Caramitru, ironic către Dragnea: Liviule, eşti praf! Ai ajuns mai jos ca Viorica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
andrei caramitru foto arhiva personala andrei caramitru

Economistul Andrei Caramitru îl ironizează pe Liviu Dragnea, spunându-i că a ajuns mai jos ca premierul Viorica Dăncilă.

"Deci Dăncilă - acum - cf. Băsescu şi sunt de acord cu el deşi mă enervează - are mai multă putere decât Dragnea.

Vasilica! Cam aici ai ajuns Liviule, mai jos decât ea ! Păi dacă nu ai majoritate in Camera Deputaţilor, eşti cel mai detestat om din România şi cu un picior in puşcărie, ce să mai faci -eşti praf!", a scris Andrei Caramitru pe pagina de Facebook.

Traian Băsescu a declarat că nu se îndoieşte de loialitatea premierului României faţă de PSD. Viorica Dăncilă se teme însă de o eventuală remaniere în urma căreia ar avea de suferit. Astfel, consideră Băsescu, premierul ar putea face remanierea la buna înţelegere cu preşedintele României. Această decizie "va fi o lovitură de graţie pentru Dragnea", a mai spus fostul preşedinte al României. 

Fostul preşedinte a mai spus că este vizibil că s-a schimbat raportul de autoritate între Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.

„S-a ajuns în situaţia în care nu mai poate sta în joc. Dacă aţi observat, mă uitam venea Dragnea cu doamna Dăncilă să intre la CEx pe hol. Presa s-a repezit la Dăncilă şi Dragnea a rămas mai în spate şi a intrat şi el pe uşă. Deci presa simte când se schimbă raporturile de putere. Aici e vorba de un personaj al statului român care e premier, care e extrem de puternic, în raport cu preşedintele Camerei Deputaţilor, care chiar dacă e numărul trei în stat, frâiele bugetul, puterea, sunt la premier. Drept pentru care nu a agreat de la bun început soluţia restructurării prin Parlament, având în vedere capcana, hai să facem comisiile, dacă sunt trei hai să schimbăm noi mai mulţi şi să facă o hărmălaie. Este o remaniere inutilă, nenecesară, declanşată neoportun”, a conchis Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite