Lista ministeriabililor este identică cu aceea a miniştrilor trimişi la vestiare de majoritatea paralamentară miercurea trecută în vreme ce programul de guvernare reprezintă doar o actualizare a celui cu care primul guvern Orban a obţinut votul de învestitură la data de 4 noiembrie 2019. Sunt totuşi în cuprinsul lui şi câteva modificări dintre care cea mai semnificativă este atenţia acordată de noul posibil Executiv legilor justiţiei. Care ar urma să fie redezbătute, ameliorate, modificate. Mai întâi în organisme de specialitate şi apoi în Parlament. Ceea ce în sine nu ar fi rău defel. Numai că, având în vedere faptul că prim-vicepreşedintele PNL, doamna Raluca Turcan, a declarat încă de la sfârşitul săptămânii trecute că parlamentarii partidului vor vota contra învestirii guvernului condus de dl. Ludovic Orban, adică împotriva propriului Executiv, mi se pare cum nu se poate mai îndreptăţită întrebarea dacă îmbunătăţirile respective nu sunt făcute doar de ochii lumii. Mai exact cu scopul de a-i enerva încă şi mai tare pe parlamentarii PSD, poate că şi pe cei ai ALDE, astfel încât căderea guvernului Orban 2 să fie una cum nu se poate mai sigură. Şi astfel să vină rândul guvernului Orban 3 căruia i se pregăteşte exact aceeaşi soartă. Căderea. Aşa având cale deschisă alegerile anticipate.

PNL crede în ceea ce i se pare a fi steaua lui norocoasă  care pentru moment înseamnă organizarea de alegeri anticipate, pesemne încurajat de o declaraţie a secretarului general al PSD, dl. Paul Stănescu, la fel de expert în politică ca şi în “artimetică”. Numai că PNL sau, mai corect spus, o parte din conducerea acestuia are urechi să audă doar ceea ce îi convine. Face deliberat abstracţie de situaţia caraghioasă în care se pune cu mână proprie şi nu ţine seama de ceea ce a spus tot duminică preşedintele interimar al PSD, dl. Marcel Ciolacu.  Or, e vorba despre declaraţii mult nuanţate în comparaţie cu “din topor” ale d-lui Stănescu. Declaraţii care, în mod firesc, ar trebuie să îi pună ceva mai serios pe gânduri pe toţi peneliştii cu responsabilităţi şi funcţii. Îndeosebi pe d-na Turcan, pe dl. Rareş Bogdan, dar şi pe preşedintele Iohannis. Pe toţi cei ce visează cu ochii deschişi la anticipate. Fără să observe că PSD ia în calcul serioase operaţiuni de contestare a legalităţii noilor formule guvernamentale dar şi a constituţionalităţii desemnării în funcţia de premier a d-lui Ludovic Orban. Adică tragerea sistematică de timp până la momentul în care organizarea de anticipate va fi cu desăvârşire imposibilă. Sesizarea luni a CCR în legătură cu redesemnarea în funcţia de prim-ministru a d-lui Ludovic Orban demonstrează că dl. Marcel Ciolacu nu se ţine de glume. Tot luni CExN al PSD a adoptat o strategie care în principal vizează exact punerea de piedici liberalilor. PSD a recurs la o ambiguitate a discursului, nu spune clar că ar vrea alegeri anticipate, afirmă doar că nu li s-ar opune. O face fiindcă nimănui nu îi e chiar foarte clar ce vrea în realitate electoratul.

Neîndoielnic, PSD a câştigat electoral prin demiterea primului guvern Orban. În primul rând,  a scăpat de iminenţa desfăşurării alegerilor locale în două tururi de scrutin. A arătat şi că guvernul PNL nu este nicidecum unul infailibil şi că social-democraţii au încă forţa de a face marile jocuri pe scena politică din România.

Se vor mulţumi însă pesediştii doar cu asta? Adică cu speranţa că alegerile parlamentare anticipate organizate concomitent cu cele locale îi vor mobiliza şi activul, şi electoratul. Nu ia în calcul oare şefimea PSD şi varianta că o rămânerea în stand by, respectiv condamnarea la interimat până în noiembrie-decembrie 2020 a guvernului Orban 1, îi poate fi încă şi mai avantajoasă căci ea implică facilitarea erodării liberalilor?

La rândul lor, şefii liberalilor nu ţin totuşi seama de daunele de imagine pe care le presupune respingerea propriului guvern de înşişi parlamentarii partidului? Instabilitatea politică se conjugă azi în România şi cu frământările din rândul puterii judecătoreşti. O atare situaţie relativ complexă nu dă tocmai bine în ochii străinătăţii. Nici în cei ai organismelor europene de la Strasbourg şi Bruxelles, şi nici în cei ai NATO . Ce pol de stabilitate mai poate pretinde că este România câtă vreme ţara s-a situat parcă deliberat în zodia imprevizibilului, iar guvernanţii ei vând electoratului blana ursului din pădure?

Liberalii clamează că fac totul în numele dorinţei de mai bine. Mai binele cui ? Al românilor ? Sau numai al binelui partidului ? Nu cumva PNL acţionează în felul în care o face, asumându-şi nenumărate riscuri preponderent din dorinţa bătutului fierului cât e cald ? Astfel încât să dobândească prin alegeri democratice dreptul de a guverna singur. Îndeosebi fără sprijinul atât de capriciosului USR-PLUS. Care se vede de la o poştă care nu e defel pe placul preşedintelui Iohannis.

Către o atare ipoteză pare să ducă cu gândul o declaraţie de la sfârşit de week end a d-lui Dan Barna. Problema e dacă un viitor guvern monocolor PNL este cu adevărat şi necondiţionat în interesul ţării. Dar şi dacă venirea lui la putere merită preţul reprezentat de caraghioslâcul politic ce se petrece sub ochii noştri chiar în aceste zile.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro