală ca să scape de condamnare

Comisia de la Veneţia solicită majorităţii PSD-ALDE să renunţe la modificarea articolelor din Codul penal privind abuzul în serviciu, dare de mită, traficul de influenţă şi delapidarea. PSD a golit de conţinut infracţiunea de abuz în serviciu, astfel încât Dragnea să evite condamnarea, iar alţi politicieni să scape de dosare. Comisia de la Veneţia recomandă reconsiderarea tuturor modificărilor aduse Codului de procedură penală.

Recomandările Comisiei de la Veneţia privind Codul penal

  • Modificarea articolelor care incriminează infracţiunile de corupţie, în mod special darea de mită (art. 290), traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă (art. 291 şi 292), delapidarea (art. 295) şi abuzul în serviciu (art. 297).
  • Modificarea prevederilor care vizează termenele de prescripţie (art. 154 – 155), în contextul în care majoritatea PSD-ALDE a micşorat termenele de prespcripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu, drept consecinţă mai multe dosare s-ar putea închide înainte de a fi judecate. 
  • Modificarea articolelor privind mărturia mincinoasă (art. 273) şi compromiterea intereselor Justiţiei (art. 277).
  • Modificarea prevederilor referitoare la confiscarea extinsă (art. 112 indice 1), definiţia funcţionarului public (art. 175) şi pedeapsa accesorie (art. 65) pentru a le aduce la standardele prevăzute de obligaţiile internaţionale ale României.
 

Recomandările Comisiei de la Veneţia privind Codul de procedură penală:

  • Revizuirea totală a modificărilor aduse actului normativ astfel încât să existe certitudinea că reforma nu va avea un impact negativ asupra funcţionării sistemului de justiţie penală;
  • În timp ce toate modificările ar trebui revizuite în întregime, trebuie modificate substanţial articolele referitoare la anchetele penale în desfăşurare (art. 4), cele privind începerea urmăririi penale (art. 305), supravegherea tehnică (art. 139), consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică (art. 143), obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane (art. 153), percheziţia informatică (art. 168), drepturile inculpatului (art. 83), drepturile avocatului suspectului şi inculpatului (art. 93);
  • Revizuirea dispoziţiilor finale şi tranzitorii.
 

În luna iulie, majoritatea PSD-ALDE din Parlament a modificat Codul penal astfel încât infracţiunea de abuz în serviciu a fost golită de conţinut. În forma adoptată de PSD, Liviu Dragnea scapă de condamnare, iar alţi politicieni scapă de dosare.

Preşedintele Klaus Iohannis va chema partidele la consultări săptămâna viitoare, după raportul extrem de critic al Comisie de la Veneţia, au declarat surse politice pentru Adevărul. Marţi, şeful statului va fi la Strasbourg, unde va susţine un discurs în plenul Parlamentul European, iar spre sfârşitul săptămânii îi va invita pe liderii politici la Cotroceni pentru a discuta despre situaţia sistemului judiciar.

După opinia extrem de critică a Comisiei de la Veneţia privind codurile penale şi legile justiţiei modificate de PSD, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, spunând că şi-a compromis definitiv credibilitatea.

În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că e inadmisibil ca preşedintele Klaus Iohannis să-i ceară demisia, după ce Comisia de la Veneţia a desfiinţat legile Justiţiei şi modificările la Codurile penale operate de PSD.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: